Uneori Femeia renunță la cine a fost, spre a deveni ea însăși, așa cum este în adâncul sufletului, și află cine este ea, cu adevărat. Pentru a putea merge mai departe. Pentru a reuși să-și împlinească menirea pentru care a venit în această lume complicată, ce pare a fi a bărbaților, fără de a fi, în fond! Este ca o primenire sau revigorare a spiritului ei, implicit al lumii.

Structural, Femeia își conturează portretul unic între multiple ipostazieri general-umane, în nuanțele atât de diferite ale existenței, aceea pe care are harul de a o întreține și a o duce mai departe cu propria-i suflare, forță spirituală și intelectuală, dar și cu sensibilitate, fragilitate și acel ceva, un mister numit feminitate.


Este EA, cea care conduce flacăra vie a umanității, dincolo de propria vulnerabilitate, cu momentele ei de tristețe, de amărăciune, deziluzie sau dezolare peste care trebuie să treacă, precum corăbierul prin furtuni. Este o lege a vieții, pe care conștiința ei, uneori tragică, dar lucidă, și-o asumă într-un univers în care zeii s-au refugiat în neființă, iar când EA este poetă, o vom afla căutând adevăruri despre sine și despre lume, într-o scriitură în care imaginea vieții este percepută în sensurile ei reale, cu sinceritate și intensitate a trăirii, a confesiunii directe sau figurate metaforic, iar persoana I este, așa cum mărturisește poeta  ANDRA TISCHER, „haina în care se cuprind cele mai profunde conținuturi ale spiritului și sensibilității noastre”. Este un act de dăruire și de reprezentare prin scriere, a feminității, un spațiu al eului și al lumii, integrator, un parcurs labirintic în care lectorul este antrenat să descopere fațetele luminoase ori întunecate ale unui diamant al vieții, așa cum este el. Este o școală a învățării, un construct liric inițiatic, chiar dacă traversează culoare labirintice, într-o asceză a spiritului neliniștit, însetat de frumos și adevăr.

Condiția femeii actuale este TEMA eseului de factură discursivă,  „NU ȘTII” de Andra Tischer, din care vom reproduce un fragment mai jos, cu un motiv liric legat de eșecul existențial posibil, într-un context în care erorile unuia sau ale celuilalt pot duce la suferință, la deznădejde, poate chiar la prăbușire. Semnalul de alarmă ar putea stopa acest spectru sumbru, ca potențialitate, și argumentele lirice aduse de poeta Andra Tischer, în demersul său cognitiv despre fragilitatea feminității, ca idee generală, sunt de natură morală sau simbolică, într-o „formulă omniscientă”, atotcunoscătoare, de care dispune ea ca autor la un moment dat, valorificând experiența sa culturală: normalitatea, dar și absurdul existențial, simplitatea, dar și luciditatea, firescul cotidian și discreția gesturilor, spiritul de sacrificiu și retragerea în sine, libertatea ființei, dar cu lezarea ei în afecte, spiritul dezorientat, cu senzația de gol interior, cu percepții eronate uneori când lucrurile nu mai sunt, ci doar par a fi într-un spațiu al ființării iluzorii, spre dezolare, amărăciune și starea de singurătate! Și totuși, de undeva, vine un licăr de speranță pentru ideea de reconciliere cu sine, cu lumea, cu universul, de aceea conștiința lirică face apelul ”nu luați pielea de pe mine”! amintind de toate tragediile din istoria femeii, de când este ea pe lume, căci pielea ei „a fost scoasă la mezat” de când e lumea lume!
Mulțumim, Andra Tischer, pentru acest eseu în versuri, cu un portret feminin în care fiecare dintre noi ne regăsim.

NU ȘTII

de ANDRA TISCHER

( fragment)

(…)
sunt un om absolut normal, absurd 
cum simplitatea mea a tăiat de pe lista infamiilor
cu sânge rece
am câteva nevoi absolut firești
cu care n-am deranjat pe nimeni niciodată
mai mult am lăsat să se înțeleagă 
aerul pe care îl respir nici nu e din apropierea voastră
nici foamea pe care o las din când în când
să treacă de la mine

nu sunt un combatant
abia dacă am timp
să-mi port războaie singuratice
(bunicul s-a întors cu o medalie de pe front)
mereu în defensivă
sunt un om liber
cu pretenții afectate grav
moral, social și psihologic,
cum scrie în manualele voastre

religia mea se întreabă mereu
pe muchia de cuțit încotro s-o apuce
sunt ignorantă
am lipsit nemotivat la ultima lecție
nu m-am descurcat
la examenul indiferenței 
am încurcat subiectul și am răspuns cu ochii
cu sufletul
am întins palmele goale ca să primesc pedeapsa 
(eram crescute din aceeași rădăcină)

uneori mă simt
un om fără însușiri
ca un om fără patrie
mi se par toate lucrurile 
întâmplările lor toate mi se par
dar așa m-am obișnuit cu ele
le port cu mine peste tot
nu luați pielea de pe mine
nu mai aveți ce scoate la mezat

(…)

Citiți și ”Illo tempore, sub zodia „Legilor nescrise”, de aceeași autoare.