Cât de frumoasă ești

Nu sunt al tău. Al nimănuia nu-s.
Cocorii mei de mult de tot s-au dus.
Eu priveghez străvechiul cer senin
Ce-așteaptă nori – el știe că ei vin.

Așa-i că nu-s de nici o folosință?
Ah! ce-am iubit. Cu câtă suferință!
Un diavol mai mă-mpinge spre prăpăstii –
Tot n-am scăpat de marginea năpăstii?

Frumoasă ca-n cântări la Solomon
Ori la vr-un David, roabă chiar de suferi, 
Ești, scumpo, trandafir, din Ierichon, 
Un fir de lotus ești pe-un lac de nuferi.

Iubește-mă. Ori nici nu mă iubi.
Zic și eu doar: „To be or not to be!”
Dar lângă tine vorba n-are rost, 
Aș vrea să fiu ori nici să nu fi fost.

***

Poate că, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.

***

Vreau să te văd

Vreau să te văd, femeie, 
Sau vino să mă vezi, 
Mi-e dor de iarbă crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură ușor
Ca aburul de ploaie
Deasupra codrilor.
Vreau să te văd, bărbate, 
Sau vino să mă vezi, 
E timpul coasei, iată, 
În ochii mei cei verzi.
Cosește, hai că iarbă, 
Cu rouă și cu stea, 
Mai deasă și mai verde
Să crească-n urmă ta.

***

Dragostea dintre femeie şi bărbat nu trebuie s-o aşezăm nici înaintea, nici în urma dragostei de Patrie, ea trebuie aşezată acolo unde a lăsat-o Dumnezeu: între Pământ şi Cer.

E-o liniște iubirea?
E-o liniște iubirea? Mi-s pletele albite.
Și tulbure mi-e somnul
Ca între două pite.
Nu știu: răsare iarbă,
Mai curg pe văi izvoare ?!
Departe ești de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naște.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaște.
***
Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”

***