Dacă stăm bine și ne gândim, inițial fericirea trebuie să fi fost ceva la îndemâna tuturor, un vânat mai mare, sau descoperirea unei flori frumos mirositoare. În timp, am devenit mai sofisticați și fericirea a început să aibă cu totul alte forme.

Dar orice formă mai mult sau mai puțin definită ar căpăta, fericirea rămâne un fel de Fata Morgana. Știu că sunt tot felul de citate cum că fericirea nu există, sau că fericirea e o bucurie mai mare, sau că fericirea nu e o destinație ci drumul către ea, dar să fim serioși.

Vrem să fim fericiți. Azi este Kiss Your Fiance Day. Da, o altă găselniță să fim fericiți. Se pare că a fost gândită ca o zi de răgaz pentru cei care își plănuiesc nunta, care se pierd în tăvălugul organizării unui astfel de eveniment. Specialiștii spun că sărutul e un motiv serios de fericire, dar și un obicei sănătos de a celebra bucuria de a fi cu cineva iubit.

Oamenii de știință spun că sărutul ne face să ardem calorii, ne ajută să ne menținem ridurile în control, ne stimulează creierul și alte parți ale trupului, ne face să ne simțim mai bine, e relaxant, crește nivelul de serotonină,ne stimulează sistemul imunitar și câte și mai câte. Sărutul e în top 10 în poeziile de dragoste, cu el începe și se termină orice formă de iubire.

Îmi amintesc poezia lui Nichita, intitulată simplu, „Sărutul”:

Vederea lumii se-adumbrea, când noi
ne sărutam în pieţe şi în scuaruri,
Un aer mat ne-nfăşura, şi nimeni
nu ne-a lovit vreodată cu privirea.

Doar steaua neagră-a părului tău scurt
îmi atingea, cu clinchet stins, un umăr,
şi toţi credeau că bate-n arbori ora
când soarele apune la amiază.

Şi păsări mari se coborau pe bănci
şi pe statui, pe cabluri, peste iarbă …
Luceau intens, presate de un cer
pe care-l începea iubirea noastră.

Tot sărutul este cel care l-a inspirat pe Brâncuși să dea naștere unei opere de artă care a trecut și va trece proba timpului, așadar, nu e de mirare că sărutul trebuia să aibă și el o zi în care să fie celebrat. Sau pe Klimt, celebrul artist.

Nu e nevoie să fim logodnica cuiva să ne dorim să fim sărutate, așa cum nu există o vârstă potrivită sau nepotrivită pentru un astfel de gest intim și aducător de fericire, dar cum astăzi se îmbină perfect ziua fericirii și ziua sărutului logodnicei, îmi doresc să văd cât mai multe cupluri care se sărută. Să fim fericiți și să fim sărutați. Nu numai azi. Ci începând de azi.

Fotografia a fost realizată în  data de 14 august 1945, în Piața Times Square din New York , imortalizată de fotograful american Alfred Eisenstaedt.

Citiți și Oare mă mai fac bine? de aceeași autoare.