„Frumuseţea e unul dintre acele puţine lucruri care nu te mai fac să te îndoieşti de existenţa lui Dumnezeu.”
Jean Marie Lucien Pierre Anouilh (23 iunie 1910 – 3 octombrie 1987) moștenește de la patria franceză cultul valorilor autentice, iar acest lucru îi va determina, în prodigioasa carieră dramatică de peste cinci decenii, orientarea spre zonele mitologice ale Antichității greco-latine, considerată arhetipală. De aceea, cu toate că opera sa e diversă din punct de vedere tematic și poiematic, mergând de la drama de idei până la farsa absurdă, piesele de rezistență vor fi re-scrieri în cheie simbolică ale marilor capodopere antice – mai cu seamă ”Antigona”, care l-a consacrat încă din 1943. Dramaturgul resimte acut drama provocată în conștiința umanității de cele două Războaie Mondiale și înțelege să repună lucrurile în matca lor firească, exploatându-și la maxim resursele creative, prin credința în puterea artei de a menține moralitatea pe scara cea mai de sus a valorilor umane, în condițiile în care societatea e destabilizată de corupție și compromis.
„Dragostea este, mai presus de orice, un cadou către tine însuţi.”
Piesele sale au fost încadrate în câteva categorii simbolice, care demonstrează caracterul proteic al geniului său creator, datorită căruia a fost considerat cel mai important dramaturg al Franței de după cel de-al Doilea Război Mondial: pièces brillantes („piese briliante” – Invitație la castel, Colombe), cu decoruri aristocratice și dialog spumos, pièces grinçantes („piese grațioase” – Valsul toreadorilor), în care adoptă genul comediei negre, marcată de accentul amar al deziluziei, pièces costumées (”piese costumate” – Thomas Becket).
Apoi, enumerăm alegorii ale căutării unui ”drum al moralității într-o lume a corupției și a manipulării” și așa-numitele „pièces secrètes”(”piesele secrete” – Eșecul dragostei, Dragă Antoine), la apogeul carierei sale dramatice, perioadă în care aduce în prim-plan o problematică ”mult mai profundă decât situațiile expuse în mod curent în teatru), adică acele relații intime din cadrul familiei și al societății care fac diferența între oameni.
„A iubi înseamnă a te dărui fără limite sau condiţionări.”
Opera lui Jean Anouilh demonstrează cu prisosință că talentul creator este o forță uriașă atunci când este pus în slujba umanității, asupra căreia poate avea efecte vindecătoare, și că teatrul continuă să reprezinte, într-o epocă literară marcată de apetența pentru proza atotcuprinzătoare și poezia stilizantă, genul înalt, capabil de a produce starea de catharsis (purificare prin artă), idealul dintotdeauna al marilor autori dramatici.
„Viaţa este un lucru minunat despre care să vorbeşti sau despre care să citeşti în cărţile de istorie, dar e un lucru teribil atunci când trebuie să o trăieşti.”
Citiți șiAnna Ahmatova…
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
