În articolul acesta, despre ”firul roșu” sau despărțirile imposibile. Nu despre iubirile imposibile, ci, exact așa, despre despărțirile imposibile, cele al căror scenariu nu stă în mâinile oamenilor. Pentru cei care cred în predestinare și în providență. Cei romantici vor înțelege de ce, iar scepticii vor da din cap, ezitând să accepte ceea ce, oricum, e greu de demonstrat faptic, citându-l pe marele Will: „Nu în stele se află destinul nostru, ci în noi înşine.”
În culturile estice, cu rădăcini în China sau în Japonia, originea rămânând incertă, se spune că destinul unește cu un fir roșu două persoane care și-au fost hărăzite încă de la naștere, iar ele rămân într-o conexiune mistică indiferent de distanța sau timpul care le separă. El se poate întinde sau comprima, dar nu se va rupe niciodată, pentru că o putere mai presus de ființa umană a hotărât legătura, fără a oferi vreo soluție întru dezlegarea ei.
Fie că îl poartă la glezne sau la inelar, nodul firului roșu nu se va putea rupe niciodată, în niciun fel de circumstanță. Oamenii sortiți se întâlnesc absolut din întâmplare, se despart prin puterea neprevăzutului care acționează ca un fel de lege a evoluției interioare, schimbându-le radical viziunea despre viață, dar se vor regăsi negreșit, prin aceeași forță oarbă a hazardului, indiferent în ce parte a lumii îi vor fi purtat cărările, sau după cine știe cât timp. Poate fi chiar o viață de om. Dacă vă amintiți, e chiar ideea din celebrul roman ”Dragoste în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez (ecranizarea cu Giovanna Mezzogiorno și Javier Bardem e excepțională!), sau din pelicula cu același nume, ”El Hilo rojo” (un film argentinian din 2016, cu Eugenia Suárez și Benjamín Vicuña), despre care nu pot avea decât cuvinte de laudă prin felul în care a pus în practică această idee a despărțirii imposibile, despre care am mai scris, atingând tangențial subiectul în cronica altui film pe aceeași temă. Finalurile, asemănătoare, din ce motiv, veți vedea. Nu poți decât să te emoționezi profund și să accepți că matematicile superioare sunt nimic pe lângă o simplă ecuație a vieții.
Veți spune că e literatură sau artă, ceea ce e de domeniul ficțiunii, voi spune că inclusiv ele se hrănesc din realitate. Veți susține că nu există decât mare singură iubire, așa cum susține, de altfel, și Beigbeder: ”În viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o precedă sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare…”, alții vă vor putea replica faptul că fie sunteți norocoși, fie că vremea e înainte, pentru confirmare sau infirmare. Veți spune că există un singur suflet pereche, Paul Ferrini va ridica un mare semn de întrebare, afirmând: Într-un anumit sens, toate relaţiile anterioare vă pregătesc pentru participarea deplină în relaţia cu sufletul pereche. Complicat, nu-i așa?
Dar nu și pentru Paulo Coelho, creatorul de mituri erotice: „Se spune că în viață vei avea două mari iubiri: una este persoana cu care te căsătorești sau cu care vei trăi pentru totdeauna, și care ar putea deveni mama sau tatăl copiilor tăi.. persoana cu care îți vei trăi întreaga viață.
Se spune și că există o a doua mare dragoste, persoana pe care o vei pierde întotdeauna . De acel cineva cu care de la naștere ai fost conectat, atât de puternic încât forțele chimice sfidează orice rațiune, și, totodată, împiedică și finalul fericit. (Da, aici e cheia celor două filme despre care v-am pomenit).
Într-o zi, ne spune Coelho, „vei renunța să mai încerci… abandonezi lupta și vei căuta o altă persoană, cu care vei rămâne. Dar ia seama că niciodată nu vei mai avea o noapte liniștită, în care să nu te ardă dorul de atingerea ei, de sărutul și de dorința de a mai schimba o vorbă cu ea vreodată.
Știi prea bine despre cine vorbesc, pentru că, citind aceste cuvinte, ai minte numele acelei persoane. Se prea poate să o fi lăsat în urma ta, în încercarea de a pune capăt suferinței și de a-ți găsi liniștea (care va veni în final), dar nu va exista nicio zi în care să nu-ți dorești să apară înaintea ta încă o dată.
Și nu în ultimul rând, se pare că lupta cu persoana pe care o iubești cu adevărat consumă mult mai multă energie decât starea de a fi cu aceea de care îți pasă, pur și simplu.”
Concluzia: Omul construiește mituri, spre a se scuti de acele deziluzii și suferințe pe care nu le poate nici explica, nici evita. Desenează peisajele în funcție de culorile care îi stau la îndemână, nu acelea în care și-ar dori să se trezească în realitate. Niciunul nu e mai presus decât celălalt în iubire, cum nu e nici în durere. Lucrurile care nu pot fi înțelese din capul locului, rămân eternă enigmă, dar constituie un pas înainte în evoluția spirituală, destinată ființelor alese. Există forțe mai presus de puterile umane, iar intensitatea lor o dă însăși vulnerabilitatea umană.
Aveți aici trailerul filmului „El Hilo roho”, care merită văzut!
Citiți articolul integral aici, pe catchy.ro
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.