”E atât de greu şi de dureros să stai între minte şi inimă şi să te lupţi s-o împaci pe cea din urmă cu dreptăţile celei dintâi.”

Gala Galaction

Traducerea Sfintei Scripturi este una dintre cele mai mari moşteniri lăsate românilor și ea se datorează unui om cu nume răsunător precum dangătul unui clopot care bate ultima dată înainte de Joia Mare – Gala Galaction – preot ortodox, teolog, scriitor, traducător, eseist şi jurnalist român.

Gala Galaction (n. 16 aprilie 1879, Dideşti, d. 8 martie 1961, București)

Meandre

Născut Grigore Pişculescu, copilul cu dragoste de Dumnezeu avea să urmeze un drum înduioșător, cu meandre minunate prin geografia cugetului.

Mintea

O astfel de minte a avut sufletul ca, elev al Liceului Sfântul Sava din București fiind, să rămână repetent un an, doar pentru a putea fi coleg cu Tudor Arghezi, atras de puterea prieteniei cu acesta și de pasiunea pentru literatură, primele lui încercări literare datând din acea perioadă. ”Pişco” şi ”Theo” și-au clădit începând de atunci, vreme de 6 decenii, una din cele mai trainice și frumoase prietenii din literatura română.

Inima

O astfel de inimă a avut mintea ca, student al Facultății de Litere fiind, să o abandoneze în urma unui pelerinaj la mănăstirile din Moldova care l-a fascinat și i-a revelat viaţa monahală. S-a înscris la Teologie hotărât să devină preot și, mai mult, când a văzut scris pe un perete – la Mănăstirea Neamţ – numele Galaction, Grigore Pişculescu şi-a ales noul nume cu intenţia de a se călugări, ”Galaction” urmând să-i devină numele de călugăr.

Inima și mintea

Inima și mintea lui s-au conectat, însă, decisiv, când într-o vizită la Mănăstirea Agapia fiind, a cunoscut-o pe Zoe Marcoci, verişoara lui N.D. Cocea – scriitorul și publicistul român care-l însoțea atunci. S-a îndrăgostit iremediabil de sora Zoe, mai mică cu 11 ani decât el şi, în urma unei minunate corespondențe care avea să se închege, ulterior, într-un volum, a pecetluit conexiunea, în anul 1903, printr-o căsătorie care l-a abătut de la calea monahală către care fusese atras. A obţinut licenţa în Teologie la 30 de ani, iar la 43 de ani, Grigore Pișculescu este hirotonit preot.

”O, dragile scrisori, cât le mai visez eu adunate şi încorsetate într-un volum! Să ştii că am sfâşiat pagina cu acel titlu mediocru, «O poveste veche în zăbranic nou», definitiv fiind hotărât să nu dau acestor scrisori, fie că mi-o fi dat să le tipăresc eu însumi, fie că le voi lăsa moştenire literară inedită, decât titlul lor cel adevărat: «Scrisori către sora Zoe”.

Jurnal

Cea mai amplă scriere memorialistică din literatura română – jurnalul scriitorului scris timp de 57 de ani, a fost publicată postum, Gala Galaction încredinţând manuscrisele Jurnalului spre păstrare şi publicare celor patru fiice ale sale.

Om credincios şi umblat prin lume, cu o personalitate plină de farmec, manifestată literar, tainic și religios, dar mai presus de toate, uman, o piaţetă din Ierusalim îi poartă numele astăzi, ca semn de cinstire a contribuţiei aduse înţelegerii dintre evrei şi creştini.

După o carieră didactică universitară de peste două decenii, în care a fost profesor titular la Catedra de Introducere şi Exegeza Noului/ Vechiului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău/ București, în 1947, este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi membru al Academiei Române.

Gala Galaction – pictură Tonitza

Activitate literară

Activitatea sa literară şi publicistică s-a materializat în volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, adâncind portretul moral și psihologic al omului Galaction.

Printre acestea, prima scriere, „Bisericuța din Răzoare”, a fost publicată în 1914; au urmat volumul de nuvele şi schiţe  „Eminescu” – 1914, „Clopotele din mănăstirea Neamțu” – 1916, „La țărmul mărei (Reverii. Note)” – 1916, „Răboj pe bradul verde” – 1920, „Toamne de odinioară” – 1924, „Caligraful Terțiu. Adevăr și închipuire” – 1929, romanul „Roxana” – 1930, „Papucii lui Mahmud” – 1931, romanul în două volume „La răspântie de veacuri” – 1935, fantezia dramatică „Rița Crăița” – 1942, volumul de nuvele şi foiletoane „În grădinile Sf. Antonie” – 1942, memorialul de călătorie „Mangalia” – 1947 etc.

Alte piese de rezistență ale operei, care-i asigură și-i definesc locul în literatura română, sunt și nuvelele și povestirile scrise în intervalul 1902-1910, publicate în revista Literatura și arta română: Moara lui Călifar, Linia dreaptă, Copca rădvanului.

,,În preajma unei păduri străvechi se privea în iaz moara lui Călifar”

 

”Literatura, ca şi florile, ca şi holdele, este o interferenţă divină între darurile cerului şi condiţiile pământului.” – Gala Galaction

sursa foto tumblr.com

Citește și Cina cea de taină