Cu multe minți strălucite se poate mândri România!
Astăzi, de Ziua Radioului Național, mă uit așa, mai cu aplecare asupra celui care este părintele primului post de radiodifuziune din ţara noastră, și îmi crește inima de o mândrie care nu poate fi umbrită decât de necunoașterea unor detalii care numai amănunte nu sunt!
Dragomir Hurmuzescu s-a născut în Bucureşti pe 13 martie 1865.
În 1890, după finalizarea cursurilor Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, pleacă la Paris şi obţine licenţa în ştiinţe fizice ca şef de promoţie, fiind primit să lucreze în laboratorul de cercetări a renumitului fizician Gabriel Lippman. Sub îndrumarea acestuia cercetătorul român a descoperit dielectrina (un izolator alcătuit pe baza unui amestec de sulf şi parafină, folosit în construcţia electroscoapelor), dinamul cu voltaj mare şi electroscopul Hurmuzescu (aparat folosit de soţii Curie în 1899 în primele experienţe asupra radiului). În 1903 Henri Becquerel a utilizat electroscopul Hurmuzescu în cercetări de radioactivitate, distinse cu premiul Nobel.
La 28 aprilie 1896, Hurmuzescu îşi susţine teza de doctorat, cu titlul „Sur une nouvelle détermination du rapport V entre les unités électrostatiques et électromagnétiques”, care descria una dintre cele mai precise măsurători ale vitezei luminii.
Când Hurmuzescu revine în ţară, în același an 1896, este numit conferenţiar la Catedra de Fizică şi Matematică, la Facultatea de Ştiinţi din Iaşi. Un an mai târziu preia, ca profesor, Catedra de Gravitaţie, Căldură şi Electricitate din cadrul aceleiaşi facultăţi. Laboratorul de electricitate pe care Hurmuzescu l-a organizat la Iaşi s-a transformat, între 1910-1911, în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi. În anul 1913, Şcoala de electricitate din Iaşi ia denumirea de Institutul Electrotehnic al Universităţii din Iaşi. Tot în această perioadă a publicat o serie de lucrări ştiinţifice referitoare la razele X, la cercetarea radioactivităţii petrolului şi apelor minerale din România.
În 1913 a fost transferat la Bucureşti, unde a fost director al Institutului Electrotehnic, profesor la Catedra de aplicaţii ale căldurii şi electricităţii de la Facultatea de Ştiinţe şi decan al acestei facultăţi.
În 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1937 -membru de onoare al Societăţii Franceze a Electricienilor.
A fost ctitor al radiofoniei româneşti. El repeta şi realiza la Iaşi, încă din 1901, experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandru Popov şi ale altora.
În 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune (Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România) care, la 1 noiembrie 1928, realiza prima transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti. La ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW se difuza în eter prima emisiune cu anunţul: Alo, alo, aici Radio Bucureşti, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu.
Acesta a spus:
”Către prietenii şi proteguitorii Radiofoniei,
Adresez aceste cuvinte, astăzi când începem seria emisiunilor cu un mic post provizoriu. Deocamdată difuziunea programelor noastre nu va trece dincolo de cerul hotarelor ţării. Dar, peste câteva luni vom avea postul cel mare, undele lui vor străbate armonios în cerul european, proclamând şi gândul nostru de pace şi bună înţelegere, către o mai înaltă cultură şi civilizaţie.
Pentru dezvoltarea temeinică a instituţiei noastre este nevoie de concursul tuturor celor care lucrează la ridicarea acestei ţări. Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracţie.
Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.
De aceea se cuvine să facem tot posibilul pentru a câştiga din întârziere faţă de vecinii noştri în această chestiune. Să ne îndeplinim fiecare datoria. Noi, de muncă mai departe pentru a vă da programe atrăgătoare şi interesante, şi dumneavoastră să ne daţi cât mai multe mijloace materiale şi entuziasm de încurajare.
Noi să vă dam recepţiuni curate, fără paraziţi, iar, dumneavoastră să convingeţi şi să readuceţi la sentimentul datoriei şi a contribuţiunii pe cei cu posturi clandestine, cei care formează paraziţii societăţii noastre de difuziune.
Prin participarea cât mai numeroasă a iubitorilor radiofoniei, prin contribuţia lor efectivă, vom putea asigura o repede dezvoltare a acestei aplicaţiuni, spre ridicarea culturală şi economică a ţării, fără multe sacrificii din partea statului, dar, cu mulţumirea tuturor.
Într-un ceas bun !”
În 1934, din iniţiativa lui Hurmuzescu, a fost posibilă organizarea la Bucureşti a primului Congres de ştiinţe din România.
În toamna anului 1937 se pensionează, iar în anul 1948 comuniştii decid eliminarea din rândul membrilor Academiei a profesorului Hurmuzescu.
A trecut la cele veşnice în timp ce îşi redacta memoriile, la 31 mai 1954, la Bucureşti, în condiţiile în care era aproape uitat şi desconsiderat de autorităţile staliniste ale vremii.
În anul 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naştere, UNESCO l-a omagiat pe marele savant român printr-o sesiune ştiinţifică mondială.
În anul 1990, Academia Română procedează la o reparaţie morală, astfel că Dragomir Hurmuzescu este reprimit, post-mortem, în rândul membrilor săi.
Pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Române – cel în domeniul ştiinţelor fizice – îi poartă astăzi numele, iar anual are loc Concursul Naţional Studenţesc de Fizică “Dragomir Hurmuzescu”.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
