Exista o vreme în care tastatura, deşi avea o înfăţişare mai dură, ajuta (îndeosebi) femeile să-şi câştige independenţa financiară, ca dactilografe, mai târziu stenodactilografe/secretare. Despre o astfel de perioadă ne povesteşte Régis Roinsard în primul său lungmetraj, Populaire.
Acest pariu retro-chic, realizat în maniera seriei TV, Mad Men, se dovedeşte nu numai o redare fidelă a anilor ’50, ci şi o radiografie a relaţiilor dintre sexe din acea perioadă. Modernizarea tehnicii de redactare a adus cu sine emanciparea femeilor, dar a scos la iveală şi o serie de clişee falocrate, de aceea intenţia realizării unui film pe această temă nu este lipsită de interes.
Rose Pamphyle (Déborah François) este o tânără din Normandia ce-şi duce liniştită traiul într-un sătuc, alături de tatăl ei. Ea munceşte, împreună cu părintele ei, în prăvălioara familiei. Viaţa sa pare să aibă o oarecare liniaritate, îndreptându-se către o tihnită căsnicie căci, la 21 de ani, este deja logodită cu fiul mecanicului. Dar destinul pare să îşi schimbe cursul după o călătorie într-un oraş apropiat, Lisieux. Un mic anunţ pentru postul de secretară o face să uite de cariera de „casnică din Normandia”. Şarmantul patron, de la compania de asigurări, Louis Échard, în vârstă de 36 de ani, va contribui la transformarea acestei tinere provinciale. Viteza cu care juna Rose tastează îl uimeşte pe tânărul ei şef (Louis Échard), dornic s-o propulseze în rândul campioanelor mondiale la dactilografiere. Ca într-o versiune modernă a poveştii cu păstoriţa şi prinţul, idila dintre brokerul de asigurări şi secretară se transformă într-o spumoasă comedie romantică. Film iniţiatic, Populaire urmăreşte traiectoria acestei tinere frumoase şi inocente până la New York, unde „bobocul de trandafir” înfloreşte. Treptat, naiva Rose se transformă într-o autentică şi desăvârşită doamnă. Încă de la primele cadre, Populaire străluceşte prin minuţiozitatea detaliilor, înfăţişând spectatorului o Franţă postbelică bine pusă în rama vintage. În ciuda unui declarat elogiu adus emancipării femeii, există unele clişee machiste, dacă ne gândim la dipticul feminin Déborah François/Bérénice Bejo, aflat în opoziţie. Cea dintâi caută de lucru ca să fie independentă, cealaltă este soţie devotată, extrem de supusă soţului; ele sunt ca nişte ecouri ale unor coduri pur masculine – erotizarea trupului prin pletora rochiilor, seducţia ca formă de acces într-un post, inegalitatea socială. Louis Echard se va ocupa cu tenacitate de antrenamentele fetei: recopierea unor romane celebre (Madame Bovary!), cursuri de pian (pentru supleţea degetelor) predate de fosta lui iubită, Marie (Bérénice Béjo din The Artist), şi jogging pe câmpie.
Deliciosul univers retro este încărcat de energia muzicii rock şi de nostimele „campionate” de dactilografiere. Populaire este o aventură tonică, un amestec de şarm şi kitsch, în care tandemul Romain Duris – Déborah François face publicul să vibreze ca la Rocky, în ring. Decoratoarea Sylvie Olivé şi creatoarea de costume, Charlotte David, s-au amuzat oferind o viziune stilizată asupra epocii (abundă rochiile-creion, ochelarii cu rame Cat Eye), într-un veritabil pastel cinematografic. Muzica semnată de Rob şi Emmanuel d’Orlando contribuie la destinderea acestei atmosfere, pe ritmuri de cha-cha-cha, mambo şi plastic teen pop.Tema pentru pian şi coarde din Forgotten Dreams (Leroy Anderson) evocă starea de spirit a acelei perioade, alături de hit-ul Dactylo Rock al celor de la Les Chaussettes Noires. Dinamismul filmului este amplificat şi de ritmul alert în care se succed secvenţele şi de travellingul circular (concursul de la New York). Déborah François este perfectă în pielea lui Rose, tânăra fată „în floare”: proaspătă, zâmbitoare, inocentă şi stângace. Ea se va deschide departe de mediul originar, dar păstrându-şi inocenţa. La un moment dat, ea declară că „bărbatul ideal este acela care mă consideră egală cu el.” Tânăra se potriveşte perfect cu Romain Duris, care îl întrupează pe Louis Echard. Mai în vârstă decât Rose (Déborah François), sigur de sine, el o va transforma pe stângacea secretară într-o campioană mondială. Cei doi actori formează un duo şarmant, desprins, parcă, dintr-un afiş publicitar de epocă. Shaun Benson interpretează rolul lui Bob Taylor, cel mai bun prieten al lui Louis; soldat american rămas în Franţa, după debarcarea din Normandia, s-a căsătorit cu iubita din copilărie a prietenului său (Marie/ Bérénice Bejo) şi întruchipează „visul american”. Miou Miou şi Eddy Mitchell interpretează părinţii sâcâitori, iar Nicolas Bedos excelează în rolul lui Gilbert Japy, nesuferit moştenitor al unei mărci de maşină de scris.
Cu o distribuţie bine aleasă, Populaire este o discretă pledoarie, uşor fantezistă, pentru emanciparea femeii şi pentru eliberarea de sub clişeele misoginismului.
Regizor: Régis Roinsard
Scenarist: Régis Roinsard, Daniel Presley / Compozitor: Rob, Emmanuel D’Orlando / Operator: Guillaume Schiffman / Producător: Alain Attal / Monteur: Laure Gardette, Sophie Reine
Distribuţia: Romain Duris (Louis Échard), Déborah François (Rose Pamphyle), Bérénice Bejo ( Marie Taylor), Shaun Benson (Bob Taylor), Mélanie Bernier (Annie Leprince-Ringuet)
Premiul Le Coup de Coeur des Cinémas Gaumont Pathé ,2012;
Cinci nominalizări la premiile César, 2013;
Un premiu la Festivalul internaţional de Film de la San Francisco, 2013
Via LiterNet
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.
