Din ţânţar, armăsar…
ovidiu@stanomir
Iară n-au somn! Vorbesc în şoaptă, ca să nu mă deranjeze. De fapt, şuşotitul lor m-a trezit. Mama încearcă să-l liniştească pe tataie, care visează urât, vorbeşte în somn şi doarme cu lumina aprinsă. Tataie vorbeşte în somn cu mamaie, care a murit de inimă rea, când tata ne-a părăsit şi-a plecat în Italia cu una din gagicile lui, mai tânără decât mama şi mai cu vino-ncoa’. Adică vino-ncoa’ să mergem în Italia. De ce în Italia? Ce-o fi acolo de au plecat atâţia oameni, că nu e casă de pe strada noastră să nu fie careva plecat în Italia…
*
Şi cu tata vorbeşte tataie în somn. Strigă la el că de ce ne-a părăsit. Mie nu-mi pare rău, că abia nu mai vine beat acasă şi nu mai face scandal, şi n-o mai bate pe mama, care-l face troacă de porci că-şi mănâncă banii cu fufele.
*
Dacă nu l-aş avea pe ăsta micu’, aş înnebuni. De când a murit mama, parcă mi-a îngheţat sufletul. Nu mi-e ciudă c-a plecat ăla în Italia, veni-i-ar numele, şi m-a lăsat să mă descurc cum oi şti, mi-e ciudă c-a pierit mama, de-am rămas cu tataie pe cap. Nu e om rău, fireşte, şi-l iubeşte pe Giorgică de parcă-ar fi chiar nepotă-su, da’ orişicât, mi-e străin. Pe tata meu adevărat nici nu-l mai ţin bine minte; când a răposat eram mai mică decât e Giorgică acum. Mama zicea că era om fălos şi risipitor, şi când venea cu chef ne trezea din somn, şi ne punea să-i cântăm. Eu mă speriam şi începeam să plâng, şi-atunci tata se enerva că mama îmi bagă în cap fel de fel de prostii, şi că… Na, că iară a visat urât tataie şi vorbeşte prin somn, şi strigă la bărbată-miu că a plecat cu fufa aia în Italia, şi ne-a lăsat de izbelişte.
*
La ce bun să mai trăieşti? Io-te la mine, om bătrân şi nevolnic, rămas pe capul muierii ăsteia… De când mi se prăpădi muierea, nu mai am nici un rost pe lume. De ce nu m-a luat pe mine Ăl de Sus? Ar fi rămas Vica să le fie sprijin lu’ fiică-sa şi lu’ Giorgică. Noroc că ăsta micu’ ne mai descreţeşte frunţile. Poate nici dacă era de adevărat nepoti-miu nu l-aş fi îndrăgit aşa. Parcă mă văd pă mine când eram ca el, toată ziua p-afară, venind în casă doar când m-aducea foamea ori mă striga mama, să-mi fac lecţiile. Nici eu nu m-am omorât cu cartea, şi rău am făcut. Degeaba-şi răceşte mă-sa gura cu el, că Giorgică aduce în partea lu’ tac-su, şi-i place să se zbenguie şi să cânte. Da’ aduce şi cu mamaie a lui. E gol Vica! D-aia mi-e şi aşa de drag de el, da-i-ar Domnul noroc în viaţă!
*
Cu tataie mă înţeleg cel mai bine. El nu mă bate la cap să intru în on-line, pentru nasolia asta de școală, nici să-mi fac lecţiile şi nu mă ceartă că iară mi-am rupt pantalonii la fotbal. Când plouă, ne uităm amândoi la televizor şi nu se supără când mut la desene sau la sport, că oricum adoarme în fotoliu, şi se trezeşte numa’ când opresc aparatu’. Io-s stelist şi tataie-i dinamovist, c-a făcut armata la Securitate, aşa cum mi-a povestit de atâtea ori că ştiu totu’ pe-de-rost dinainte să înceapă el bine să ne spună. Chiar dacă tataie ţine cu Dinamo, nu se supără când Steaua câştigă, cum face Tică, ăl mai tare pretenar al meu, cu care stau la şcoală în aceeaşi bancă, da’ care-i rapidist şi-i ciudă că Steaua-i mai bună ca Rapidu’.
*
Nu ştiu ce să mă mai fac cu tataie ăsta al nostru. După ce că nu mişcă un ac în casă şi stă toată ziua la televizor, când vin de la servici începe să plângă şi s-o căineze pe mama că s-a prăpădit înaintea lui, că el şi-aşa nu mai are nici un rost pe lumea asta. Şi moţăie seara la televizor, iar noaptea nu are somn şi bântuie prin casă, verificând dacă-i bine-ncuiată uşa, dacă am stins gazele, dac-am închis robineţii la ghivetă, şi grămădeşte tot felul de boarfe în uşa de la cămară, de unde vine frigu’, zice el. E friguros şi se înfofoleşte de parc-am fi la Polu’ Nord, şi e fricos, de ţine toată noaptea lumina-aprinsă.
*
Cred că mama e geloasă pe tataie că mă potrivesc mai bine cu el. Păi, tataie nu mă ceartă niciodată că fac glume aiurea, şi nici nu mă bate la cap să-mi fac temele. Zice că aşa-s băieţii, mai bagabonţi, şi că aşa-i normal, la vârsta mea: să-mi placă joaca şi poantele, şi că la ce bun să stai toată ziua cu nasu’n carte, că un fotbalist sau un manelist oricum câştigă mai bine ca un profesor sau un inginer.
*
Când mă uit la Giorgică, parcă o văd pe Vica! Aceeaşi căutătură, acelaşi zâmbet şăgalnic, acelaşi păr cânepiu; ba chiar şi la mers seamănă cu ea. Atâta că-i mucalit ca tac-su şi se ţine de şotii, cum îmi plăcea şi mie în tinereţe. Ăsta de actor ar fi bun! Geaba se omoară mă-sa şi vrea să-l dea la meditaţii, să ia ore de matematică; ea zice că matematica e baza acum, cu calculatoarele ăstea. Io zic că to’deauna banu’-a fost baza. Ai bani, ai de toate. Şi, la urma-urmei, de la bani se stârneşte zâzania în familie. D-aia şi plecă ăla-n Italia, să câştige mai mult, să aibe ce toca cu fufele, dacă nu care cumva s-o fi făcut peşte p-acolo şi le toacă el pă fufe, toca-i-ar naiba maţele să i le toace!
*
I-am găsit lui Giorgică cine să-i dea meditaţii la matematică. E o rubedenie mai pe departe cu tataie. A rămas nemăritată, că după ce că e cam saşie, e şi deşteaptă foc, de se sperie bărbaţii de mintea ei ca briciu’. Lui Giorgică nu-i prea place matematica, n-are răbdare, însă Ortansa ştie cum să-l ia, face cu el tot felul de glume şi-i cântă în strună; c-o fi stelistă sau nu, asta n-am habar, însă Giorgică al meu e încântat că doamna profesoară îi ştie mai bine decât el pe jucătorii Stelei şi că-i povesteşte fel de fel de întâmplări de pe vremea când echipa roş-albastră a jucat două finale de Cupa Campionilor Europeni, iar pe una a şi câştigat-o, de nu mai ştii dacă Giorgică chiar învaţă ceva de la Ortansa ori ea a dat în mintea copiilor.
*
De când fac meditaţii cu tanti Hortensia, am început să mă ştiu la matematică. I-am prins merchezul, cum zice tataie. Ce-mi place mai mult la tanti Hortensia e că vorbeşte engleza ca artiştii din filmele de la televizor. Şi că e stelistă, normal.
*
De când ia ore de la Ortansa asta nu te mai poţi înţelege cu Giorgică. Vorbeşte cu noi numa’ pă engleză, şi io nu pricep o boabă, că pe vremea noastră se făcea rusa la şcoală, iar când mă-sa era de vârsta lui, a făcut franceza, de nu ne mai zicea, mie şi lu’ Vica, decât bonjur musiu şi bonsoar ma mer…
*
Am întrebat-o pe Ortansa dacă să-i iau smartphone lu’ Giorgică, da’ ea mi-a spus că-i prea devreme şi să las copilu’ să se joace cât mai mult p-afară, să nu ajungă dependent de… ,,gedjet” (ce-o mai fi și aia?!), că dup-aia şi să vreau să-i iau din mână smartphone-ul n-o să mai reuşesc. Că şi-aşa stă prea mult la televizor; noroc că lui George (Ortansa nu-i spune Giorgică, ca noi, zice că mai târziu o să-i fie ruşine cu numele ăsta de alint ca pe la periferie…); ei, şi cum ziceam, norocul lui că-i place să bată mingea cu băieţii, până mai are cu cine să se joace…
*
Tanti Hortensia zice că încă-s prea mic să-mi ia mama smartphone. Mi-e ciudă pe ele, că aproape toţi colegii mei au smartphone şi râd de mine că-s un luzăr, şi că degeaba-i plecat Adonis (asta-i polecra lu’ taică-miu) în Italia, dacă nu ne trimite bani, că i-a tocat cu curvele, de la care s-a și infectat, și acuma-i în carantină sanitară, de nu poate ieși din casă nici să-și ia țigări, şi io atuncea îmi vine să sar la bătaie, numa’ că în on-line oricum nu-i pot înfrunta decât la vreo tâmpenie de game ca Battlefield…
*
Tanti Hortensia-n sus, tanti Hortensia-n jos, tanti Hortensia a zis aia, tanti Hortensia a zis ailaltă, luau-ar zbenga pe nepoată-mea asta cu nume de floare din grădină, de l-a zăpăcit pe Giorgică – ea-i zice George, că sună mai… domneşte, că de, noi suntem mitocani! A şi uitat paţachina că tac-su era cârciumar la noi, în mahala, în Mitoc! Da, da, l-a zăpăcit de cap pe bietu’ Giorgică-a’ nostru, de nu mai poţi face o poantă cu el, că se uită cruciş la tine şi te ia pă englezeşte, că nu pricepi o iotă din ce-ţi zice; poa’ să te facă-n fel şi chip.
*
Nu-i chip să-l mai potoleşti pe tataie. E gelos pe Ortansa – şi ce dacă Giorgică-i zice „tanti Hortensia“; eu de Ortansa o ştiu, şi n-o ştiu de ieri-alaltăieri… –, e gelos pe ea tataie, că Giorgică numai de ea mai ascultă şi toată ziua bună ziua numai de ea vorbeşte, ba a început şi să ne ia peste picior; orice i-ai spune, el îţi răspunde pe englezeşte, iar dacă-l plezneşti te ameninţă că se duce să se plângă la Protecţia Copilului că-l abuzăm sistematic!
*
De-abia aştept să merg la liceu, să mă facă ăia olimpic şi io să câştig concurs după concurs, să prind o bursă-n America şi să scap de pisălogeala lu’ mama şi de reproşurile lu’ tataie…
*
Giorgică nu mai vorbeşte cu mine de când m-am luat de Ortansa. Nici la televizor nu se mai uită; au acum puștanii un club on-line, Hedonis. Nepoti-mio stă pe laptop până târziu în noapte, iar dimineața e năuc, de parcă ar băut în neștire ca derbedeii. Dacă era al meu, şi dacă încă mai eram în putere, îl puneam io la punct! Da aşa, n-ai ce-i face, c-odată te face pe păsăreşte, de-ţi vine să-ţi iei lumea-n cap!
*
Pe de o parte mi se frânge inima că Giorgică al meu pleacă la Bucureşti, la liceu, căci l-au selecţionat în lotul naţional de matematică (şi asta după numai doi ani de meditaţii; chapeau bas, Hortance!), pe de altă parte, mă bucur că n-or să se mai ciorovăiască el şi cu tataie, c-am ajuns să nu-i mai suport.
*
Tanti Hortensia mi-a spus că depinde numai de mine cât de sus vreau să ajung. Deocamdată, vreau să ajung în Bel-Esprit.
foto tumblr.com
Citește și Fetița
