„De-aş avea“
Pe 25 februarie 1866, Mihai Eminescu debuta ca poet în revista „Familia“ cu poemul „De-aş avea“.
Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu. Poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna.
Primele încercări poetice ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broşura scoasă la moartea acestuia, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”.
Această primă poezie a fost urmată, până în primăvara anului 1883, de altele printre care: „O călărire în zori”, „Din străinătate”, „La Bucovina”, „Misterele nopţii”, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, „La Heliade”, La o artistă”, „Amorul unei marmure”, „Junii corupţi”, „Pe lângă plopii fără soţ”, Şi dacă.”, „Din noaptea”.
„Familia”
Revista „Familia” a fost o revistă enciclopedică de cultură și literatură, una dintre cele mai valoroase publicații transilvănene, înființată în 1865 la Pesta de publicistul și scriitorul Iosif Vulcan.
Începând din 27 aprilie 1880 și până la 31 decembrie 1906, ea a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, publicând lucrări ale unor mari personalități ale literaturii noastre.
Printre colaboratorii revistei „Familia” au figurat și Vasile Alecsandri, Andrei Bîrseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu.
„Poesii”
foto sursa
Prima culegere care a marcat consacrarea definitivă ca mare poet şi singurul volum de poezii tipărit în timpul vieţii lui Mihai Eminescu, a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul „Poesii” a fost tipărit de Editura Librăriei, Socecu&Comp – Bucureşti, într-o ţinută grafică remarcabilă, cu un portret al poetului şi cu prefaţa lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediţie a poeziilor eminesciene. Alte două ediţii au fost publicate în 1885 şi în 1888.
Cu gravuri în capul filelor, cartea cuprinde 307 pagini. A fost tipărită în lipsa autorului din ţară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania ca urmare a primelor semne ale bolii…
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
foto sursa
Citește și Eminescu, românul
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
