pentru cât era de frumoasă
ar fi meritat pedepsită
cu rădăcinile-n aer copacii să crească
mierea să facă albine dulci și din șoaptă
să iasă oameni cu darul șoptirii
de ce eroii să moară în tragedii nu s-ar putea
altfel croi pielea asta de șarpe
cu care-i legăm ochii atunci
când o trimitem să se arunce în
apa oglinzii?
ridicăm ridici umerii nu
vine doi după unu
Citește și când te îmbraci cu un tramvai
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
