***
Aș fi vrut să o privesc în ochi
în timp ce îi spun cu accentul meu zdrențăros
Hier bei euch ist schon Frühling geworden,
însă ochelarii de soare ai Brunhildei
așezate pe banca din fața mea
nu le divulgau nici forma, nici culoarea irisului, nici
scânteia pe care i-o ghiceam în privire
și despre care un medieval susținea că este
semn sigur al fărâmei de divinitate
din noi,
la fel de personală și de inconfundabilă ca
amprenta
sau furtuna de linii din palmă,
iar lumina îi încâlcea părul,
îi ronțăia lobii urechilor,
prelingându-se pe fâșia gaza a culoarului dintre noi –
metroul a intrat în tunel
și un curent i-a ridicat în aer o șuviță, gulerul paltonului,
viața de iubită secretă a unui spion rus
metroul a intrat în tunel
și mi-am ținut respirația câteva zeci de secunde
știind că mereu intrăm
și ieșim de acolo.
*
***
Ar trebui poate să fim mai blânzi
cu animalul de pradă ce ni se așază alături
și schelălăie încetișor, căutând
să ne-nvețe limba.
I-am distrus habitatul și el încă acceptă.
Iubește. Răbdător stă la pândă.
Cele două inimi pe care felina Moldova
le-a simțit bătând în tine
când ți s-a încolăcit în poală și a-nceput
să toarcă, Anastasia,
sunt poemul despre viitor
pe care sângele vostru pompând
îndârjit mi l-a susurat la ecografie,
în vreme ce corpul tău tânăr își împlinea
al doilea țel de după acela
de a mă iubi și de a-mi pune în lumină
calitățile umane adesea umbrite de
eul prea îndărătnic,
făcându-mă să zâmbesc ca un sărman cu duhul
rămas extatic în piațetele aglomerate
și în intersecții,
întârziind, amânând, încercând să
fac acest moment al nostru nesfârșit
și intraductibil.
Sursă foto: Cristian Casiadi
