Avem nevoie de lecții. Poate nu atât noi, care mai simțim încă nevoia de a mirosi o carte tipărită și de a înțelege din buchiile ei adevărurile esențiale, cât aceia care aspiră la funcții. Am mai spus-o și o repet, ori de câte ori va veni vorba despre starea socială și politică a lumii în care trăim: nu există o cultură a politicului în țara noastră, nu există niciun program de formare din care să iasă oameni politici adevărați. Sau manageri, lideri, șefi și alte poziții înalte din care este condusă țara asta.
Criteriul exclusiv politic (sumă a unor conjuncturi -să le spunem așa- de alte sorginți decât cele de vocație, formație și competență) continuă să prevaleze și să creeze adevărate breșe în conștiința publică între valoare și nonvaloare, între starea de bine și minciuna generalizată care i se servește. Între cei ce ne conduc și noi, cei de jos, cei văzuți ca ”neștiutori”, profanii care țin pe umeri întreg edificiul care îi acoperă și le creează confort, se cască mereu prăpăstii, din ce în ce mai greu de escaladat.
De sus până jos, numai crevase. Numai ardei iuți. Frumoși pe dinafară, foc pe dinăuntru.
Textul lui Ernest Bernea din geniala ”Îndemn la simplitate”, pe care l-am recitit recent și pe care îl transcriu aici pentru toți cei care mai vor să înțeleagă în ce constă diferența dintre imaginația noastră și realitate. Poate ar fi un text necesar pentru un examen eliminatoriu.
”Oamenii nu pot trăi laolaltă fără să aleagă dintre ei pe unii care conduc. Este aceasta o lege aspră legată de natura și de soarta noastră.
Epoca modernă și contemporană, fie ea liberală sau comunistă, a prins omul într-un angrenaj într-o seamă de condiții care îi distrug felul originar și adânc, setea sa de libertate și duh. Viața interioară a omului de astăzi este obosită până la distrugere de elemente străine naturii ei. Colectivitatea fiind concepută ca o mașină, conducătorul cel mai nimerit și mai firesc a fost, desigur, tehnicianul, cunoscătorul principiilor și al mecanismului social.
Nerodnicia și suferința contemporană arată cu prisosință cât de puțin corespunde tehnicianul nevoilor istorice ale unui popor. Tehnicianul este de folos numai în serviciul comandat, nu însă ca om politic.
Inteligența și știința precisă, acumulată pe calea ei, nu-i sunt de ajuns conducătorului. Isvoare mult mai adânci și orizonturi mult mai largi trebuie să hrănească sufletul conducătorului. A fi conducător este o sarcină atât de grea încât puțini sunt aceia care pot răspunde unei astfel de chemări.
Faptul însuși al conducerii omului de către om este în viața noastră o mare nefericire. Îndreptarea acestei soarte triste poate veni pe o singură cale și atunci numai în parte: prin ajungerea la conducere a celor mai cuprinzători și mai spiritualizați dintre noi. Conducătorul, atât cât poate oferi viața noastră aici pe pământ, trebuie să iasă vădit deasupra nivelului de rând și anume prin tăria morală, prin forța nestăvilită a unui suflet creator. Conducătorul trebuie să cuprindă o întreagă umanitate în ființa sa.
În general, oamenii ajung conducători prin setea lor de dominație, prin dorința de a dispune de semenii lor, nu prin chemare. Există o voluptate a puterii politice, foarte răspândiță mai ales la cei ce trăiesc numai pe plan social și care, așa cum sunt dăruiți, izbândesc foarte adesea. Din această voluptate se nasc întotdeauna formele întoarse ale conducerii, așa cum sunt demagogia și tirania.
Când ai puterea în mână să nu abuzezi de ea; să nu faci filantropie pentru că nu ești în situația de a o face; Când ai puterea cu tine, fii bun și îndrumător; fă dreptate. De obicei oamenii fac pe filantropii când sunt datornici după cum fac pe vitejii când nicio primejdie nu-i amenință. Și aceasta se observă îndeosebi când acești oameni sunt la conducere.
Bunul conducător. Unde-i bunul conducător? Acela care iubește cu toată ființa sa, care mângâie, care înalță? E atât de rar printre oameni. Popoarele caută mereu profeți și capătă în schimb cezari.”
Se pare că vom suferi încă mult timp de boala acestei întrebări și nu avem nicio soluție viabilă pentru rezolvarea ei. În anul următor, vom fi din din scoși la tablă, iar lecția ne va fi tot necunoscută. Vom încerca din nou metoda speculativă – sau, mai degrabă – intuitivă, iar rezultatul va fi că notei noastre de trecere îi vom suporta efectele încă mult și bine.
