Prin toamne arămite
Photo credit: Camelia Radulian
Prin toamne arămite,
Cu largi priviri spre sud,
Se-agaţă blând de soare cârceii languroşi,
Din pulberi urcă sevuri, se decantează-în crud,
Ce-a fost pământ prăfos se vrea cândva şabrat,
Lichefiază bruma
Tot ce-a găsit uscat,
Cresc muguri mari de viaţă în strugurii cărnoşi.
Se-adună de prin văi
Chemări de podgoreni,
Eterni părtaşi la nunta dintre pământ şi soare,
Cu mâini desţelenite, cu drepturi de mireni,
Apucă via mamă de sânii plini de gust,
În bărbi li se-mpreună
Cald sângele de must
Şi în vojuri mari se zbat vii pulpe de fecioare.
În hrube-ntunecoase,
În beciuri fără glas
Te-ntorci licoare sfântă în tihna de demult.
Din sublimări de sevuri te rotunjeşti în vas,
Sub cărnuri de stejar vei aduna tării
Şi-n sânul viei mame,
Când toamna va veni,
Te vei renaşte iarăşi, ca-ntr-un destin ocult.
