Murea în vatră focul
În pâlpâiri domoale,
Iar împrejurul sobei,
Cu piepturile goale,
Desculți, lipsiți de hrană
Și fără jucării
Ședeau, privind la mama,
Alături – doi copii.
Era în pragul nopții
Și-o iarnă – ce să spun –
Cum e plăcut să fie
În noaptea de Crăciun …
Dar în căsuța mică,
Cu focu’n agonie,
Se lăfăia în voe
O neagră sărăcie;
Și totuși, plini de viață,
În sear’ aceea sfântă,
Cu suflete naive,
Ce veșnic se avântă,
Copiii cer și mama
Începe-așa frumos
Să povestească taina
Cum s’a născut Hristos.
– Trăia demult, odată
Sunt ani de-atuncia, sute
Departe de aicia,
În locuri neștiute,
O tânără fecioară
Miloasă și cuminte
Care-și iubea părinții
Și lucrurile sfinte.
Și-așa era de bună,
De blândă și curată,
Că Dumnezeu o-alese
Să nască – drept răsplată
Pe Fiul Său, pe Domnul
Iisus Hristos – Mesia
Ce-avea s’aducă’n lume
Prin-trânsul bucuria.
Dar împăratul vremii
De-atunci, ce stăpânea
Și peste țărișoara
În care ea trăia,
Voind să știe-anume,
Supușii săi, câți sunt,
În țara’ntreagă dete
Împărătesc cuvânt,
Că toți locuitorii
Ținuturilor sale
Să meargă, să se’nscrie
În satele natale …
Atunci bătrânul Iosif
Drept, bun – deopotrivă
Luând-o pe Maria,
Fecioara milostivă,
De-a cărei îngrijire
El mult se obosea,
Spre Bethleem porniră …
Și-așa când însera,
Zdrobiți de oboseală,
De foame și de drum
Sosesc ei în orașul
De naștere; dar cum,
Cetatea era plină
De lume, nu putură
Să afle găzduire;
Și-așa ei petrecură
Întreaga noapte, singuri
Afară din oraș,
Într’un ocol de vite,
În frigul cel vrăjmaș…
Dar se’ntâmplă – minune –
În noaptea aceea grea,
Fecioara ca să nască,
Pe Acela ce avea
Să mântuiască lumea
De groaznicul blestem …
Și’n noaptea aceea sfântă,
Întregul Bethleem
Însuflețit de raza
Eternei nemuriri
Slăvea răscumpărarea
Întregei omeniri.
Iar din adâncul nopții,
Din cerul larg de sus,
Spre staulul de vite
În iesle, la Isus,
Mii îngeri coborâră
Pe-o scară de lumină,
Cântând slăvite imnuri …
Și’n zarea prea senină,
La răsărit, departe,
O stea’și purta solia,
Mulțimei să arate
Că s’a născut Mesia …
… Și glas din cer pătrunse
Prin noapte, tăinuit:
– «Acesta-I Fiu’n care
Eu bine am voit … »
Murise’n vatră focul
Și lângă sobă, goi,
De mult visau copiii
La Mesia, amândoi;
Iar mama, lângă dânșii,
Privind cu gândul dus,
Părea că-i Prea-Curata
Veghind lângă Iisus …
(Poveste sfântă de I. N. Minculescu-Mirandy în Lumea copiilor, 1924)
Citiți și Rugăciune către Moș Crăciun
