pe un scaun de lemn la masa de lemn
stă omul de lemn și soarbe nu se știe ce soarbe
c-o lingură
de lemn. câteodată îi scapă
din gură o vorbă
de lemn. nimeni l-aude
toți în jur sunt
un lemn. din lemn să fii
și totuși
te doare să treci neputincios
pe lângă omul
de lemn. și-atunci bați în
lemn.
foto sursa
________
oricât ar ploua nu ar ajunge
apa
în gura cuvintelor niciunul nu este
așa nătăfleț vă spun pentru că
îmi stau pe limbă și eu umblu
prin ploaie cu gura căscată doar doar
e nevoie de atât de puțin ca să fii nefericit
și atât de mult îți ia stropul acela de mulțumire
sau invers nici
nu mai știu le amestec
de când tot stau gură cască
prin ploaie… Citește și aproximații
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
