Albert Camus: rebelul filosofiei

sursă foto: brainpickings.org

Astăzi, 7 noiembrie 2018, sărăbătorim ziua de naștere a filosofului, romancierului și dramaturgului existențialist, Albert Camus. Chiar dacă pentru cei care mă cunosc nu reprezintă o noutate, Camus se numără printre filosofii mei preferați, alături de Jean-Paul Sartre și de Emil Cioran. Așadar, un articol închinat memoriei lui Albert Camus. Lectură plăcută!

Albert Camus, fiul țăranului francez Lucien Camus și al spanioloaicei Catherine Camus, se naște într-o familie săracă la data de 7 noiembrie 1913 în Dréan (Algeria). Tatăl său a murit în Primul Război Mondial, urmând ca mama (care era aproape surdă) să se stabilească împreună cu el și cu fratele său mai mare, Lucien, la Alger. Acolo a lucrat la o fabrică de cartușe, iar apoi în calitate de spălătoreasă pentru cei înstăriți. Scriitorul, după cum se poate observa în scrierile sale (Carnete), este marcat de lipsurile copilăriei: „Ducând o viață săracă, printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”.

sursă foto: elefant.ro

Pentru el, însă, copilăria, indiferent de cum i s-ar fi înfățișat, reprezintă paradisul pierdut. De asemenea, copilul Albert Camus este foarte interesat de învățătură, absolvind Școala Comunală. Este bursier al Liceului din Alger, iar după absolvire urmează cursurile Facultății de Filosofie. Titlul licenței sale este Metafizica creștină și neoplatonismul, avînd ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. 

Scriitorul era pasionat și de sport, mai precis de fotbal, dar la 17 ani au apărut primele semne ale tuberculozei, boală care i-a înfrânat avântul existențialist. În anul 1933 este participant activ al unei mișcări antifasciste, iar în următorul an se căsătorește cu Simone Hié. Mariajul lor s-a destrămat în 1935. La îndemnul unui prieten, intră în Partidul Comunist Francez, fiind însărcinat cu propanganda în mediile musulmane. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial (1939), Camus încearcă să se înroleze, dar este respins din cauza problemelor de sănătate. Pleacă la Oran, unde se căsătorește cu Francine Faure (fiica unui oftalmologist celebru) în 1940. În următorul an începe să lucreze la romanul Ciuma, pe care îl va termina în 1946. Soția sa i-a dăruit gemeni, o fetiță (Catherine) și un băiețel (Jean). 

sursă foto: pinterest.com

În anul 1957 primește Premiul Nobel pentru Literatură. Albert Camus se afirmă ca scriitor existențialist prin eseurile filosofice Mitul lui Sisif (1942) și Omul revoltat (1951). Volumele sale de povestiri, Fața și reversul, Exilul și îmărăția, conțin fărâme ale copilăriei sale. Romanele sale, Străinul (1942), Ciuma (1946) și Căderea (1956), propun două atitudini existențialiste, care se regăsesc și în eseuri: constatarea absurdului existenței și lupta. Piesele sale de teatru, Caligula (1938), Neînțelegerea (1944), Starea de asediu (1948) și Cei drepți (1949), reiau idei din romanele și din eseurile sale. O parte din opera camusiană se regăsește în Ciclul absurdului (termen utilizat de scriitor), mai precis: romanul Străinul, piesa de teatru Caligula, eseul Mitul lui Sisif și piesa de teatru Neînțelegerea.

sursă foto: elefant.ro

„Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers rămas fără stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al cestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.” (Mitul lui Sisif)

Albert Camus moare în 4 ianuarie 1960, în urma unui accident de mașină.

sursă foto: twitter.com

„Cred că am adormit, pentru că m-am trezit cu stelele în faţă. Zgomotele câmpiei urcau pană la mine. Miresme de noapte, de pământ şi de sare îmi răscoleau tâmplele. Încântoarea pace a acestei veri admormite pătrundea în mine ca o maree.” (Străinul)

„Aparent negativă, pentru că nu rezolvă nimic, revolta e profund pozitivă pentru că relevă întotdeauna ceea ce merită apărat în om.” (Omul revoltat)

„Da, se doarme la ora asta, şi asta e liniştitor, deoarece marea dorinţă a unei inimi neliniştite este să posede la nesfârşit fiinţa pe care o iubeşte sau să poată să scufunde această fiinţă, când timpul despărţirii a venit, într-un somn fără vise, care să nu se sfârşească decât în ziua revederii.” (Ciuma)

„Sentimentul absurdului nu-i decât divorţul dintre om şi viaţa sa, dintre actor şi decorul său.” (Mitul lui Sisif)

„Adevăratul, singurul proces al civilizaţiei, căruia, din când în când, i se consacră câte un om, este cel care creează morţi conştiente.” (Nunta)

„N-ar fi trebuit să scriu: dacă lumea ar fi limpede, arta nu ar exista, iar dacă lumea mi s-ar părea că are un sens, nu aş mai scrie. În unele cazuri trebuie să fii personal din modestie.” (Carnete)

„Când trupul e trist, sufletul lâncezeşte.” (Căderea)

sursă foto: nhpr.org

Citește și Bucuria de a muri: o capcană a sinuciderii?