Gela Enea, 2018
femme fatale
port eticheta de femme fatale/asta e tot ce va reține istoria
dacă te simți într-adevăr bărbat
când inima mea se autosfidează
închide circulația pe străzi
eu voi veni pe alte căi
o să mă desprind cum se desprinde retina de ochi
voi vedea totul negru
numai pe tine roșu-aprins
sunt borna kilometrică zero
am să-ți spun
accidentele se țin lanț/unii au plătit cu viața alții cu ora
tu ce alegi?
ia aminte
sunt gheara ce ți se-nfige-n gât
ori de câte ori vei vrea să rostești numele altor femei
în delirul frazeologic al curajului
mă țin de barele supraviețuirii cu ambele mâini
nu te uita că uneori mă clatin
tocmai de-aceea am nevoie de tine
dacă te simți într-adevăr bărbat
vom traversa împreună viața asta de scârnă
la capătul căreia se află o gară
trenurile merg pe sub pământ
ajungem direct la madam tussauds
să ne recompună din frig și tăcere
acum dă sonorul mai tare
cântă elvis un rock’n-roll
și mai e timp
imposibila stare
scriu pentru că nu am curaj să trăiesc
nu am curaj să ies din casă la o bere cu prietenii
(asta pentru când mă travestesc în bărbat)
acum sunt femeie
deci: nu am curaj să ies la un suc la o bârfă
la un agățat
scriu ce trăiesc alții
și eu cred că fac poezie/fac pe dracu
la televizor nu mă uit
la el nu mă uit
la mine
mă mai uit din când în când
și mi se face greață
sigur n-am să ajung
cetățeanul de onoare al planetei
când mă gândesc mai bine/simt frigul
cum îmi pătrunde până-n măduva minții
asta sunt: o ființă polară/înconjurată de cercuri
inima repatriază oameni de zăpadă
de pământ și de aer
scriu pentru că nu am curaj să trăiesc
nu am curaj să opun castanietelor
febra palmelor goale
dacă nu mă credeți
priviți cum alăptez acest soare mic și fricos
căruia degeaba îi arătați voi cerul
fiindcă nu are nicio putere
***
mă uit la mine încă nehotărâtă /care
să fie ultimele haine/cum
îi este mai comod pământului
să se întrepătrundă prin stofe colorate
negre
sau
albe
care ar trebui să fie ultimele cuvinte / de bun-simț
mai lăsați-o-ncolo de jale
lumea crește în frumusețe dacă știe când să dispară
când să-și croiască ecrane imense
reconectată la energii eoliene
posibil să spun: lăsați-mă singură
am nevoie de mustul acesta al singurătății
să-mi facă buzele roșii
pentru cel din urmă pupat pe gură
după cum la fel de bine pot să vă zic
am visat-o pe mama
îmi făcea semne din pragul casei de la bistreț
casă-vagon : ce ușor ne găseam unii pe alții
acum să vă dați la o parte
mi-a spus că vine și să nu se-mpiedice tocmai de voi
Gela Enea: profesoară de limba și literatura română la Liceul de Arte „M.Sorescu”din Craiova, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Oltenia, este, deopotrivă, o poetă înzestrată cu un talent artistic uriaș, dovadă fiind zecile de premii obținute la concursuri literare din țară și din străinătate. Cele 9 volume de beletristică, dintre care și un volum plurilingv, prezența în mai multe antologii de poezie, în reviste şi ziare (România literară, Luceafărul de dimineață, Ramuri, Convorbiri literare, Caiete Silvane, Poesis, Mozaicul, Mișcarea Literară, Porto Franco , Argeș, Vatra Veche, Scrisul Românesc, Portal-Măiastra, Noul Literator, Caietele Columna, Banchetul, Literadura, Observatorul cultural (Canada), Destine literare ( Canada), Fereastra, Cafeneaua politică și literară , Lamura, Sintagme literare, E-creator, Prăvălia culturală, Gazeta de Sud, Indiscret…) o așază între cele mai prolifice autoare din ultima perioadă.
De remarcat în creația lirică a Gelei Enea suplețea cu care se mișcă printre obiectele din realul imediat, descoperind resurse nebănuite de poezie acolo unde, aparent, domnește banalul cotidian. O pată de culoare e suficientă pentru a stârni amintirea unor înfiorate doruri, a unor emoții care se mai întrezăresc prin opacul voal al timpului, dar și o tentativă de a lua lucrurile în răspăr, cu o ușoară ironie, semn că ființa nu cunoaște decât drumul înainte pe care și l-a croit cu propria luciditate.
Un mesaj optimist străbate versurile ei, ca un fel de revoltă mascată împotriva trecerii și a legilor imuabile ale timpului, așa că nostalgia devine un atu al unui periplu olimpian prin sinuozitățile existențiale. Se simte femeia din spatele cuvintelor, cu sensibilitățile ei ancestrale, cu urcușurile și coborâșurile inerente, pe care poeta nu se ferește a le strecura – cu subtilitate însă – în acest amalgam de imagini care se rotesc panoramic în fața cititorului, devenind stare de spirit.
O poetă pe care o recomandăm cu toată căldura!
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
