Corina Dașoveanu
împrumutasem călcâiul de la un ahile amnezic
pentru un timp
și pentru paradoxala dorință de risc.
probabil l-aș fi ascuns după folosire
cumva dedesubtul destinului,
pentru că, nu-i așa, sub ruine nu mai caută
decât arheologii.
îi schimbam locul
în funcție de gradul de uzură
a indiferenței,
ultima oară am purtat călcâiul în piept
ca pe o decorație sau ca pe o țintă,
sincer,
m-a cam durut îndrăzneala,
dar ce mai înseamnă
o decapitare a respirației în zilele noastre…
apoi ai venit tu
cu hergheliile tale de mâini și de guri,
ai pus patru potcoave pericolului
ca și când trebuia neapărat să auzim
cum tropăie șansa prin casă
sau cum cade troia din pat,
pentru că dacă respectăm epopeea,
orice război gonflabil și neomogen
are și un ac rezolvabil.
nu mă pricep deloc la țesut caracterul răbdării,
am numai degete stângi,
iar tu înțelegi de ce trec sub anonimat
intrarea lui da în nu,
e un fel de declarație de independență
a complicațiilor noastre unite.
pe identități,
invulnerabilul ne dă autografe,
călcâiul a adormit în picioare,
așa cum adorm zilele în cai.
Citiți și Anna Ahmatova….
