Adolphe Chevallier a rămas mult timp necunoscut publicului român, deși fotografia lui e frecventată la toate ocaziile în care se vorbește despre portul popular românesc, despre frumusețea tradițiilor sau a locurilor din Transilvania sau Moldova. Fotografiile lui vorbesc despre valorile perene ale poporului nostru, despre frumusețea portului și a „purtării” românilor care iubesc natura, istoria, își iubesc datinile și obiceiurile moștenite din illo tempore.

Cine a fost Adolphe Chevallier?

Artistul s-a născut la 7 noiembrie 1881, în Broșteni, și a murit la 23 aprilie 1963, în Lausanne, Elveția, acolo unde s-a săvârșit din viață și Regele Mihai I. Nu întâmplător, am putea spune, pentru că amândoi aveau în comun dragostea față de țara lor și n-au precupețit niciun efort să-i pună în valoare frumusețea. De altfel, pentru o perioadă bună, din 1921 mai precis, Chevallier a lucrat ca fotograf al Casei Regale, portofoliul său cuprinzând un număr impresionant de fotografii-document ( celebre sunt cele ale lui George Enescu, ale Regelui Ferdinand împreună cu Regina Maria, generalul Berthelot)…
Artistul a avut, spre sfârşitul vieţii, o soartă nefericită: supus la tot felul de persecuţii de regimul comunist venit la putere după 1944, este nevoit să emigreze în ţara sa de origine. În 1945 se stabileşte la Bucureşti, iar în 1948 părăseşte România şi va trăi cu dorul de meleagurile nemţene până la sfârşitul vieţii. Moare la Lausanne, în 1962.
„Cărţile poştale cu ilustraţiile lui Chevallier au devenit subiect de atracţie pentru colecţionarii din toată ţara. Muzeul de etnografie Piatra Neamţ deţine peste 200 de fotografii ale acestuia (clişee pe sticlă, matriţa originală), cele mai multe achiziţionate de la G.T. Kirileanu (în 1976), iar încă vreo 27 achiziţionate de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ de la un colecţionar particular prin 2007”, aflăm din surse oficiale.
Desigur, importanța fotografiilor nu este doar documentară, ci și artistică. Chevallier surprinde ipostaze tipice ale femeilor și ale bărbaților români din popor, însă perspectiva este cea a umanistului interesat de calitățile sufletești ale subiectelor pe care le imortalizează. Persnajele lui emană acea dragoste pentru viață de care pomenește, în subtext, și „Miorița”, dacă ar fi să facem referire numai la una din operele esențiale ale folclorului nostru.
A viziona o galerie de fotografii ale lui Chevallier înseamnă a pătrunde spiritul omului simplu, din popor, care trăiește în armonie cu natura, ale cărei ritmuri le percepe ca ființiale, ale cărei frumuseți se răsfrâng, fără umbre, în întreaba lui existență. Fotografia artistului este un imn închinat specificului național românesc, chiar dacă el n-a fost eminamente aparținător al acestei nații. E ca un fel de declarație de dragoste peste vremuri, pe care nimic din trecerea timpului n-o poate altera.
Nimic nu se compară cu privirile duioase ale tinerilor care-și petrec dragostea la portiță sau la hora din sat:
Țucu-ți, lele, gurița,
Seara când treci ulița;
Țucu-ți, lele, buze dulci,
Seara când vii să te culci.
Pui, pui, pui, găină neagră,
Iubește-mă, bade dragă;
Iubește-mă, dacă-ți plac,
Dacă nu, silă nu-ți fac,
Că eu silă de-ți făceam,
Eram mică, nu știam.
Dar acum m-am făcut mare,
Mă iubește orișicare;
Mă iubește bun și rău…
(folclor din Oltenia)
Una și mai frumoasă:
Foaie verde foi de fag,
Mândro, te-am cătat cu drag;
Toată vara te-am cătat,
Nicăieri nu te-am aflat;
Toată vara a trecut
Și eu nu te-am mai văzut.
Cocoarele vin, se duc,
Eu de doru-ți mă usuc.
Nu știu ce sunt vinovat,
Nu știu de ce m-ai uitat.
Ori p-altu’ ai îndrăgit,
Sau, poate, te-ai fudulit.
Ia treci, vară, mai curând
Și-mplinește al meu gând:
Să-mi văz puica, s-o sărut.
Face-m-aș o frunză-n vânt
S-ajung la ea și să-i cânt
Doina mea, doină de dor,
Pe brațele ei să mor.
Majoritatea fotografiilor originale ale lui Chevallier se află la Muzeul Naţional de Istorie al României.