Într-o epocă în care frontierele lumii par să se dizolve – fie sub presiunea migrațiilor, fie sub impactul uniformizării culturale – filmul „Je’vida” vine ca un contra-discurs tăcut, dar ferm. Nu asistăm la un manifest strigat, ci la un poem vizual care ne reamintește că pierderea limbii materne, a memoriei și a rădăcinilor nu este doar un accident al trecutului, ci o rană încă vie. Dacă globalizarea promite un orizont comun, ea riscă, în același timp, să niveleze diferențele care dau sens ființei umane. „Je’vida” arată ce se întâmplă când istoria șterge urmele identității personale și colective – și cum, în ciuda acestei erodări, conexiunea dintre două femei poate reface un pod peste prăpastia lăsată de asimilare. Primul lungmetraj realizat în dialectul rar Skolt Sámi, „Je’vida”, combină o estetică alb-negru severă cu o structură narativă în trei etape – copilărie, tinerețe și maturitate – pentru a surprinde pierderea și redobândirea identității. Autenticitatea culturală și jocul subtil al actrițelor dau greutate unei povești despre rădăcini, vindecare și memorie, iar recunoașterea internațională – de la Trofeul Tromsø Palm până la premiile Jussi pentru muzică, costume și sunet – confirmă valoarea universală a unui film care vorbește intim despre fragilitatea și forța comunităților marginalizate.
Je’vida © yellowaffair.com
Așadar, primul lungmetraj în limba Sámi, își clădește firul narativ pe o călătorie aparent banală: o mătușă și nepoata ei, care se întâlnesc pentru prima dată, pornesc spre Laponia să golească o casă moștenită. Dar drumul fizic devine rapid un traseu inițiatic prin memorie și identitate. Pelicula explorează trauma personală și colectivă lăsată de politicile de asimilaționism, punând în lumină fragilitatea relațiilor umane atunci când rădăcinile culturale sunt retezate. Scenariul, semnat de Katja Gauriloff și Niillas Holmberg, este sobru și economicos, refuzând melodrama facilă. Dialogurile sunt reduse la esențial, tăcerile devin spații de respirație, iar revelațiile vin în ritm firesc, fără artificii. Decizia nepoatei capătă greutate nu prin construcție spectaculoasă, ci prin discreția cu care filmul arată cum identitatea personală se împletește cu memoria colectivă.
Je’vida © yellowaffair.com
Regia semnată de Katja Gauriloff preferă observația atentă în locul demonstrației explicite. Fiecare cadru e tratat ca o fereastră spre interiorul personajelor, iar camera rămâne adesea statică, lăsând emoția să mocnească în gesturi minime sau priviri evitate. Ritmul lent, calculat, nu e doar un exercițiu stilistic, ci un act de respect față de temă: vindecarea nu vine niciodată în grabă. Imaginea privilegiază lumina rece, nordică, și contrastele subtile: zăpezile, interioarele austere, chipurile marcate de ani de tăcere. Cadrele largi transmit izolarea geografică și spirituală, iar montajul, fără bruiaj vizual, păstrează respirația contemplativă a poveștii. Tăieturile rare, aproape imperceptibile, par să refuze ruptura – o alegorie pentru recuperarea continuității identitare. Partitura muzicală e discretă, cu inflexiuni inspirate din tradiția Sámi , aproape șoptită. Nu invadează imaginea, ci o susține, lăsând loc sunetelor naturale – vânt, pași pe zăpadă, respirații întretăiate. În tăcerea filmului, muzica devine un fel de fir invizibil care leagă trecutul de prezent.
Je’vida © yellowaffair.com
Cineasta Katja Gauriloff povestește că selecția a fost foarte personală și limitată: Agafia a fost aleasă după un singur test spontan, la fel și în cazul lui Heidi. Ceea ce conferă filmului o autenticitate rar întâlnită: actorii nu sunt profesioniști, ci membri ai comunității, îmbrățișându-și propria poveste și rădăcini pe ecran. Așadar, interpretele evită emfaza, mizând pe un joc interiorizat. Mătușa, rigidă și retrasă, transmite printr-o simplă privire decenii de neîncredere și durere. Nepoata, printr-un amestec de curiozitate și revoltă, e contrapunctul perfect. Întâlnirea lor e un dans lent al neîncrederii care, treptat, se topește într-o complicitate fragilă, dar reală. Bunăoară, Agafia, aleasă dintr-o comunitate restrânsă, aduce o prezență onestă și profundă, capabilă să transmită multă emoție în tăcere. Copila blondină apare constant pe ecran prin priviri, gesturi naturale, și o conexiune caldă cu bunicul ei, amplificând astfel încărcătura sentimentală a filmului.
Je’vida © yellowaffair.com
Prezența ei face ca lumea Sámi să nu fie doar un fundal exotic, ci un univers vulnerabil și autentic. Pe de altă parte, întruparea versiunii adulte a tinerei Je’vida este asigurată cu subtilitate de Heidi Juliana Gauriloff, o alegere câștigătoare chiar din cercul regizoral și familial al filmului. Performanța ei conturează o punte între copilărie și maturitate, între puritate și compromis – o etapă marcată de încercări, adaptare și pierdere identitară, pe care o portretizează fără excese dramatice, dar cu o sensibilitate palpabilă. De asemenea, Sanna-Kaisa Palointerpretează varianta matură a Idei, o femeie marcată de experiențe traumatice, retrasă și vizibil afectată din punct de vedere emoțional. Prezența ei impecabilă vorbește despre rușine, izolare, și o fragilitate subtilă, ce luptă pentru redobândirea identității. Și nu în ultimul rând, Haarla joacă rolul nepoatei care provoacă transformarea mătușii prin simpla întrebare: «Cine ești și de unde vii? ».
Je’vida © yellowaffair.com
În portretul ei se simte o energie calmă, curiozitate autentică și o ancoră emoțională pentru personajul mătușii. Pe măsură ce relația lor se conturează, actrița construiește credibil și empatic legătura dintre generații. Scenele dure din școala finlandeză, unde micuța Je’vida este supusă politicilor asimilaționiste, conferă o dimensiune istorică și emoțională tulburătoare: umilințele mărunte, interdicția de a vorbi limba maternă, ștergerea identității. Personajele secundare – mama (Heini Wesslin), bunicii (Erkki Gauriloff și Matleena Fofonoff), profesorul (Jarkko Lahti) – completează această frescă a pierderii și supraviețuirii.
„Je’vida” nu predică, ci sugerează. Personajele feminine nu sunt doar purtătoare de traumă, ci agenți ai propriei vindecări. Filmul arată cum femeile, chiar și marcate de marginalizare și dezrădăcinare, pot deveni gardienii memoriei și constructorii unor noi punți între generații.
Filmul nu tratează politicile de asimilare prin discurs, ci prin consecințele lor intime: neîncrederea, rușinea, pierderea limbii materne. Această abordare subtilă îl face mai puternic decât orice pamflet. Originalitatea filmului „Je’vida” stă tocmai în această combinație de minimalism formal și încărcătură istorică profundă: o poveste personală spusă într-o limbă rar auzită pe ecran, dar cu rezonanță universală. „Je’vida” rămâne un film de o frumusețe tăcută și aspră, o cronică despre vindecare prin reconectarea la rădăcini. Filmul nu caută să impresioneze, ci să trezească – iar în final, atât mătușa, cât și nepoata descoperă că povestea fiecăreia are valoare doar când e ascultată și împărtășită. Așadar, „Je’vida” e un poem vizual despre memorie, femei și demnitate, care își găsește forța în sinceritatea cu care refuză orice compromis.
Je’vida © yellowaffair.com
Titlul original: Je’vida
Regia: Katja Gauriloff
Scenariul: Katja Gauriloff și Niillas Holmberg
Director de imagine: Tuomo Hutri
Montajul: Timo Peltola
Coloana sonoră: Laura (Lau) Nau (Naukkarinen)
Distribuția:
Agafia Niemenmaa – Je’vida în copilărie
Heidi Ulljan (Juliana) Gauriloff – Je’vida / Iida, tânără adultă
Sanna-Kaisa Palo – Iida, femeia vârstnică (varianta matură a personajului)
Seidi Haarla – Sanna, nepoata (personajul central feminin care declanșează reconectarea)
Heini Wesslin – mama lui Je’vida
Erkki Gauriloff – bunicul lui Je’vida
Matleena Fofonoff – bunica lui Je’vida
Jarkko Lahti – Profesorul
Durată: aprox. 100 minute
Țara de origine: Finlanda
Limbi vorbite: Skolt Sámi și finlandeză, cu subtitrări în engleză
Premiera mondială: Tribeca Film Festival, iunie 2023
Nominalizări și premii
Tribeca Film Festival 2023 – proiecție în competiția International Narrative
Toronto International Film Festival 2023 – selecție ca Centerpiece
Tromsø International Film Festival 2024 – Tromsø Palm Award (Premiul Palmei) — CÂȘTIGĂTOR
Jussi Awards (Oscarurile finlandeze) – 3 premii câștigate: Best Sound Design, Best Music, Best Costume Design
Jussi Awards – nominalizări la Best Film și Best Screenplay
Finnish Film Affair – Best Fiction Pitch Award (2022)
Helsinki Film Festival (secțiunea Finnish Film Affair) – premiu oferit producției Je’vida (precizat ca un “top prize” în context)
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.