„Pe actor nu-l cauţi nici în rafturile bibliotecilor, nici în muzee sau în alte depozite de bunuri culturale. El există numai în conştiinţa spectatorilor. Dacă la Sartre «infernul sunt ceilalţi», pentru mine ceilalţi sunt paradisul.
Pun mare preţ pe «simpatia» publicului, fără să fac din asta un scop în sine.”
Moțu (Florian Pittiș – 4 octombrie 1943 – 5 august 2007) a fost iremediabil îndrăgostit de viață… și a împărtășit mereu cu Scena marea sa iubire. În generația lui, pentru a deveni cunoscut însemna să treci prin furcile caudine ale unui regim care nesocotea dreptul omului la frumusețea pe care arta o revarsă asupra oamenilor, pentru că asta ar fi adus cu sine o celebritate periculoasă.
Dar el și-a asumat această aventură, conștient de forța interioară care îi dădea vitalitate și pe care simțea că trebuie s-o împărtășească publicului, pentru că ținea morțiș ca oamenii să fie fericiți.
Fericirea celorlalți era pentru el un ideal urmărit neîncetat prin toate mijloacele la care îi stăteau la dispoziție pentru a-și manifesta impulsurile creatoare: teatru, regie, cinema, muzică, mai ales muzică, pentru că aceasta e dintotdeauna calea sigură către sensibilitatea celorlalți și, între arte, cea mai capabilă să transforme sufletul și să-l purifice.
„Când publicul începe să te iubească, responsabilitatea este imensă. Știi că nu-l mai poți minți pentru nimic în lume, nu poți veni la spectacol să te odihnești, trebuie să exiști la cel mai înalt nivel, la cea mai înaltă tensiune. Am fost și sunt mereu obligat să fiu în punctul culminant.”
Sub ”mantaua” lui Bob Dylan, ale cărui cântece le-a tradus și popularizat, Moțu a devenit în scurt timp un creator, iar Cenaclul Flacăra și mai apoi celebra ”Pasărea Colibri”, trupa de care numele lui se leagă pentru totdeauna, i-au oferit cadrul de desfășurare plenară a uriașului său talent.
Toate acestea, dublate de o cultură muzicală impresionantă. Și de o plăcere a rostirii venită dintr-o zonă interioară care clocotea de iubire pentru oameni. Și dintr-o charismă nemaipomenită, în ciuda înfățișării non-conformiste, pentru care adesea a fost criticat. Și de o dragoste de viață atât de puternică încât l-a consumat la propriu, ca o flacără ce își hrănește frumusețea consumându-și propriul aer, până la epuizare.
Artistul complet a evoluat pe o scenă în care Cortina se trage întotdeauna din culise înainte de terminarea marii reprezentații, acea perfectă piesă în care actorul se transfigurează complet, până la nediferențiere, în personajul său. Mult prea devreme, cu siguranță mult prea nedrept și poate chiar banal, ar fi spus el, omul marilor proiecte, cel care gândea existența în termeni hiperbolici, cu o enormă exaltare, exprimată atît de natural, cu totul nedisimulat, prin gesturi și tonalitatea îndrăzneață a vocii.
Actor desăvârșit al propriei sale existențe, regizată la cote magnifice, Pittiș spunea într-un interviu: „Un actor trebuie să adere la dictonul «Carpe diem», la această fascinantă idee: Trăieşte-ţi clipa. Un actor trebuie să ardă în seara respectivă, pentru că ştim bine că un spectacol, odată terminat, a murit, nimeni nu poate transpune în alte zone această comunicare fantastică dintre actor şi publicul său. Ce înţeleg prin a-ţi trăi clipa? A trăi cu bucuria primei clipe pe pământ şi cu disperarea ultimei, în acelaşi timp…”, conștient că timpul nu iartă, și poate de aceea poezia lui preferată era ”Sunt tânăr, Doamnă…” …
Doamnă Viață, Doamnă Moarte, între voi, acest amant mereu îndrăgostit de amândouă, vă salută!
Citiți și despre Horațiu Mălăele…
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
