nicio femeie nu‑ţi va răspunde când vei striga
numele iernii
de buzele niciuneia nu va sta
vreun scrânciob clătinând depărtarea
femeia chemată‑şi aude numele bulb
îndrăzneţ îngropat în inima ta, nesăbuitule
cum altfel
cu splendida ei dentiţie de promisiuni
ar putea să te parcurgă ca pe o albie – singura ei piele
cum altfel s‑ar arunca‑n golul căderilor tale
când strigi numele iernii
(în volumul „fără suflare”)
foto painting sursa
Citește și nu ajung pentru atâția
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
