Ce se-ntâmplă, totuși, după acel… “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”? Un posibil răspuns ar putea fi chiar adaptarea pentru ecran a musicalului Into the Woods (montat pe Broadway în 1987) de Stephen Sondheim – James Lapine. Filmul  propune o nouă viziune despre ceea ce știm că reprezenta divertismentul pentru “copiii de orice vârstă”. Copii, părinți, bunici – generații întregi – au crescut cu poveștile despre Cenușăreasa, Jack și vrejul de fasole, Scufița Roșie și altele într-un proces de auto-cunoaștere pe termen lung. Laitmotivul muzical (“No One Is Alone”) este, însă, unul cu dublu mesaj. După succesul repurtat cu Frozen (2013), producătorii de la Disney au pedalat pe infuzia de realism și de ambiguitate, dar la Into the Woods, procentele par destul de ridicate.

Into the Woods (2014), realizat de Rob Marshall (Chicago, Nine), păstrează ceva din spiritul basmelor clasice, dar le mixează și le re-condiționează într-o viziune postmodernă, cu accente psihanalitico-parodice. Întreaga pleiadă de personaje – Cenușăreasa (Anna Kendrick), Scufița Roșie (Lilla Crawford), Rapunzel (Mackenzie Mauzy), Jack (Daniel Huttlestone) – devine o galerie de ființe umane aflate în schimbare. În acest imens mash-up al poveștilor, regăsim o doză din influența lui Bruno Bettelheim (care puncta necesitatea cruzimii şi chiar a terorii, în poveste,  pentru a se ajunge la catharsis), dar și prinți care cântă “Foolishness can happen in the woods” și încearcă să le seducă pe tinerele întâlnite în cale.

Lilla Crawford (Scufița Roșie) © Walt Disney Studios Motion Pictures

Cineastul menține linia impusă de scenariul musicalului, apoi “întoarce foaia” și transportă personajele și privitorul într-un teritoriu ce seamănă izbitor cu lumea reală. Înfricoșătoarea imagine a lumii dezvrăjite din aceată a doua parte este locul în care gândirea magică nu mai există. Este o lume devastată de o catastrofă. Personajul negativ este soția uriașului din povestea Jack și vrejul de fasole și exprimă consecințele traumei cauzate de pierderea soțului. Lipsită de repere și devastată de suferință, ea distruge tot ce-ntâlnește în cale, producând calamități (cutremure) și nenorociri. Procesul de “trezire” este unul brusc și aproape brutal, încercând, parcă, să închidă ușa în nas copilăriei de odinioară.

Dacă în prima parte a filmului s-a menținut atmosfera de poveste, fie și mai întunecată, în epilog, pădurea devine un spațiu aproape arid, în care mai toate viețuitoarele suferă. Pădurea a fost considerată – încă de la Shakespeare, apoi în romantism -, zona tradițională a dragostei, a delirului erotic şi a onirismului emoțional. După un prolog (prezentare a personajelor) de cincisprezece minute muzicale, eroii se vor intersecta în pădure, fiecare cu misiunea sa, angrenați fiind în diferite călătorii.

Meryl Streep & James Corden © Walt Disney Studios Motion Pictures

Antrenată în Devil Who Wears Prada să fie mereu pusă pe arțag, Meryl Streep este, aici, zgripțuroaica ce pune în mișcare toate personajele și incită spiritele. Într-un tur de forță dramatico-muzical (“Last Midnight”), ea ne demonstrează că nu toate vrăjitoarele sunt rele pe de-a-ntregul. Relațiile dintre părinți și copii sunt reflectate și prin legătura – destul de bizară – Vrăjitoare-Rapunzel (Mackenzie Mauzy). Biata fată trebuie să se rupă total de trecutul ei și să iasă din “poveste”, ieșind de sub protectoratul copleșitoarei sale mame. Brutarul (James Corden din Gulliver’s Travels) și soția sa (Emily Blunt) intră în cursa contracronometru pentru găsirea totemurilor (condurul din aur, cosița blondă, pelerina roșie și vaca cu lapte) înainte  de-a răsări luna albastră. În acest fel – înduplecând vrăjitoarea -, poate vor reuși să devină părinți.

James Corden & Emily Blunt © Walt Disney Studios Motion Pictures

În pădure, ca și în lumea noastră, orice pas greșit făcut declanșează o serie de urmări neplăcute. Toată lumea prezentată se află mereu la granița dintre bine și rău. Filmul prezintă două versiuni ale lui Făt-Frumos: unul pentru Cenușăreasa, interpretat de Chris Pine, altul pentru Rapunzel, întrupat de Billy Magnussen.

Acești tipi dandy oferă o partitură savuroasă, în cheie parodică, a songului “Agony“, într-un duet comico-muzical. Durerea pricinuită de urmărirea romantică, dar neconsumată, este exprimată în torente, în jurul apelor unei cascade. La rândul ei, Cenușăreasa (talentata Anna Kendrick) este departe de supusa fată în casă din basm.

De astă dată, juna – ce are o soartă grea și e sabotată de surorile vitrege – știe să-și tempereze sentimentele, dovadă fiind acel joc muzical de pe treptele palatului (“On the Steps of the Palace”). Legăturile familiale sunt analizate de ea și din perspectiva spațiului, castelul prințului fiind unul de vis pentru noua Cenușăreasă (“My father’s house was a nightmare, yours a dream“).

Anna Kendrick (Cenușăreasa) © Walt Disney Studios Motion Pictures

Cele mai apropiate personaje de corespondentul original din basm rămân mama vitregă a Cenușăresei (Christine Baranski) și surorile vitrege Florinda (Tammy Blanchard) și Lucinda (Lucy Punch) – adepte ale “operațiilor estetice” ad-hoc (tăierea unui deget de la picior sau a călcâiului). O altă apariție care stârnește admirația spectatorilor este Scufița Roșie (Lilla Crawford). Aparent naiva fetiță înțelege rosturile și-și reconsideră atitudinea prin cântecul “I Know Things Now“. Driblingurile comice din dialogurile cu Lupul (admirabilul Johnny Depp) vor fi continuate de pofticioasa dolofană în partituri muzicale ce vor stârni simpatia publicului. La rândul său, seducătorul Lup provoacă spiritele cu acel “Hello, Little Girl!“. În replică, o apariție naturală –  plină de duioșie –  este cea a bietului Jack (Daniel Huttlestone), naivul care-o pierde pe Milky White și ațâță furia mamei (Tracey Ullman), dar și-a uriașei (Frances de la Tour). Portretul său întregește galeria victimelor din familiile în care relațiile nu sunt tocmai fericite, pe canavaua ticsită de vicii (infidelitate conjugală, lăcomie, lipsă de onestitate, furt). Prințul îi explică Cenușăresei infidelitatea sa (aventura cu soția brutarului): “I was raised to be charming, not sincere/Am fost crescut să fiu seducător, nu sincer” – iată semnele realului.

Chris Pine (Prințul) © Walt Disney Studios Motion Pictures

Într-o pădure fermecată, plină de copaci noduroși, ca și personalitățile eroilor, inocența stă la hotarul dintre realitate și ficțiune. Temele adunate și conjugate în acest mash-up devin un real sprijin pentru spectatorii care-și doresc să se înțeleagă mai întâi pe ei înșiși, pentru a-i putea înțelege – apoi – pe alții. Totuși, situațiile problematice nerezolvate (inclusiv moartea unor personaje), referințele sexuale implicite și imaginile tulburătoare nu devin o ofertă tocmai potrivită pentru privitorii mai puțin dispuși la introspecții. Pentru cei care pot să treacă cu vederea aceste neajunsuri, Into the Woods rămâne un divertisment de calitate, o călătorie muzicală într-o lume magică, dar nu prea departe de cea reală.

Afiș © Walt Disney Studios Motion Pictures

Into the Woods

Regizor: Rob Marshall
Scriitor: James Lapine
Scenarist: James Lapine
Producător: John DeLuca, Rob Marshall
Monteur: Wyatt Smith

Distribuţia

James Corden (Brutarul)
Emily Blunt (Soţia brutarului)
Meryl Streep (Vrăjitoarea)
Johnny Depp (Lupul)
Anna Kendrick (Cenuşăreasa)
Lilla Crawford (Scufița Roșie)
Daniel Huttlestone (Jack)
Mackenzie Mauzy (Rapunzel)
Lucy Punch (Lucinda)
Tammy Blanchard (Florinda)

Premii, nominalizări, selecţii

Globurile de Aur (2015) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Meryl Streep
Globurile de Aur (2015) – Cel mai bună actriţă – musical/comedie, nominalizat: Emily Blunt
Globurile de Aur (2015) – Cel mai bun film – musical şi comedie, nominalizat

(Via WebCultura)