Dacă cineva m-ar întreba, „Ce este punk-ul?”, i-aș răspunde: „Dacă e nevoie să întrebi, n-o să afli niciodată.” (Henry Rollins).

Punk rock-ul este un gen de muzică rock, asociat cu subcultura punk, de tip anti-establishment (împotriva autorității instituționalizate, împotriva convențiilor societății) care a început la mijlocul anilor ’70. Genul punk rock s-a dezvoltat între 1974 și 1977 în Statele Unite, Marea Britanie și Australia, unde trupe precum „The Ramones”, „Sex Pistols”, sau „The Clash” au fost recunoscute drept avangardistele acestei mișcări muzicale.

Trupele punk, evitând excesele percepute ale rock-ului „mainstream” din anii ’70, au creat o muzică scurtă, rapidă și dură, cu instrumentație minimă și versuri de multe ori politice sau nihiliste. Subcultura punk, asociată muzicii, se caracterizează prin rebeliune juvenilă, haine specifice, o varietate de ideologii anti-autoritariene și prin atitudinea DIY („do it yourself”).

Punk rock-ul a devenit un fenomen major în Regatul Unit spre sfârșitul anilor ’70. De-a lungul anilor ’80, forme de punk rock au apărut pe scene din întreaga lume. Până la sfârșitul secolului XX, moștenirea lăsată de punk rock a dus la dezvoltarea mișcării rock-ului alternativ, și noi trupe de punk rock au popularizat acest gen, la câteva decade după prima lui înflorire. Primul val de punk intenționa să fie modern într-un mod agresiv, distanțându-se de bombasticitatea și sentimentalismul rockului anilor ’70.

John Holmstrom, fondatorul fanzine-ului „Punk”, își amintește că „punk rock-ul trebuia să apară, deoarece scena rock devenise atât de domesticită, încât muzica lui Billy Joel sau a lui Simon and Garfunkel era considerată rock and roll, cu toate că pentru mine și ceilalți fani, rock and roll-ul însemna o muzică sălbatică, avidă de libertate și plină de rebeliune, imposibil de a fi ținută sub control.”

În schimb, Patti Smith a sugerat în documentarul „25 Years of Punk” că hipioții și punkiștii erau uniți de aceeași mentalitate anti-establishment. În orice caz, unele figuri majore ale mișcării punk au respins nu doar rockul mainstream și cultura asociată acestuia, ci și pe cei mai importanți predecesori: „Fără Elvis, Beatles sau Rolling Stones în 1977”, au declarat cei de la „The Clash”. Acel an (1977), când punk-ul a erupt la scară națională în Marea Britanie, avea să fie un „an zero”, atât muzical, cât și cultural.

Patty Smith

Deși nostalgia a fost discreditată, mulți au adoptat o atitudine nihilistă, reprezentată de sloganul Sex Pistols „No Future” („Fără viitor”). Trupele punk de multe ori rivalizează cu structurile și aranjamentele muzicale simple ale garage rock-ului anilor ’60. Instrumentația punk tipică include una sau două chitări electrice, un bas electric, un set de tobe, plus partea vocală. În primii ani de punk rock, virtuozitatea muzicală era privită cu suspiciune.

Conform lui John Holmstrom, punkul era „rock and roll făcut de oameni nu foarte talentați ca muzicieni, dar care totuși simțeau nevoie să se exprime prin muzică”. Vocaliștii punk sună uneori nazal, și versurile sunt mai degrabă strigate, decât cântate în sens convențional.

Solo-urile de chitară complicate sunt considerate nenecesare, deși unele întreruperi de chitară sunt obișnuite. Părțile de chitară au tendința să includă acorduri puternice foarte distorsionate, deși unele trupe punk au fost influențate de surf rock și au un ton mai ușor, mai sonor. Părțile de chitară bas sunt de multe ori elementare, folosite pentru a menține ritmul.

Basiștii folosesc deseori un plectru, datorită succesiunii foarte rapide a notelor, care face folosirea degetelor impractică. În general, tobele au un sunet greu și uscat, și necesită o instalare minimă. Producția este economică, unele cântece fiind înregistrate acasă.

Cântecele punk au de regulă între două și două minute și jumătate, deși unele durează mai puțin de un minut. Majoritatea cântecelor timpurii mențineau forma rock ‘n’ roll tradițională de versuri-refren și semnătura de timp 4/4. Însă trupele punk din al doilea val, incluzându-le pe cele din subgenurile post-punk și hardcore punk, au căutat adesea să rupă cu acel format.

În stilul hardcore, maniera de a lovi tobele este mult mai rapidă, versurile fiind pe jumătate strigate și chitările agresive. În opinia criticului Steven Blush, „Sex Pistols era încă rock’n’roll… precum versiunea nebună a lui Chuck Berry. Hardcore-ul însă s-a depărtat în mod radical de asta. Nu era rock de tip versuri-refren. A contrazis orice noțiune privind scrierea textelor. Avea un format aparte”.

Versurile punk sunt caracterizate de franchețe și îndeamnă la confruntare, comentând deseori pe teme politice și sociale  (șomajul, plictiseala și alte realități sumbre ale vieții urbane). Cântecele „God Save the Queen” și „Anarchy in the U.K.” de la Sex Pistols ridiculizează sistemul politic britanic. Există și tendința de a prezenta relațiile și sexul într-o manieră deloc romantică, precum în piesa „Love Comes in Spurts” de la „The Voidoids”.

Conform fondatorului „Search and Destroy”, V. Vale, punk-ul a fost o revoltă culturală totală. A fost o confruntare dură cu partea întunecată a istoriei și a culturii, cu fantezia de dreapta, cu tabuurile sexuale, o confruntare nerealizată de nici o generație anterioară într-un mod atât de profund.

Cu Patti Smith ca pionier, Siouxsie Sioux, The Slits, Pauline Murray, Nina Hagen, Gaye Advert, Poly Styrene și alte vocaliste, compozitoare și instrumentaliste au introdus un nou tip de feminitate în muzica rock : „Au adoptat poza dură, puțin feminină, a unor trupe de garaj din anii ’60, mai degrabă decât atitudinea calculată, de fată rea, a unor trupe precum The Runaways. Au mers mai departe de hainele de piele, până la accesoriile de «bondage» a celor de la Sioux sau androginia lui Smith. Au reușit să articuleze o furie feminină care a depășit furia mișcărilor feministe din anii ’60”.

Debbie Harry, „Blondie”

Look-ul clasic al muzicienilor punk masculini se rezumă la combinația de tricou, geacă de motociclist și blugi, asociată „greaser”-ilor americani din anii ’50, scenei „rockabilly” și rockerilor britanici din anii ’60. În anii ’80 tatuajele și piercingurile au devenit comune printre muzicienii și fanii punk.

Dintre artistii perioadei „clasice punk” (1970 – 1980) se remarcā, în America: The Ramones, Johnny Thunders and the Heartbreakers, Richard Hell, Television, Patti Smith, The Misfits, The Dead Boys, Social Distortion, Bad Religion, Joan Jett, The Cramps, The Adolescents, Black Flag, Circle Jerks, Dead Kennedys, X, Anti-Flag,Talking Heads, Blondie, The Dead Boys, Reverend Horton Heat, Los Lobos, iar în Marea Britanie: Sex Pistols, The Clash, The Damned, The Buzzcocks, 999, Stiff Little Fingers, Sham 69, The Jam, The Pogues, The Meteors.

Un articol de Tibi Kovacs

Versiunea în limba engleză.

„When someone asks you, ‘What’s punk?’ my reply is, ‘If you have to ask, you’re never going to know.” Henry Rollins Punk rock is a music genre that emerged in the mid-seventies. Punk bands rejected the excesses of mainstream 1970s rock. They typically produced short, fast-paced songs with hard-edged melodies and singing styles, stripped-down instrumentation, and often political, anti-establishment lyrics. Punk embraces a DIY ethic; many bands self-produce recordings and distribute them through independent record labels. The term „punk rock” was first used in the early 1970s to describe 1960s garage bands and certain subsequent acts.

When the movement now bearing the name developed from 1974 to 1976, acts such as Television, Patti Smith, and the Ramones in New York City; the Sex Pistols, the Clash, and the Damned in London. Punk became a major cultural phenomenon in the UK late in 1976. It led to a punk subculture expressing youthful rebellion through distinctive styles of clothing such as offensive T-shirts, leather jackets, studded or spiked bands and jewellery, safety pins, and bondage and S&M clothes) and a variety of anti-authoritarian ideologies. In 1977, the influence of the music and subculture spread worldwide, especially in England. In the late 1970s, punk experienced a second wave as new acts that were not active during its formative years adopted the style.

By the early 1980s, faster and more aggressive subgenres such as hardcore punk, street punk, and anarcho-punk became the predominant modes of punk rock. The first wave of punk rock was „aggressively modern” and differed from what came before. According to Ramones drummer Tommy Ramone, „In its initial form, a lot of [1960s] stuff was innovative and exciting. Unfortunately, what happens is that people who could not hold a candle to the likes of Hendrix started noodling away. Soon you had endless solos that went nowhere.

By 1973, I knew that what was needed was some pure, stripped down, no bullshit rock ‘n’ roll.” John Holmstrom, founding editor of Punk magazine, recalls feeling „punk rock had to come along because the rock scene had become so tame that acts like Billy Joel and Simon and Garfunkel were being called rock and roll, when to me and other fans, rock and roll meant this wild and rebellious music. British punk rejected contemporary mainstream rock, the broader culture it represented, and their music predecessors: „No Elvis, Beatles or the Rolling Stones in 1977”, declared the Clash song „1977”. 1976, when the punk revolution began in Britain, became a musical and a cultural „Year Zero”. As nostalgia was discarded, many in the scene adopted a nihilistic attitude summed up by the Sex Pistols slogan „No Future”; in the later words of one observer, amid the unemployment and social unrest in 1977, „punk’s nihilistic swagger was the most thrilling thing in England.” 

Typical punk rock instrumentation includes one or two electric guitars, an electric bass, and a drum kit, along with vocals. Songs tend to be shorter than those of other popular genres. Punk songs were played at fast, „breakneck” tempos. Most early punk rock songs retained a traditional rock ‘n’ roll verse-chorus form and 4/4 time signature. The vocals are sometimes nasal, and the lyrics are often shouted rather than sung in the conventional sense. Complicated guitar solos are considered. Guitar parts tend to include highly distorted power chords or , creating a characteristic sound. Bassists often use a pick due to the rapid succession of notes, which makes fingerpicking impractical. Drums typically sound heavy and dry, and often have a minimal set-up.

Compared to other forms of rock, syncopation is much less the rule. Punk rock lyrics are typically frank and confrontational; compared to the lyrics of other popular music genres, they frequently comment on social and political issues. The so called „classical punk” period (1970 – 1980) includs as follows, in America: The Ramones, Johnny Thunders and the Heartbreakers, Richard Hell, Television, Patti Smith, The Misfits, The Dead Boys, Social Distortion, Bad Religion, Joan Jett, The Cramps, The Adolescents, Black Flag, Circle Jerks, Dead Kennedys, X, Anti-Flag,Talking Heads, Blondie, The Dead Boys, Reverend Horton Heat, Los Lobos, and in Great Britain: Sex Pistols, The Clash, The Damned, The Buzzcocks, 999, Stiff Little Fingers, Sham 69, The Jam, The Pogues, The Meteors.