„Nu iubi primăvara, ci înfățișarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis.
Nu iubi dragostea, ci pe cel în care s-a întrupat dragostea.”, spunea Antoine de Saint Exupery.
E Ziua Fericirii şi tot acum, Echinocțiul de primăvară, coincidenţă de bun augur care predispune la meditaţie. Nu cred că există vreo altă fericire decât să conştinetizezi dacă eşti sau nu fericit, dacă ai atins acea treaptă fiinţială de la care, privind lumea, să te declari mulţumit de culorile ei.
Categoric, trecând prin viaţă, tindem să facem cât mai multe, să fim cât mai sus, să avem şi să ajungem cât mai sus, dacă se poate în acel loc în care să nu putem fi întrecuţi de nimeni, să fim „frumoşi nebuni”, intangibili. Căci în asta constă liniştea noastră, în capătul acela de drum la care toate idealurile profesionale, sociale, umane, să-şi fi găsit rodnică împlinire.
Iar acolo, cu tihna conştiinţei împlinite, să fim încă ataşaţi acelei energii cu care să împărtăşim şi altora pofta de viaţă care ne-a mai rămas, astfel încât să-i determinăm să vadă în noi modelul de acţiune pe care, la rândul nostru, l-am primit, l-am descoperit sau l-am activat la un moment dat.
„Fiecare are în mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia brută, căreia vrea să-i dea o formă.”, spunea Goethe. Ar trebui să înţelegem de aici că suntem artizanii propriei stări de bine, şi că reprezentarea ei e totul. Un serviciu confortabil, o familie împlinită, faimă, avere, sănătate? Ce înţelegem, practic, prin fericire, depinde numai de noi? Şi dacă în idealismul nostru apar fisuri?
Poate că fericirea vine odată cu înţelepciunea de a înţelege că suntem datori să ne apărăm pe noi şi pe ai noştri de nefericirea altora, de prejudecăţi, de oamenii din jur care, neaflându-şi la rândul lor fericirea, tind să o strice pe a celorlalţi.
Uneori, nu ajunge să lupţi pentru pace, trebuie să te sacrifici pentru menţinerea ei.
Aşa că fericirea este o luptă, e un sacrificiu şi e o cursă de lungă durată, mai degrabă decât o stare la care ajungi pe căile scurte ale plăcerii şi ale desfătării.
„Rar se întâmplă ca oamenii răi să fie fericiți. Se otrăvesc cu propria lor răutate.” Maurice Chevalier are un punct de vedere care clatină aparenta seninătate a fericirii, pentru că atinge, iată, esenţa noastră socială, de fiinţe care trăiesc în colectivitate.
Şi atunci ne întrebăm, retoric, desigur, unde e fericirea?
Un posibil răspuns: Fericirea constă în lucruri simple, dacă poți să înțelegi și să acționezi așa! Iar înțelepciunea veche e perfectă, în litera ei.
„Oamenii sunt deseori nerezonabili, ilogici şi egocentrici. Cu toate acestea, iartă-i!
Dacă eşti amabil, oamenii pot să te acuze că ai motive egoiste sau că urmăreşti ceva. Cu toate acestea, fii amabil!
Dacă ai succes, vei dobândi câţiva prieteni falşi şi câţiva duşmani adevăraţi. Fii de succes, oricum!
Dacă eşti onest şi sincer, oamenii pot să te înşele. Cu toate acestea, fii onest şi sincer!
Ceea ce construieşti de-a lungul mai multor ani, cineva poate să distrugă peste noapte. Cu toate acestea, Construieşte!
Dacă găseşti serenitatea şi fericirea, ei pot fi geloşi. Fii fericit oricum!
Dă lumii ceea ce ai mai bun, şi poate să nu fie de ajuns niciodată. Cu toate acestea, dă lumii ceea ce ai mai bun!”
Maica Tereza
„Primăvara trece și fiecare îşi amintește de propria inocenţă. Vara trece și fiecare își amintește de propria exuberanţă. Toamna trece și fiecare își amintește de propria adorație. Iarna trece și fiecare își amintește de propria perseverenţă.” Yoko Ono
