Strigăte artistice în epoca post-durere –„Durerea. Dincolo de teatru” de Octavian Saiu

Cum mai poate fi percepută durerea, această sensibilitate a omului antic, de către omul (post)modern? Octavian Saiu ne oferă propria sa perspectivă, referindu-se la «trei strigăte în spectacolul contemporan». Conexiunea devine și mai evidentă dacă ne aplecăm asupra ilustrației de pe prima copertă a volumului „Durerea. Dincolo de teatru”, apărut la editura Nemira din București.

Tabloul ‘Strigătul’ a devenit  în timp pictura definitorie a expresionismului, având un rol important în istoria artelor plastice, dar și în definirea postmodernismului. Dincolo de conținutul denotativ, ‘Strigătul’ lui Munch rămâne o referință pentru atrocitățile veacului al XX-lea, pictura căpătând conotații politice și socio-culturale mult mai puternice decât intenția inițială. Emblematica pânză a ajuns expresia perfectă a individului aflat în fața terorii, într-o lume abuzivă și catastrofală.

Opțiunea autorului de a-și pune conținutul teoretico-eseistic din volum la adăpostul acestei embleme este mai mult decât inspirată. Despre durere, despre suferința individuală și colectivă – cu tot ceea ce înseamnă expresia ei întruchipată de un artist – explică Octavian Saiu, într-o relatare cuprinzătoare.

Ca în mai toate volumele deja publicate, și în acest tom, universitarul aplică aceeași fertilă idee și însumează durerea temelor teatrale, într-o subtilă pledoarie pentru această artă complexă; viziune sintetică, competenţa erudită, intuiţia artistică, determinarea esenţialităţii, cultura ideologică şi istorică – sunt  coordonate cruciale ale întregii activităţi literare a lui Octavian Saiu.

„Durerea. Dincolo de teatru” de Octavian Saiu / Editura Nemira, București, 2020 / Colecția Yorick / Coperta: Alexandru Csukor

Încă de la primul capitol, ‘Tragedia și durerea ca spectacol’, autorul stabilește complexitatea relațiilor dintre dramaturgie, acțiunea scenică și public. Ierarhiei genurilor, în vârful căreia stă tragedia, îi corespunde așadar o ierarhie a pasiunilor, iar autorul stabilește granițe între milă, frică, menținându-și distanța cuvenită față de realitatea interioară a celor care mergeau la teatru «în miezul zilei». Urmând linia trasată de teoreticianul Hans-Thies Lehmann, Octavian Saiu separă tragicul de reflecția literară și semnalează nevoia coparticipării.

*

Capitolul ‘Exhibit B – privirea durerii și durerea privirii’ aduce în prim-plan problematica rasismului. Distinsul cărturar face recurs la spiritualitate pentru a limpezi termeni precum ‘rasism’, ‘ideologie’, ‘corectitudine politică’ și – cu o elegantă ușurătate – cartografiază pagini din istoria umanității. Până să ajungă la subiectul controversatei experiențe Exhibit B, rezumă pentru cititor pagini din istoria artelor performative și amintește artiști precum Romeo Castellucci, Pippo Delbono, Krzysztof Warlikowski , Milo Rau, Rodrigo García. Şi cum orice creaţie presupune gust şi un simţ special dezvoltat, rezultă în mod necesar că există un simţ critic, deosebit de ceea ce numim în viaţa de toate zilele cu aceeaşi sintagmă, așadar, Octavian Saiu esențializează cu acuitate sub «șocul confesiunii».

Bunăoară, lucrarea, o instalație extrem de controversată a regizorului de teatru sud-african Brett Bailey, se bazează pe fenomenul grotesc al ‘Grădinii Zoologice umane’, în care triburile africane erau expuse pentru emoționarea publicului european și american sub pretextul „iluminării etnologice”. Scriitorul-teoretician identifică privirea drept centru al acestei experiențe: «Privirea ca act fizic, ca gest cultural, ca principiu existențial, ca mesaj etic, ca adevăr spiritual».

Păstrând distanță, dar presărând și multe detalii de la acest eveniment, Octavian Saiu relatează despre atrocitățile comise în numele rasismului. Amintind acest episod din istoria recentă, ni se oferă o nouă perspectivă asupra condiţiei umane.

Știm exact ce parte a umanităţii a născocit astfel de orori. Revenind la tabloul-emblemă, reunind motive ale acestei cărți, ni se reamintește că: «Privirea este strigăt. Și se naște din durere. Privirea se naște din corp ca reacție la istorie, ca actualizare a unui adevăr respins de istorie și totuși valid în sens pur istoric.»

**

Dintr-o competenţă erudită a desfăşurării formelor de spectacol, avem să descoperim în capitolul subtil-metaforic intitulat ‘Pune-ți inima sub tălpi și umblă – durerea ca performance’ despre universul Marinei Abramović. Și de-astă dată, distinsul autor adaptează și supune cu talent discursul critic pentru publicul cititor în dorința de a lărgi aria de percepție: «Subiectul fiecăruia dintre acele microcosmosuri spectaculare cu o femeie în centru și cu atâția privitori gravitând în jurul ei este durerea care înghite sensurile și sufocă timpul. Marina Abramović rămâne în istoria artei, de orice fel și de oriunde, ca efigie a durerii.»

Privirea lui Octavian Saiu, avidă întotdeauna de sinteză, priveşte sistematic de sus, dintr-un „turn înalt”, investigând global. Așa se explică – probabil – și existența în acest volum a motivului nebuniei lumii contemporane, cât și superficialitatea (inclusiv motivul acelui «homo selfius») care decurge. Totuși, autorul găsește acele resorturi necesare pentru a contura profilul unui alt artist aparte: Steven Cohen. Regăsim un portret al specificității acestui performer special, ca o pregătire și ca o anticipare a concluziilor criticului: «Provocarea lui Cohen este că spectacolul lui nu reprezintă o explozie de libertate, ci acceptarea unei limite».

***

Al treilea strigăt din acest incitant volum se intitulează ‘Așteaptă…Linda – durerea, dincolo de civilizație („Teatru în curtea din spate”) ’ și face referire directă la un artist neconvențional – Mhlanguli George.

Cu aceeași conduită aprobatoare și deschidere umană, Octavian Saiu ne face să credem și să sperăm că, dincolo de orice ideologie sau apartenență socio-culturală, arta adevărată te face să gândești și să înveți despre tine și despre ceilalți. Aşa cum există un simţ muzical pentru „gustarea” muzicii (format prin frecventarea capodoperelor), există şi un simţ teatral, constituit pe aceeaşi cale, a contactului cu marile experiențe din acest domeniu.

Volumul „Durerea. Dincolo de teatru” apropie cititorul de fenomenul teatral și de spațiul spectacolului contemporan. Această relatare curpinzătoare și autorizată despre durere, circumscrisă teatralității, este o altă contribuție inovatoare a lui Octavian Saiu, alături de celelalte volume ale sale din colecția Yorick. De la rădăcinile filosofice și teoriile tragediei, prin relația sa inextricabilă cu drama, până la impactul asupra formelor post-dramatice, această carte susține înțelegerea artelor spectacolului din lumea actuală.

„Durerea. Dincolo de teatru” de Octavian Saiu

Trei strigăte în spectacolul contemporan

Editura Nemira, București, 2021

Colecția Yorick

Coperta: Alexandru Csukor

***

Octavian Saiu @ Lansarea cărții „Durerea. Dincolo de teatru” © Teatrelli

„Dincolo de teatru, la capătul Africii, trei aventuri izolate, trei experimente de o brutalitate ieșită din comun. Unul – în planul elaborat al limbajului expozitiv, calculat cu maximă precizie. Altul – în zona tulbure a unei forme de performance violent, consumat în surdină. Și un altul – în climatul impur al unei călătorii spre necunoscutul subconștientului uman. Diferite, fără să își semene în vreun fel. Unice. Însă legate prin același subiect: durerea. Mai puțin canonice în forma lor decât un spectacol teatral, mai agresive în mesaj decât orice act spectacular, mai bulversante decât toate prelegerile cu aer documentar, ele par strigătele unor creatori despre lumea în care trăiesc. Iar lumea aceea nu este neapărat și a noastră, a celor cuibăriți confortabil în fotoliile de spectator ale civilizației occidentale. E lumea cu cicatrici vechi și răni încă deschise a unei părți de mapamond ce încă nu și-a încheiat socotelile cu istoria și cu ea însăși.”

Octavian Saiu