Dincolo de toate delimitările și subtilitățile terminologice, realitatea arată că, în continuare, există o piață de carte despre teatru (artele spectacolului). Editura Nemira a lansat (și) o serie de autor – Octavian Saiu – și a câștigat o poziție avantajoasă în domeniu (edituri care exploatează cu succes aceeași nișă culturală). Așadar, există o piață de carte autentică.

Deși granițele sunt fragile, eseistica se armonizează perfect cu rigoarea științifică. Octavian Saiu posedă știința de a face să dispară urmele discursului erudit din care provine o parte a inspirației sale. Cu sensibilitatea unui teoretician (ultra)avizat al teatrului glosează și incită la o reflecție proaspătă cu privire la puterea imaginilor. Bergsonian, își justifică alegerea și de astă-dată: „Fotografiile imaginare devin sursa unei istorii a teatrului rescrise cu fiecare amintire pe care o trăim.”

Lăsând deoparte fecunditatea publicistică (are peste zece volume publicate, deși are vârsta de doar 45 de ani), dincolo de notorietatea și influența dobândite (prin funcții, premii ori apariții în Festivalurile de gen), la Octavian Saiu impresionează modul în care își înscenează demersurile analitice. Criticul- cadru didactic universitar se arată conștient de limitele, dar și de privilegiile poziției sale actuale. Bunăoară, consolidează prin orice volum nou-apărut un micro-studiu cu valențe de panoramare.

În această manieră, evidențiind ideile substanțiale, el realizează o istorie a avatarurilor umanului, aflate sub zodia Teatrului. Fragilitatea clipei, în sens goethean, îl determină să facă recurs la memoria afectivă: „Înrudite prin cultul vizualului, teatrul şi fotografia au vocaţia clipei care rămâne. În feluri diferite. Prin forţa unui spectacol de a se încrusta parcă pentru totdeauna în memoria noastră afectivă, prin iluzia că o fotografie îşi asigură eternitatea, ne răzbunăm câte puţin vremelnicia. De la epoca primelor forme de ritual şi până la era lui «homo selfius» fiinţa umană a avut nevoie de ispita timpului oprit în loc.”

„Clipa ca imagine” de Octavian Saiu Editura: Nemira © Nemira

Așadar, Octavian Saiu  îi invocă pe Henri Cartier-Bresson, Richard Avedon, Annie Leibovitz, dar și pe Giorgio Strehler, Robert Wilson, Silviu Purcărete, cu toții deveniți «maeștri ai privirii». Despre ei, despre alţi artiști, despre teatralitatea fotografiei şi magia fotografică a teatrului este vorba în această carte. Elocvența rafinată se regăsește în cuvântul viu și în dinamismul frazei, căci Octavian Saiu are capacitatea de a decanta esențele care vibrează sub veșmintele vizualului.

Compartimentată în două secțiuni – puse în oglindă/„Fotografie și teatru”, „Teatru și fotografie” – cartea se parcurge ușor și plăcut.  Volumul este o pledoarie pentru o abordare pluridisciplinară, care să combine perspective ale Teatrului, Filmului și Fotografiei. Lucrarea ne oferă o incitantă incursiune în istoria artelor vizuale și atrage atenția asupra fragilității clipei. În prima parte, intitulată „Fotografie și teatru”, știe când să fie ironic, lasă loc pentru reflecție și aducere-aminte având obiectivul îndreptat către memorie, imaginație, teatralitate, dar și către teatrul de război sau tragediile lumii contemprane. Apoi, cu abilitate, repoziționează perspectiva abordării și abordează binomul – în a doua parte – dinspre lumea dinamismului („Teatru și fotografie”).

Așa cum spunea Claudel, fiecare cititor posedă acel animus și acel anima, intelectul și imaginația. Cea de-a doua secțiune devine, așadar, un amestec subtil între detalii din istoria teatrului și comentarii de natură semiotică. Autorul dă semnificație gestus-ului ca fotogramă, corpului omenesc, performance-ului ca artă, Photoshop-ului, dar învie și amintirea operelor unor artiști precum Bertold Brecht, Antonin Artaud, Jerzy Grotowski, Peter Brook, David Esrig, Radu Penciulescu, Max Reinhardt, Ariane Mnouchkine, Lucian Pintilie, Robert Lepage, Katie Mitchell, Thomas Ostermeier, Krystian Lupa, Tadeusz Kantor.

Această analiză comparativă vizează rolul fotografiei atât în teatru, cinema, cât și în modă sau viața cotidiană. Un merit important  al cărții este acela că argumentele sunt susținute (și) pe baza studiilor de antropologie culturală. Datorită acestui mod de abordare pluralist, identificăm noi raportări conceptuale la artă: privirea și spectacolul artistic, cinematografia și fotografia artistică. Observațiile circumscrise imaginii ating, adesea, și noile ‘mitologii’ ale lumii contemprane (vezi paginile dedicate divertismentului de cafenea, vogue în dansul contemporan,  paparazzo/Lady Di, Photoshop ș.a.).

Octavian Saiu se referă în mod direct la nuanță, o anumită corespondență devine vizibilă între ceea ce se prezintă și ceea ce se trăiește, un du-te-vino între obiectul și subiectul reprezentării.

Pentru spațiul cultural românesc, volumul poate avea valoarea unui corectiv: într-o lume în care artistul vizual privește (încă) cu neîncredere virtuțile verbalizării, textele reunite în acest opus constituie argumentul contemporan ce reamintește că teoria era cândva o variantă a privirii.

Nici privirea nu e doar simpla vedere, e pătrundere, «vederea cu mintea» (Pliniu), adică teorie. Sub penelul acestuia autor, profund fascinat de teatru, cu practică dublă (teoretician-scriitor, scriitor-teoretician), adevărurile imaginii se dezvăluie și invită la  reflecție.

„Clipa ca imagine” de Octavian Saiu

Editura: Nemira

Colecţia: Yorick

ISBN: 978-606-43-0166-6
Nr pagini: 224
Anul apariției:  dec. 2018