Infatuare

Romulus Vulpescu

 

Îmi sunt contemporan – şi mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.

N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Şi-n ochi – un ev de fum şi-un zeu ucis.

Pot foarte bine să rămân închis
Şi să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orişicare piele…

Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep – când paradisul stă să-mi scape –
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

 

Citiți și Noi ne iubim în paturi de-împrumut…