Un zmeu invidios și feroce, un voinic brav, o luptă de care se cutremură firea – apoi o legendă, una românească, ce-și înnoadă firul pe un ram de suflet, ca să înflorească mereu și mereu, la început de Primăvară.

Se spune că, odată, luând chipul unui fecior, Soarele a coborât într-un sat, la horă. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat într-atât încât păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau.

Nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze Soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele.

Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât.

Slăbit de puteri şi rănit, tânărul a eliberat Soarele, iar acesta s-a ridicat de îndată pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, însă viteazul n-a mai ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe – ghioceii, vestitorii primăverii.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roșu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

Tradiția spune că după 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor. În semn de bogăție și spor, dragoste și speranță.

Cu primăvară să întâmpinăm Primăvara!