Turneul lui Liszt pe tărâmuri româneşti, 2 noiembrie 1846 – 24 ianuarie 1847
Franz Liszt (n. 22 octombrie 1811, Raiding, Austria – d. 31 iulie 1886, Bayreuth, Germania)
Franz Liszt, un virtuoz al pianului recunoscut la nivel mondial și originar din Ungaria, a îmbrățișat în compozițiile sale influențe ale muzicii tradiționale maghiare. Este mai puțin cunoscut faptul că muzica folclorică românească l-a inspirat atât de profund încât a creat o lucrare intitulată „Rapsodie Română”. Inspirația i-a venit în urma unui turneu triumfător în zonele Transilvaniei, Munteniei și Moldovei, unde a fost primit cu onoruri regale.
Acest turneu a fost amintit cu detalii în cronici ale epocii și expus în detaliu în lucrarea „Exemplul strămoşilor”, scrisă de Arpad Arvay și publicată de editura Kriterion din București. În călătoria sa de la Transilvania la Muntenia, Liszt a fost întâmpinat în fiecare seară de către ansambluri de lăutari, de la care a preluat și transcris doine, hore, balade și alte genuri de cântece tradiționale. La data de 16 decembrie 1846, Franz Liszt a sosit la București, unde a fost salutat de un alai de călăreți cu torțe, purtând costume fastuoase, care l-au escortat până la reședința banului Mihail Dimitrie Ghica. Îmbrăcat în veșminte turcești și împodobit cu bijuterii, banul l-a invitat pe compozitor să ia loc alături de el pe un divan turcesc acoperit cu covoare de preț. Deși inițial era planificat un singur recital în capitala românească pe 22 decembrie 1846, în sala Momolo care putea adăposti 300 de persoane, interesul a fost atât de mare încât spațiul a devenit neîncăpător, chiar dacă prețul unui bilet era de două monede de aur.
Programul a inclus fantezii pe teme din opere celebre, lucrări de Chopin și Weber, precum și variații pe teme ungurești. Concertul a avut un succes enorm, determinându-l pe domnitorul Gheorghe Bibescu să solicite un al doilea spectacol pentru curtea regală, eveniment ce a avut loc pe 31 decembrie 1846, în palatul domnesc. Pe lângă programul inițial, Liszt a introdus variații pe baza a două melodii românești.
A urmat un al treilea recital, organizat după ce Cezar Bolliac, poetu romantic pașoptist și cronicar al vremii, a scris în „Curierul românesc” despre costul prohibitiv al biletelor, care împiedica participarea publicului larg. Ca răspuns la aceste critici, Liszt a oferit un concert gratuit.
După București, compozitorul s-a îndreptat spre Iași, unde a fost primit de Alecu Balș, un nobil pasionat de literatură și artă, care deținea un salon cultural renumit. În Iași, Liszt a întâlnit elitele intelectuale ale regiunii, inclusiv pe Gheorghe Asachi și Costache Negri. La fel ca în București, a dat trei concerte, primul având loc la palatul lui Alecu Balș, cel de-al doilea la Teatrul Nou, iar cel de-al treilea, gratuit, a avut beneficii caritabile. Programul a început cu „Uvertura Moldova” de A. Flechtenmacher, iar la final, Liszt a interpretat variații pe teme de hore și muzică populară moldovenească, fiind ovaționat cu entuziasm.
Există legende conform cărora Liszt l-ar fi întâlnit pe Vasile Alecsandri și pe Barbu Lăutaru, căruia i-ar fi recunoscut talentul divin. Cu toate acestea, se crede că Liszt a întâlnit aceste personalități în diferite circumstanțe decât cele inițiale, întâlnirea cu Alecsandri având loc după întoarcerea sa la Iași din Ucraina.
Într-o a doua vizită în Moldova, Liszt a vizitat Bucovina și Cernăuți, unde a susținut două concerte și l-a întâlnit pe Moș Nicolae din Suceava, un cântăreț de renume egal cu Barbu Lăutaru. Impresionat de talentul acestuia, Liszt i-a făcut cadou un pahar de șampanie plin cu monede de aur și a notat cântecele și dansurile populare românești pe care le-a auzit.
Interesul pentru „Rapsodia Română” a fost reînviat când compozitorul Bartók Béla a descoperit o copie a lucrării la Muzeul Liszt din Weimar, atrăgând atenția muzicologului român Octavian Beiu, care a pornit în căutarea manuscrisului original. După cercetări ample, acesta a găsit partitura în arhiva Societății Prietenilor Muzicii din Viena. „Rapsodia Română”, o lucrare de 25 de pagini, a păstrat autenticitatea și culoarea națională a motivelor folclorice românești. Premiera piesei a avut loc la 17 decembrie 1931 la Ateneul Român din București, interpretată de pianista Aurelia Cionca, și a fost primită cu aclamații de public.
”Liszt avea 35 de ani şi se afla în plină efervescenţă creatoare atunci când a susţinut nu mai puţin de 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege.”
Pianistul însuşi era uimit: ”am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist”.
Franz Liszt la Iaşi. Acuarelă de Carol Pop de Szathmary
„Rapsodia română” a lui Liszt, descoperită la începutul anilor 1930
Cea de-a doua etapă a turneului lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti, etapa ardeleană, s-a desfăşurat în intervalul 20 noiembrie-8 decembrie 1846 şi a cuprins oraşele Sibiu, Cluj şi Aiud. La Sibiu, Liszt a concertat la 20 noiembrie, cântând la două piane „Erard” următoarele piese: Andante cu variaţiuni, de Ludwig van Beethoven, o mazurcă de Chopin, o poloneză, probabil tot de Chopin, numele compozitorului nefiind indicat în programe şi pe afişe, precum şi improvizaţii pe melodii populare ungureşti.
Citiți și Franz Liszt în turneul românesc
Şederea la Sibiu i-a oferit lui Liszt răgazul necesar de a se apuca să lucreze la Rapsodia română.Tema horei din compoziţie poartă denumirea de Hermannstaedter, adică, „de la Sibiu”: „Pe 20 noiembrie 1846, la Sibiu, a avut loc o întâmplare inedită care l-a uimit şi pe Liszt. La sfârşitul concertului, aşa cum face de fiecare dată, a interpretat Marşul lui Rakoczy; jumătate din sală erau maghiari, iar jumătate, saşi. Deja existau tensiuni între unguri şi saşi şi se simţea în aer revoluţia. Aşa că saşii au părăsit sala şi au rămas doar ungurii. De atunci, Liszt nu a mai vrut să audă de Sibiu. El ştia că se află în Ungaria şi nu ştia de existenţa acestor tensiuni, crezând că celor care au părăsit sala nu le-a plăcut concertul”. Relatarea îi aparține lui Franz Metz, un renumit muzicolog la München, originar din Banat şi autor al mai multor volume şi lucrări în domeniul istoriei muzicii sud-est europene, stabilit în 1986 în Germania.
Bucata muzicală a fost găsită în muzeul de la Weimar, într-o copie întocmită de compozitorul Raffi. Onoarea de a fi descoperit-o – mai întâi copia, apoi şi originalul – la începutul anilor 1930 i-a revenit muzicologului şi diplomatului român Octavian Beiu. După o căutare minuțioasă, Beiu a localizat manuscrisul în arhivele Societății Prietenilor Muzicii de la Viena. Această rapsodie de 25 de pagini, îmbină motivele populare românești cu păstrarea caracterului lor autentic și a coloritului național. „Rapsodia română” a avut premiera la 17 decembrie 1931, la Ateneul Român din București, interpretată de pianista Aurelia Cionca, unde a fost primită cu entuziasm de public.
L-aş asculta de sute de ori, l-aş asculta numai pe dânsul
Presa clujeană a timpului a zugrăvit în paginile ei trăsătura dominantă a acelor zile: entuziasmul debordant pe care i l-au arătat marelui virtuoz locuitorii oraşului. După cel de-al treilea concert, desfăşurat în Teatrul Vechi, în scop de binefacere, muzicianul a fost dus acasă de o mulţime în delir, având torţe aprinse, cântând şi strigând urale.
Mulţimii entuziaste i s-a adăugat şi un taraf de lăutari, care a cântat în cinstea pianistului câteva melodii populare. Din banii adunaţi, Franz Liszt a dăruit Conservatorului de Muzică, grădiniţei de copii şi săracilor din Mănăştur câte 200 de florini.
Redăm impresiile unui clujean, Pakei Lajos, în urma primei reprezentaţii a marelui pianist, aşa cum figurează ele în scrisoarea din 28 noiembrie 1846:
”Am fost alaltăieri… la concertul «Regelui pianului»… ” 
”Tu cânţi ca libertatea
În inimi împilate,
C’amarul, ca dreptatea
Cânţi, răni sunt vindecate”
Ion Văcărescu
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
