Numele Patriei
Despre Patrie, niciodată,
dorul ce-n suflet s-a strâns,
sau iubirea, oricât de curată,
să vorbească nu sunt de-ajuns
Pentru Patrie, n-ajung niciodată
sângele care a curs
și lacrima, neîntinată,
care cu liniște-a plâns
Despre Patrie, niciodată
sentimentele nu au trecut.
“A iubi” e rostire înaltă
de viu și etern început
Autor: Adolf Chevallier
Pentru Patrie, niciodată
moartea nu e sfârșit!
Verbele Ei sunt cea mai curată
conjugare, la infinit
Doar Patriei îi suntem datori
dincolo de Viață și Moarte,
veșnicind, nemuritori,
dragostea Ei, care darnic se-mparte
Autor: Adolph Chevallier
Pentru trupul Ei suntem scut
și credință ce nu se frânge,
de la sămânța din lut
până la spicul ce-n stele ajunge
Doar porunca Patriei e mai presus
decât glasul mamei, măiastru.
Doar lumina Patriei urcă mai sus
decât cerul cel mai albastru
În genunchi, despre Patrie, doar
în genunchi, e menit să vorbim,
doar cu suflet și cuvinte cu har
Numele Patriei să-l sfințim
România
Necuprins e-acest pământ de dor
ce-și măsoară-n pace veșnicia,
binecuvântat, nepieritor –
dragoste numită România
O veghem cu trupurile noastre
împletite-n tainic legământ,
inimi roșii-galbene-albastre
pentru ea bătând neîntrerupt
Până-n ceruri urcă spicele
când de aur darnic strălucesc…
Le trudim cu dor udându-le
lacrimi din pământul românesc
Autor: Adolf Chevallier
Pruncii noștri, legănați de vise,
poartă-n suflet doina, omenia,
inimile noastre-s porți deschise –
o iubire-i toată România
Moșii și strămoșii ce-au trecut
pentru libertate-n glia sfântă,
ne sunt braț și pavăză și scut –
imn de vitejie și de luptă
Codrii noștri și izvoarele,
munții, râul, Marea și câmpia,
veșnice-s precum e soarele
ce sărută, dulce, România
Graiul nostru-și poartă nemurirea
limpede, senină, până-n stele
semn că pacea, dorul și iubirea
poartă chipul blând al țării mele
Săpânța
Aici e dorul nostru cel dintâi
lăsat să-și urce către cer credința,
că veșnicia ne e căpătâi,
martor e cerul blând de pe Săpânța
Simt cum prin suflet aripi își desface
un țărm de liniște, fără-nceput,
cum ne cuprinde-n dragoste și pace
hotarul care darnic ne-a născut
Cuvintele se-mbracă-n vers de jale,
de pretutindeni urcă dulce cânt,
ocrotitor lumina curge-n cale
și totu-n jur e iertător și sfânt
Autor: Adolf Chevallier
Cu-a lui palate-nalte până-n soare,
Apusul rece, lacom și trufaș,
îmi pare-o biată clipă trecătoare
pe lângă veșnicia din Oaș
În orice frunză ce doinește-n vânt,
pe orice fir de iarbă când pășesc,
simt că-s fărâmă din acest Pământ,
și că-n țărâna lui mă nemuresc
Pe deal, când vin, după o zi de coasă,
ducând în inimi sfintele pogoane,
oșenii-mi par venind cântând spre casă
coborâtori de-a dreptul din icoane
Când se opresc, din când în când, la porți
și se îmbrățisează la răscruci,
îmi pare că prin ei se-ntorc din morți
strămoșii daci în semnul sfintei cruci
Și seara când se lasă peste sat
și urcă-n cer fuioare lungi de fum,
dacă privești cu sufletul curat
îl vezi pe Dumnezeu venind pe drum
Citiți și
