Opriți-vă pentru o zi din alergătura care vă obosește sufletul! Rezemați-vă fruntea de coaja înghețată a unui copac și răcoriți-o de prea multele și prea grelele ei gânduri! Așezați-vă singuri pe o bancă dintr-un parc răvășit de iarnă și priviți cerul!
Cu toții am iubit, ne-am părăsit sau ne-am tăcut iubirea.
Am fost trădați de cei cărora, coborându-ne genunchii, le-am îngăduit să urce, pe umerii noștri, prea sus, acolo unde pe noi nu ne dusese nimeni de mână, ca pe orbi. Urcaserăm demult, singuri și pe brânci.
Scriitoarea Adriana Bogatu
Cu toții am întors măcar o dată pe anotimp și celălalt obraz, deși aveam pumnii strânși de furie.
Dar să trăiești cu pumnii strânși e doar semn de neputință, nu de biruință. Am avut încredere necondiționată în oameni și-n cuvintele lor unse cu miere doar pe o silabă. Am metabolizat uitări, hoții, minciuni colorate, prietenii schiloade, dar ce prietenie e aceea?, ipocrizii maligne și imposturi deloc benigne…
Am îndurat piatra cuvântului care a spart toate ferestrele sufletului. Și n-am aruncat-o înapoi. Fiindcă, pentru mulți dintre noi, Crăciunul e în fiecare zi, indiferent de anotimp.
Așa simțim, fără să o strigăm. Fără să ne fălim.
Opriți-vă măcar azi din alergătură!
Dați-i Mariei răgazul să-L nască din nou în ieslea sfântă. Îngăduiți-vă bucuria adevărat de simplă a iubirii!
Dumnezeu este Iubire. Primiți-L! Având Iubirea avem totul fără să avem nimic. Slăvit Fie!
………………………………………..
Adriana Bogatu: Femeia este o poveste care se scrie în timp. Se scrijelește pe zidurile eului, se topește în lava tuturor vulcanilor care stau să-i erupă din centrul ființei, coboară în adâncul mărilor, ca să urce apoi, în singurătatea vârfului de munte unde numai ea, singură, știe să-i vorbească lui Dumnezeu despre toate ale ei. Nu mă supun niciunei definiții, îmi scriu singură povestea, o trec prin vămile sufletului și mă bucur când, dăruind lumii o parte din ea, oamenii o spun, fiecare în felul său, mai departe.
