Primul film artistic dedicat „experimentului Pitești” 1949-1952 reușește, în cheie hollywoodiană, să aducă în fața ochilor, minții și mai ales sufletului românesc una dintre cele mai glorioase pagini din istoria națională. Una dintre acelea de care să nu ne fie rușine. Despre fenomen s-au scris zeci de cărți, s-au realizat documentare, există la ora actuală site-uri specializate. Punctul de plecare îl reprezintă volumul Fenomenul Pitești de Virgil Ierunca și documentarul TV Memorialul durerii realizat de Lucia Hossu-Longin, ambele la începutul anilor ’90. Între chin și amin completează cu succes informațiile în manieră cinematografică.
Cu un scenariu inspirat de tragediile personale ale membrilor elitei intelectuale din România postbelică, filmul este povestea unui tânăr contrabasist și compozitor aromân care este luat pe sus, împreună cu fratele lui, de către tovarășii însăcinați să îi aresteze pe “dușmanii poporului” pentru motivul de a fi compus o simfonie intitulată Odă lui Dumnezeu și fiindcă era fiu de preot.
Al doilea lungmetraj al regizorului Toma Enache este o pendulare între ororile închisorii comuniste și o frumoasă poveste de dragoste salvatoare în cele din urmă. La Pitești, ca și în celelalte penitenciare, erau arestați și torturați cei care s-au opus regimului comunist într-un fel sau altul, declarat sau subtil, urmărindu-se convertirea lor la doctrina comunistă prin „reeducare”. Elementul principal vizat era credința în Dumnezeu, pe care torționarii s-au străduit din răsputeri să le-o distrugă, fără succes însă. Tocmai aceasta a fost ceea ce i-a ținut în viață, fiind numitorul comun al tuturor deținuților politici, deveniți astfel martiri. În rolul principal îl vedem pe carismaticul Vali V. Popescu, actor la teatrul “Aureliu Manea” din Turda.
Cu un scenariu scris de Elena Enache și inspirat din relatările unor supraviețuitori ai fenomenului Pitești care au acceptat să stea de vorbă cu regizorul Toma Enache, filmul îi mai are în distribuție pe tinerii: Ciprian Nicula, Ana Pârvu, Kira Hagi și mult experimentații Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu sau Cezara Dafinescu. Interesant este faptul că maestrul Ion Dichiseanu a acceptat să joace în acest film independent un rol secundar pro bono.
“În anul 2014, după ce am văzut la televizor o secvență în care fostul deținut politic Tache Rodas își întâlnea torționarul, mi-am dorit foarte mult să-l cunosc pe dl. Rodas, așa că m-am dus la Pitești să-l întâlnesc. În camera 4, spital, în care se petrecuseră torturi și violențe de neimaginat, există un Paraclis și se făcea o slujbă de pomenire a celor care au murit acolo!” spune regizorul Toma Enache.
Primul film dintr-o viitoare trilogie dedicată rezistenței anticomuniste din munții României este Portretul luptătorului la tinerețe, realizat în 2010. În 1947 grupările de partizani anticomuniști se retrăgeau în munți. Inamici ai sistemului, vânați de autorități și iubiți de românii simpli, partizanii au parte de un destin exemplar. Evenimentele din filmul lui Constantin Popescu sunt inspirate din realitate, acțiunea având loc pe durata unui întreg deceniu. Inspirat de cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, filmul surprinde paradisul natural din Munții Făgărașului unde se ascundeau tinerii luptători înarmați cu puști, aflați într-o stare de vigilență continuă.
Filmul respectă adevărul istoric, acela că printre luptătorii din munți s-au numărat mulți foști membri ai Mișcării Legionare, băieții fiind membri în frăția de la liceul Radu Negru din Făgăraș.
Scenariul și regia sunt semnate de Constantin Popescu, iar din distribuție fac parte: Constantin Diță, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Mihai Bendeac, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potocean. Alți membri ai echipei: Gabriel Nechita (scenografie), Liviu Mărghidan (imagine), Cristina Mititelu (costume), Corina Stavila (montaj), Maria Anton și Andreea Lupu (machiaj), Ciprian Dumitrașcu (cascador).
Cele două pelicule privite în oglindă reflectă tipare asemănătoare. Tema este lupta anticomunistă în România stalinistă. Echipele de tineri actori, unii mai cunoscuți publicului, alții deloc, dar cu debuturi promițătoare în aceste filme: Constantin Diță, un obișnuit al publicului de televiziune printr-un serial comic, Dan Bordeianu cunoscut din telenovele, însă trecut cu succes de partea filmului de artă, Bogdan Dumitrache consacrat deja în filme precum Poziția copilului (câștigător al Ursului de aur la Festivalul Internațional de la Berlin, ediția 2013), Din dragoste cu cele mai bune intenții (câștigător al premiului pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de la Locarno, 2011), Alexandru Potocean, rol principal în Nunta mută, 2008. În roluri principale, percutante, de securiști sau torționari apar Constantin Cotimanis care a interpretat “unul dintre cei mai mari nemernici din istoria modernă a României” în oglindă cu un Mihai Constantin, magistral în rolul consilierului sovietic Pantelei Bodnarenko/ alias Gheorghe Pintilie sau Pantiușa.
Filmul a fost prezent la festivalurile internaționale de la: Berlin, B-Est din București, TIFF, Bratislava, Londra sau Torino. Pentru coarda sensibilă de cinefil, nu prezența la toate aceste festivaluri este atât de importantă, cât impactul asupra sufletelor spectatorilor. La premiera de la Făgăraș s-a întâmplat un lucru poate incredibil. În sală a fost prezent și Ion Ilioi, unul dintre camarazii lui Ion Gavrilă Ogoranu, singurul supraviețuitor la data premierei. Unul dintre actorii din distribuție i-a sărutat mâna în semn de omagiu, respect, pietate. Poate fi ceva mai emoționant de atât?
Citiți și Fenomenul Pitești…
