Femeia puternică: între mit și realitate, un drum lung și anevoios pe care puține femei se încumetă să-l străbată. 

Descopăr multe articole despre semnificația puterii în existența feminină: frumusețe, ideal, forță, curaj, capacitatea de a rezista diferitelor tentații, abilitate psihică de a trece peste tot felul de obstacole (cuvânt în care am sintetizat necazurile, suferința, dorul, abandonul, hărțuirea, capacitatea de rezistență în fața tuturor vicisitudinilor de ordin discriminatoriu, puterea de acceptare și asumare, consolarea, generozitatea, sensibilitatea, spiritul practic, simțul estetic, iar lista ar putea continua la nesfârșit). Trebuie să existe un tipar al femeii puternice, dar care sunt atributele necesare? Și apoi, cine poate da verdictul?

„Femeia frumoasă place ochiului, femeia blândă place inimii. Prima este o adevărată bijuterie, dar a doua este o adevărată comoară.” (Napoleon Bonaparte)

Dacă mă gândesc să fac o listă a femeilor puternice, îmi vin în minte numele unor scriitoare, al unor artiste, cercetătoare, femei cu funcții politice, dar ele aparțin unui timp destul de îndepărtat. În ziua de azi, nu știu ce aș putea răspunde, dacă aș fi întrebată pe nepusă masă: femeia mamă eroină, cu mulți copii (deși mai sunt destul de puține, și doar în mediul rural), câteva exemple de femeie de carieră (Camelia Șucu – deși în Top 300 cu siguranță se mai găsesc)…

Scriitoarele sunt femei înzestrate, dar nu știu dacă sunt și puternice, pentru că societatea românească e departe de a le recunoaște meritele și de a le promova la justa lor valoare (noroc cu Facebook-ul). Artiste? Angela Gheorghiu cu siguranță, pentru că numele ei e recunoscut în întreaga lume, iar apoi, a demonstrat ca femeie, că și-a asumat libertatea de a trăi viața și iubirea fără să țină seama de tabuurile societății.

La început a fost dilema: ce atribute are femeia puternică?

Între atâtea informații primite de-a gata se nasc întrebările mele. Caut răspunsurile la câțiva bărbați pe a căror sinceritate și spirit critic mă bazez și la câteva prietene, pe care le suspectez de inteligență peste medie. Devin din ce în ce mai confuză, iar dilemele încep să-mi alerge prin minte, cerând întruparea unei soluții. Ce înseamnă o femeie puternică? Te naști sau devii puternică? A fost femeia dintotdeauna sedusă de acest ideal? Ce presupune condiția ei? Încredere în sine, aspect exterior, charismă, comportament, cultură, înzestrări spirituale, materiale? Femeia care nu își arată vârsta? Care se îngrijește? Face sport?

Cine poate certifica faptul că o femeie este slabă sau puternică, dacă acesta este antonimul apropriat, pentru că, se știe, ”frumusețea stă în ochii privitorului”, sau, în limba „lebedei din Avon” – ”Beauty lies in the eyes of the beholder” (și aici am o dilemă filologică, datorată omonimiei verbului „lies”, care poate însemna „a se afla”, dar, la fel de bine, și ”a minți”).

Dubito, ergo cogito. Nu fac decât să construiesc castele pe nisipuri mișcătoare, la fiecare pală de vânt, orice fapt pe care unii îl exprimă axiomatic devine pentru mine un subiect numai bun de așezat sub lupă. Oare sufăr de mania contradicției? Mă întorc la întrebări, din care una mi se pare cea mai dificilă: sunt o femeie puternică? Greu de răspuns. Cred că imposibil.

„Marea întrebare, la care nu știu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: Ce vrea de fapt o femeie?” (Sigmund Freud)

„Femeile trebuie să le spună bărbaților că ele sunt cele puternice. Că ele sunt mari, sunt puternice, sunt minunate. Adevărul este că femeia este întotdeauna cea puternică. Nu sunt vreo profesoară, dar aceasta este opinia mea.”, spunea Coco Chanel, și cred că lucrul acesta ar trebui să devină o mantră pentru toate acele femei care și-au făcut un ideal din propria lor devenire. E foarte ușor să crezi că suntem, principial, făcute să servim cauzelor domestice, desigur, foarte nobile, nimic de spus, dar în epoca modernă trebuie să ne deschidem ochii și asupra acelor calități care ne-ar putea transforma în ceva mai mult decât atât.

Femeia de carieră nu este doar un mit, ci o realitate, iar din punctul acesta de vedere, poate că femeia puternică este aceea care reușește să îmbine cu succes cele două ipostaze, chiar dacă presupune un efort extraordinar. În fața timpului, ea sfidează prejudecățile și  își depășește propriile limite, iar asta, da, presupune forță interioară, voință și capacități extraordinare.

Cristina Werther, influencer

S-o luăm și pe firul memoriei ancestrale. Zeițele erau atotputernice (îmi apare în minte cartea ”The Goddess in every woman” (”Zeița din fiecare femeie” de J.S.Bollen), dar acest arhetip s-a prăbușit odată cu stadiul metafizic al gândirii umanității. Pe celelalte două trepte identificate de Comte – teologic și pozitivist – e și mai rău, deși, în mod paradoxal, sociologul vorbește despre o evoluție. Cu alte cuvinte, pe măsură ce omenirea evoluează, imaginea femeii se degradează în proporții care ating, uneori, limite subumane (sclavia femeilor din Evul Mediu, ca să luăm un singur exemplu). Încet, încet, se face lumină: „o femeie puternică” e un concept care depinde de resorturi ontologice și gnoseologice dependente spațial și temporal.

O femeie din Africa de Sud nu poate fi comparată în termenii aceștia cu o femeie europeană, iar niciuna dintre ele cu o laponă. Dar ele au un numitor comun, și cred că asta face parte din puterea lor: toate dau naștere copiilor, asigurând mersul înainte al speciei. În fața bărbaților, da, acesta ar putea fi un atu demn de luat în considerare. E celebru cazul celor doi olandezi care, în cadrul unui experiment legat de o falsă naștere, au declarat că durerile au fost insuportabile, abandonând „lupta” cu contracțiile după… 2 ore.

Calea adevărului

Ca să mă apropiu și mai mult de adevărul meu (!), pe care îl tatonez, nu îl servesc drept implacabil, recurg din nou la interviul cu Nora Iuga, în care se explică: „Să știe să renunțe, în primul rând. Să-și impună să renunțe și s-o facă și să aibă tăria să-și ducă la îndeplinire renunțarea atunci când este vorba într-adevăr de o chestiune foarte urâtă pe care o face un om pentru care ea s-a sacrificat sau pe care l-a iubit. Sau dacă este jignită, mai ales dacă este jignită. Mie mi se pare că o femeie puternică trebuie să fie în primul rând o femeie extrem de orgolioasă. Extrem de orgolioasă!”. Cu respectul cuvenit, mă despart de modul acesta de a privi lucrurile, pentru că renunțarea nu mi se pare soluția puterii, și nu cred că a fost vreodată. Și nu numai eu.

Dacă ar fi să mă consider o femeie puternică, aș face tot ceea ce mi-ar sta în putință pentru a  schimba situația în favoarea tuturor factorilor implicați: m-aș schimba eu, astfel încât să nu ajung să fiu jignită (ce este iubirea, în episodul următor, pentru că nu cred că există pe lume un sentiment mai arbitrar interpretat de oameni, datorită versatilității lui, decât iubirea!), astfel încât transformarea mea să îl ajute pe omul pentru care, doar în noile condiții să ajung să mă sacrific, iar astfel, când voi avea certitudinea că sentimentele dintre noi au tăria, rezistența și proporțiile unui zid care să echivaleze cu cel Chinezesc (eventual și să fie vizibil de pe Lună), m-aș autodeclara, fără falsă modestie, o femeie puternică.

„În dragoste, femeile sunt profesioniste. Bărbații, niște amatori.” (Francois Truffaut)

Pentru asta trebuie, desigur, răbdare, o înțelegere a lucrurilor în cauzalitatea lor cea mai profundă, psihanalitică, inteligență a comunicării, înțelegerea rosturilor tăcerii (iată un posibil subiect de articol!), reconsiderarea sentimentului de orgoliu (interesant și acesta, nu?), conștiința limitelor generale și individuale (un alt tabu), deschidere spre celălalt în toată complexitatea ființei lui și câte încă s-ar mai putea spune!

În concluzie, cred că  femeia puternică este cea capabilă să iasă învingătoare peste propriile bătălii interioare și să le ducă pe cele cu ființele iubite astfel încât să le încheie cu un tratat de pace avantajos de ambele părți, considerate un tot. Prin urmare, femeia puternică este femeia luptătoare cu mintea și cu sufletul, cea care nu se abandonează vreunei temeri sau vreunui prădător, ci știe să le aducă la picioarele ei, cu înțelepciune, îmblânzite nu cu forța, cât cu resursele înțelegerii mecanismelor intrinseci, care derivă din frumusețea inefabilă a vieții, în misterioasa ei varietate de culori. „Extrem de orgolioasă” de opera ei, care strivește timpul cu fericirea și îl face să stea în loc. Puterea ei stă în sine însăși, poate că de aceea spunea scriitoarea că nu i-o dă nimeni, ci trebuie s-o ia, pur și simplu”, cu înțelesul coborârii în sine, în cufărul ei tainic, și adusă la suprafață, aptă să schimbe întunericul Infernului cu puritatea inalterabilă a Edenului.

Femeia puternică este femeia înțeleaptă, care instruiește cu spiritul înalt și sufletul capabil să dea consistență orizontului, făcându-l accesibil celor pe care îi iubește. Greu, dar nu imposibil.

Femeia puternică ar trebui să devină un imperativ al zilelor noastre. Un stil. O modă care să nu se perimeze.

Sursă foto: Cristina Werther

Și nu uitați: „Poți să fii prea împopoțonată, dar niciodată prea elegantă. Urâțenia poate fi ștearsă de eleganță, însă neglijența, niciodată. Și trebuie atât de puțin…câteva kilograme în minus, o anumită ținută, o manieră îngrijită de a merge, de a sta pe scaun. Nu ține doar de vestimentație; trebuie să placi, mai întâi de toate, prin simpla ta prezență.(…) Farmecul e mai important decât frumusețea fizică, pentru că durează mult mai mult.” Coco Chanel

www.unsplash.com