Despre esența iubirii: ”A deține cheia înseamnă a o pierde.”

Istoria filosofiei este o istorie a iubirii, în toate formele ei.

Literatura universală este precum o carte plină cu încercări colorate de a defini iubirea – unele, trebuie să recunoaștem, memorabile – așa cum psihologia modernă este înțesată cu încercări de a diseca mecanismele ei interioare.

Dar poate cea mai puternică și profund umană definiție pe care am întâlnit-o vreodată provine din piesa dramaturgului britanic de origine cehă Tom Stoppard, din 1982, The Real Thing – o capodoperă a încercărilor și triumfului inimii în relațiile umane. În cel de-al doilea act, când fiica adolescentă a protagonistului, un personaj cinic în ciuda vârstei fragede, sondează cum este să te îndrăgostești, el oferă un răspuns dezarmant de crud, serios și plin de înțelepciune:

(”Iubirea”: n.n.)… Are legătură cu a cunoaște și a fi cunoscut. Îmi amintesc cum a încetat să mai pară ciudat că în greaca biblică, cunoașterea era folosită pentru ”a face dragoste”. Era puțin stranie comparația. Cunoașterea fizică. Este ceea ce face ca îndrăgostiții să capete încredere unii în alții. Cunoașterea unuia de către celălalt, nu a cărnii, ci prin carne, cunoașterea de sine, el-real, ea-reală, in extremis, duce la căderea măștii de pe față. Orice altă versiune a propriei persoane este oferită publicului. Ne împărtășim vivacitatea, durerea, îmbufnările, mânia, bucuria… le dăm oricui se întâmplă să stea prin preajmă, prietenilor și familiei cu un sentiment momentan de indecență poate, dar străinilor fără ezitare.

Iubiții noștri ne împart în afaceri trecătoare. Dar în perechi insistăm să ne dăruim unul altuia. Despre sine? Ce a rămas? Ce altceva nu a fost împărțit precum un pachet de cărți de joc? Cunoașterea fizică. Personal, final, fără compromisuri. A ști, a fi cunoscut. Eu respect asta.

Având asta înseamnă să fii bogat, poți fi generos cu ceea ce se împarte — ea merge, vorbește, râde, e înțelegătoare, își dă jos pantofii și dansează pe mese, este a tuturor și nu înseamnă nimic… Cunoașterea este altceva, e cartea rămasă nedistribuită și, în timp ce o ai încă în mână, te face liber, ușor și plăcut de știut, iar când dispare, totul este durere. Fiecare lucru. Fiecare obiect care se vede, un creion, o mandarină, un poster de călătorie. Ca și cum lumea fizică ar fi fost conectată pentru a transmite un curent înapoi în partea din creierul tău unde imaginația strălucește ca un filament într-un lob nu mai mare decât un bec de torță. Durere.”

Alt moment: 1958 – Într-o scrisoare adresată fiului îndrăgostit iremediabil și publicată în volumul ”A Life in Letters”,  găsim o altă interpretare a mitului îndrăgostirii, pe care merită s-o cunoaștem mai îndeaproape. De fapt, J. Steinbeck construiește o biografie alternativă prin intermediul a aproximativ 850 dintre cele mai grijulii, pline de spirit, sincere, opinii, vulnerabile și revelatoare scrisori ale sale către familie, prieteni, editorului său și unui cerc de personalități publice cunoscute și influente. Printre corespondența sa se numără și acest răspuns la scrisoarea fiului său cel mare, Thom, din 1958, în care adolescentul îi mărturisește că s-a îndrăgostit disperat de o fată pe nume Susan în timp ce era la internat. Cuvintele de înțelepciune ale lui Steinbeck – tandre, optimiste, atemporale, infinit de sagace – ar trebui să fie gravate în inima și mintea fiecărei ființe umane vii, care respiră prin și numai prin iubire.

”New York

10 noiembrie 1958

Dragă Thom,

Am primit scrisoarea ta azi dimineață. Îi voi răspunde din punctul meu de vedere și, bineînțeles, Elaine va răspunde din punctul ei.

În primul rând – dacă ești îndrăgostit – este un lucru bun – acesta este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla oricui. Nu lăsa pe nimeni să-ți facă experiența asta insignifiantă sau ușoară.

În al doilea rând, există mai multe tipuri de iubire. Unul dintre ele este că iubirea este un lucru egoist, răutăcios, posesiv,  care folosește dragostea pentru a crea sentimentul importanței de sine. Acesta este genul urât și infirm. Celălalt este o revărsare a tot ceea ce este bun în tine – de bunătate, considerație și respect – vorbesc nu numai de respectul social, al manierelor, ci și respectul mai mare care este recunoașterea unei alte persoane ca fiind unică și valoroasă. Primul fel te poate face bolnav și mic și slab, dar al doilea poate elibera în tine putere, curaj și bunătate și chiar înțelepciune – pe care nu știai că ai.

Spui că asta nu este o dragoste oarecare. Dacă simți atât de profund, desigur, nu este dragoste oarecare. Dar nu cred că m-ai întrebat ce simți. Știi mai bine decât oricine. Ceea ce ai vrut este să te ajut cu un sfat despre ce să faci în privința asta – și asta pot să-ți spun.

Preamăriți-o și fiți foarte bucuroși și recunoscători pentru asta. Obiectul iubirii este cel mai bun și mai frumos. Încearcă să fii la înălțimea asta. Dacă iubești pe cineva – nu este rău să recunoști asta – trebuie doar să-ți amintești că unii oameni sunt foarte timizi și, uneori,  trebuie să luăm în considerare această timiditate. Fetele au un mod de a ști sau de a simți ceea ce simți tu ca bărbat, dar de obicei le place să audă și asta. Se întâmplă uneori ca ceea ce simțiți să nu vă fie întors cu aceeași măsură dintr-un motiv sau altul, dar asta nu va face sentimentul mai puțin valoros și mai puțin bun.

În cele din urmă,  cunosc sentimentul acesta pentru că îl am și mă bucur că și voi îl aveți.

Vom fi bucuroși să o întâlnim pe Susan. Ea va fi foarte binevenită. Dar Elaine va face toate aranjamentele pentru întâlnirea noastră, pentru că aceasta este datoria ei și va fi foarte bucuroasă. Știe și ea despre dragoste și poate îți poate oferi mai mult ajutor decât pot eu.

Și nu vă faceți griji dacă mai și pierdeți. Dacă este corect, se întâmplă. 

Principalul lucru este să nu te grăbești.

Nimic nu se pierde din bunătatea iubirii.

 Cu dragoste,

Fa(ther)”

Să mergem puțin în Orient, acolo unde s-au născut marile doctrine ale umanității. Ram Dass (6 aprilie 1931 – 22 decembrie 2019), mai puțin cunoscut ca scriitor în spațiul occidental, explorează modurile de a fi ale iubirii în cartea sa emblematică din 1971, Be Here Now. El intuiește și exprimă într-un mod liminar, dar plin de înțelepciune, esența paradoxală a iubirii: ”A avea înseamnă a pierde”. 

”Când vorbim de îndrăgostire, am putea descoperi că o ușoară reafirmare a experienței ne-ar ajuta să ne clarificăm direcția. Pentru că atunci când spui „M-am îndrăgostit” de el sau de ea, spui că el sau ea a fost cheia care ți-a deschis inima – locul în tine în care ești iubire. Când experiența este reciprocă, puteți vedea că acea chimie psihică a situației permite ambilor parteneri să „se îndrăgostească” sau să „se trezească în dragoste” sau să „vină în Spirit”. Întrucât iubirea este o stare de a fi – și stare divină în aceeași măsură – starea la care toți tânjim să ne întoarcem, dorim să posedăm iubire. În cel mai bun caz, putem încerca să deținem cheia inimii noastre – iubitul nostru – dar mai devreme sau mai târziu descoperim că și asta este imposibil. A deține cheia înseamnă a o pierde.”

Un remediu pentru acest paradox provine dintr-un concept central din bhakti yoga: fuziunea non-dualistă a celor care se iubesc (cuplul) într-o singură totalitate a ființei, un mare Universal – o noțiune cel mai bine articulată de maestrul spiritual indian Meher Baba (25 februarie, 1894–31 ianuarie 1969), pe care Ram Dass îl citează: ”Dragostea trebuie să izvorască spontan din interior: și nu este în niciun fel supusă vreunei forme de forță interioară sau exterioară. Dragostea și constrângerea nu pot merge niciodată împreună: dar, deși iubirea nu poate fi impusă nimănui, ea poate fi trezită în el prin iubirea însăși. Dragostea este în esență auto-comunicativă: cei care nu o au, o prind de la cei care o au. Dragostea adevărată este de necucerit și irezistibilă; și continuă să adune putere și să se răspândească, până când în cele din urmă îi transformă pe toți cei pe care îi atinge.”

Și nu uitați: Dragostea necondiţionată există în fiecare din noi. Este o parte a fiinţei noastre adânci. Nu este atât o emoţie activă, cât o stare a fiinţei. Nu este „te iubesc” din acest motiv, nici „te iubesc dacă mă iubeşti.” Este dragoste fără motiv, dragoste fără obiect. (Ram Dass)