”Cuvinte vii ce-nşiruiţi parada
păunilor de soare mult orbiţi
intraţi păunii mei, intraţi în lada
în care veţi muri înăbuşiţi”
Horia Bonciu (n. , Iași, România – d. , București) este pseudonimul literar al lui Beniamin Haimovici, poet și prozator de avangardă al perioadei interbelice, asociat cu expresionismul, suprarealismul și postmodernismul.
Este citat de Mircea Cărtărescu în volumul ”Postmodernismul românesc” drept unul dintre precursorii acestui curent literar. Opere: Lada cu năluci, 1932, Eu și Orientul, 1933, Poeme către Ead (după Anton Wildgans), 1933, Bagaj, sau confesiunile unui om în patru labe, 1934, Pensiunea doamnei Pipersberg, 1936, Brom, 1939, Requiem, 1945, Concert la contrabas. Poemele republicane, 1948 (netipărite).
Școala primara și liceul le face la București, urmând să-și continue studiile la Universitatea William Frederick din Berlin. În perioada studenției frecventează cercurile artistice din Viena și Berlin, în calitate de corespondent al ziarului Rampa, familiarizându-se tendințele literare ale vremii (neo-romantism, simbolism, expresionism).
Colaborează cu versuri în reviste precum „Viitorul” și „Scena”, iar în „Rampa”, din 1920, îi sunt publicate „Poemele către Ead”, 30 de sonete și traduceri din Anton Wildgans.
La „Viața literara” și „Vremea” colaborează cu eseuri, pamflete și proză, semnându-se cu H. Bonciu sau cu pseudonimul Sigismund Absurdul.
În 1934 îi apare prima scriere în proză, romanul „Bagaj, sau confesiunile unui om în patru labe”. Un an mai târziu publică volumul „Pensiunea doamnei Pipersberg”, care este, de fapt, o continuare a primului roman. Cele două au în comun aceleași personaje și sunt confesiuni cu multe elemente autobiografice, în care realul se îmbină cu oniricul, cu absurdul. Pentru aceste volume a fost acuzat de pornografie și condamnat la trei ani de închisoare. Numeroși intelectuali, în frunte cu Eugen Lovinescu, îi vin în apărare.
Bonciu continuă să scrie și sa publice atât volume de versuri: „Eu si Orientul”, „Brom”, „Recviem”, cât și proza. Romanele „Șarpele cu ochelari” și „Parada elefanților”, scrise în 1945, nu au mai fost publicate, iar manuscrisul culegerii de poeme „Concert la contrabas” s-a pierdut.
Horia Bonciu a fost și un dăruit traducător din Rilke, Baudelaire, Klabund.
Romanul ”Bagaj, sau confesiunile unui om în patru labe” i-a încântat pe Mihail Sebastian, Pompiliu Constantinescu, Anton Holban și Arghezi. Acesta din urmă scria despre autor:
”Dintr-o mocirlă de culori crude, frecată toată cu funingini de aur, bidineaua lui plină şi grasă, ridicată pe schela cea mai înaltă, zugrăveşte în fresca universală a balamucului sufletesc, la care fiecare adăugăm şi zmângăleala fierbinte a sângelui nostru, o fisură sau un interval.”
O mare parte din scrierile sale au fost un timp interzise, iar mai târziu cenzurate de regimul comunist. Opera scriitorului a fost foarte bine primită de către critica literară a vremii, primele două romane devenind cărți de referință pentru evoluția literaturii române.
Năluci
Gândurile fără dușumea, fără acoperiș,
Fără gânduri, fără tine, cu mine și fără mine,
Uite cum le prind, uite cum le pierd, uite-te!
Îmi răcoresc arșițele, le zvârl în sus și cad,
Fără să mai dau, fără să mai cer ce mi se cuvine,
Nici de sus, și nici de jos din iad,
Spre care plec cântând și duc un om străin în mine.
foto sursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
