„35 de ani fără tata – Amza.

Dor mare și greu… parcă din ce în ce mai mare și mai greu.
Mulțumesc celor care nu l-au uitat și îl iubesc și astăzi.
Aprindeți o lumânare pentru sufletul lui bun și dați o cană de apă pomană unui suflet însetat.
Tare vă mulțumesc.”, scria actrița Oana Pellea, astăzi, într-o postare pe Facebook.

Oana Pellea

La nașterea ei, tăticul scrisese, de bucurie, câteva versuri: „Te-ai întrupat din stele, / din pulbere, din vânt, / din gândurile mele, / din apă, din pământ / şi din iubirea noastră / clocotitoare, vie … / Prin tine-ntind o mână/ Spre-nalt, spre infinit, / iar tu te legi prin mine / de cei care-au murit. Prin tine devin veşnic / şi capăt sens şi țel, / prin tine sunt puternic, / sunt piatră, sunt oţel / şi, datorită ţie, / fetiţa mea cea mică, / de-acuma lui tăticu / de moarte nu-i e frică!”. Pusese în ele toată exaltarea unui moment de împlinire și o promisiune pe care acum, fetița o duce mai departe, aceea că nu va muri nicicând.

”Am avut doi părinți superbi pe pământ, acum am doi rugători în cer…”

Ascultați și podcastul Fain&Simplu cu Oana Pellea

În 7 aprilie, cu emoția rememorării zilei de naștere a actorului, Oana Pellea imagina, în cuvinte puține dar care vibrează mereu, prin recitire, ca un descântec, o scenă a unei întâlniri dincolo de cortina vremii, de faldurile ei înșelătoare. De altfel, Amza îi spusese, după un spectacol în care o văzuse jucând: „– Ține minte, după fiecare spectacol pe care o să-l joci o să trăiești acest gol enorm, pe care îl simți acum în tine.”.

Același vid sufletesc va rămâne mereu, dar actrița știe atât de bine să-l umple cu căldura evocării părintelui ei!

„Într-un 7 aprilie s-a născut tata. Tata… Amza… Ipu… Mihai… Manlache… Marin… Decebal… Costache… Prea multe nume… Nici nu poți să le ții minte… Vreo 60 pe peliculă… Vreo 80 pe scenă…

– Unde ești? îl întreb. Îmi răspunde dintr-un buchet de busuioc sau dintr-o boare, sau dintr-un răsărit, sau….

– Aici, fata mea!

E aici. Cu mine, lângă mine, în mine. Îmi curge în sânge o legendă. Ce am făcut a merita așa ceva? Nimic! O fi o întâmplare întâmplătoare. A plecat din această lume foarte mirat că îl iubea lumea. Se uita după perdea la cozile din fața casei. Cozi de necunoscuți, care așteptau să intre să-i spună: Sănătate! Era mirat și ne-a întrebat cu voce tare: „De ce m-or iubi oamenii ăștia? N-am făcut nimic pentru ei”.  Așa era Amza. Un munte de frumos și de modestie. Un ocean de bun-simț. Aprindeti o lumânare sau un gând bun pentru sufletul lui cald ca o pâine scoasă din țest.

Vă mulțumesc frumos!”

Potretul lui Amza Pellea, genialul actor care născocise cu atâta har lumea lui Nea Mărin, a lui Sucă și a zaibărului de Băilești, îl cunoaștem preabine. Ne amintim și confesiunile lui, de prin interviuri rătăcite prin gazete: „Dacă am avea posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de comunicare… Poate aşa se explică faptul că, în epoca noastră violentă e la modă «pumnul şi pistolul», iar apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată. Poate aşa se explică intrarea liberă pe care o au melodramele la sufletul oamenilor”. Dar mai bine ne-am aminti că mai apucam și noi să râdem cu el în serile de sărbători, în cele două-trei oere de program „cultural-artistic”, încropit din voia „conducătorului iubit”. Cu el l-am deprins pe Mihai Viteazul și pe Decebal, de n-am mai fost nevoiți să-i învățăm pe de rost, papagalicește.

Mare dreptate avea: „Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru sau la film.”, iar aceste gânduri i-au devenit tipar existențial după care și-a croit fiecare zi lăsată de la Dumnezeu. Atât de mult l-a îndrăgit Cel de Sus, că l-a făcut repede nemuritor, ca să-i spună ei acolo, printre îngeri: „uite-l pe cel mai bun om de pe pământ, ce mai actor!”. Că zicea Amza: „După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: „uite-l pe Amza Pellea!”. După ce-am apărut la televiziune, alţii, mai mulţi, mă arătau familiar: „uite-l pe Nea Mărin!”.” Și așa nu s-au îndurat să ni-l mai lase, „auziși, fă?” – îmi răsună și acum vocea lui în urechi și parcă-l văd aievea trăgându-și pe ceafă pălăria…

Sursă foto: historia.ro

Prefer s-o citesc pe Oana acum, cu sufletul fiicei care și-a pierdut, de asemenea, tatăl, mult prea devreme:

„Tata meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima dată. Trăgea din țigară ca și cum știa ca viața e scurtă și merită arsă și cheltuită…
Trăgea din țigară până la capăt, până ardea toată… cum și-a ars superb viața!
Când a murit, m-a rugat două lucruri.
1. Să am grijă de mama
și
2. Să mă las de fumat.
Adoram să fumez! Nu înțelegeam cum poți trăi fără a fuma!
Oameni buni… faptul că m-am lăsat de fumat este cea mai mare victorie a mea vis-a vis de mine!
E vorba nu despre cât mai ai de trăit, e vorba de calitatea vieții ce o mai ai de trăit! Știți ce înseamnă să vă intre aer proaspăt în piept până în prăsele ? Dumnezeire! Au trecut 14 ani de când nu mai fumez.
Fumam trei pachete pe zi, uitasem ce înseamnă să respiri.
Lăsați-vă!
Dacă vrei cu adevărat, e ușor!
Cu medicamente sau nu!
Lăsați-vă!
Vă datorați măcar atât… și dacă nu o faceți pentru voi… faceți-o pentru cei ce vă iubesc!
Nu e firesc, nu e natural! Nu te salvează de nimic… nici de frică, nici de timiditate, nici de neîncredere. Nu folosește la nimic decât la a-ți scurta viața.
Dacă îi iubiți pe cei de lângă voi… lăsați-vă!

Dacă aveți suflete dragi în cer sau pe pământ, lăsați-vă!

Nu fac decât să-i duc mesajul lui Amza mai departe.
Lăsați-vă!”

Sursă foto: https://www.facebook.com/amzapelleanemuritorul/

Spunea Amza: „Timpul şterge… Da, dar el ştie să păstreze – ca nimeni altul – ceea ce nu trebuie pierdut…”, dând glas unei fatidice presimțiri, și, totodată, unei convingeri că oamenii știu să prețuiască ceea ce este valoros. Așa cum a fost el. Un actor care, într-o epocă întunecată, a știut să tragă cu mâini puternice cortina, să facă lumină și liniște între oameni, ca să asculte cu toții, la un leac vindecător miraculos, vocea artei, atotîmpăciuitoare.

Astăzi, cu aceeași emoție, îi spunem și noi Oanei Pellea: Suntem aici, lumea e un teatru (cum am învățat cu toții),  dar suntem împreună, în jurul lui, ca și cum am juca o horă a sufletelor care se strâng la mijloc și apoi se despart iar, ca jocul să prindă putere și mai mare, și mai mare… Iar Amza e printre noi, chiuind și îmbărbătându-ne, uite-l îl vezi acolo, îl auzi, așa ca noi toți, și mare veselie mai e în jurul lui, fiindcă unde e iubire, timpul se înveșnicește!

Amza e viu, mai viu ca niciodată!

Andra Tischer

Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.