Wisława Szymborska s-a născut la 2 iulie 1923- Bnin, Polonia, și a murit la 1 februarie 2012, Cracovia, fiind considerată una dintre cele mai însemnate poete din literatura poloneză. Explorările ei inteligente și empatice ale unor probleme filosofice, morale și etice i-au adus Premiul Nobel pentru literatură în 1996, motivația care însoțește premiul fiind: „ pentru o poezie care, cu precizie ironică, permite ca contextul istoric și biologic să vină la lumină în fragmente ale realității umane„. În 1991 primise Premiul Goethe, iar mai târziu Premiul Herder, cu toate că opera sa poetică e destul de restrânsă (se presupune că nu a publicat mai mult de 250 de poeme). Într-o recenzie publicată în New York Times, poetul Charles Simic nota: „Mai mult decât orice alt poet la care mă gândesc, Szymborska nu doar că își propune să creeze cititorilor ei stări poetice, dar, în același timp, intenționează să transmită lucruri pe care nu le știau sau la care nu se vor fi gândit niciodată.”

Wisława-Szymborska – foto sursa

Felul în care a atins problemele profunde ale fascinantei lumi psihice, inteligența sclipitoare, sinceritatea și spiritul ei viu, a adus-o pe un loc remarcabil în rândul celor mai importanți poeți ai secolului al XX-lea. Operele ei au fost traduse în engleză, franceză, germană, spaniolă, slovenă, bulgară, albaneză, chineză și altele.

Tatăl ei a fost steward în familia contelui. La vârsta de opt ani, familia s-a mutat la Cracovia și a urmat liceul acolo. Între 1945 și 1948 a studiat literatura și sociologia la Universitatea Jagielloniană din Cracovia. Primul ei poem publicat, „Szukam słowa” („Caut Cuvântul”), a apărut într-un ziar din Cracovia în martie 1945.

 Copilăria și adolescența  i-au fost distruse de izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. Este obligată, de fapt, să-și continue studiile. În 1943, datorită muncii sale ca angajat feroviar, evită deportarea în Germania ca lucrător forțat. În aceeași perioadă și-a început cariera artistică, dedicându-se ilustrării unei cărți scolare în limba engleză.

Trei lucruri extrem de ciudate

Când pronunţ cuvântul „Viitor”,
Prima silaba deja aparţine trecutului.
Când pronunţ cuvântul „Tăcere”, 
Tăcerea este compromisă.
Când pronunţ cuvântul „Nimic”,
Fac ceva de care non-nefiinţa se poate agăţa.

S-a înscris la universitate în 1945, studiind la facultatea de literatură înainte de a se transfera la cea de sociologie, dar nu și-a terminat studiile. După trei ani, a trebuie să plece definitiv, datorită unor probleme economice grave. Cu toate acestea, are norocul să întâlnească eseistul și poetul Czeslaw Milosz, care a avut o influență destul de importantă asupra scriiturii sale, constituind o importantă sursă de inspirație pentru lirica sa de dragoste. Iată un fragment dintr-un articol dedicat poetei: „Pentru mine, Szymborska este în primul rând o poetă a conștiinței. Asta înseamnă că ea ne vorbește, trăind în același timp cu noi, reținând pentru sine intimitățile, operând o anumită detașare, și totuși referindu-se la ceea ce ne este cunoscut ca fiind propriu existenței tuturor. Căci ne amintim cu toții sentimentul de jenă pe care îl avem dezbrăcându-ne la un control medical, dilema în fața unor coincidențe, sau lecturând din oameni care nu mai există? Așa că, întocmai desenelor care ilustrează viața noastră de zi cu zi, ne recunoaștem în aceste poeme ca ființe legate unele de celelalte, cu o subiectivitate care diferă de la o persoană la alta și totuși ne este atât de familiară…”

Pentru un timp, lucrează ca ilustratoare și secretară într-o revistă și se căsătorește în 1948. Căsătoria are o scurtă viață, iar Wisława se divorțează după șase ani și apoi se recăsătorește cu scriitorul și poetul Kornel Filipowicz.

Prima sa colecție poetică reală, „Pentru aceasta trăim„, va fi publicată mult mai târziu în 1952, favorizată de poemele care laudă regimul socialist. O colecție anterioară, de fapt, nu este tipărită așa cum era de așteptat, deoarece este considerată prea lipsită de conținut socialist. Cu toate acestea, Wisława, la fel ca mulți alți intelectuali din acea vreme, îmbrățișează ideologia socialistă într-o manieră oficială, prin participarea activă la viața politică a țării sale. De asemenea, aderă la Partidul Muncitorilor din Polonia, rămânând membru până în 1960.

Mai târziu, se distanțează de aceste poziții ideologice, pe care ea însăși le definește drept „un păcat al tinereții” iar acest reviriment apare public într-o colecție de poezii „Întrebările adresate de mine” din 1954.

Alternează activitatea poetică, sporită în 1957 cu colecția „Appello allo yeti” cu preocupări editoriale în revista „Vita Letteraria”, în care publică o serie de eseuri intitulate „Citiri opționale”, reluate mai apoi într-un nou volum.

Poeziile ei, adesea foarte scurte, constau în versete libere, scrise într-un mod simplu și cu o alegere atentă a cuvintelor. Wisława Szymborska folosește arma ironiei și paradoxului pentru a aborda problemele etice și umane pe scară largă, creații care devin o cauză de denunțare a stării lucrurilor în care întreaga lume se află, de-a lungul existenței sale colective sau individuale. Toate poeziile sale sunt legate de evenimentele curente ale timpului său istoric. Ea scrie, de fapt, compoziții a căror temă este  descrierea copilăriei unor personaje excentrice,  precum Adolf Hitler de exemplu .

Opera sa trăiește și este hrănită de o activitate intensă a protestatarilor, care devine din ce în ce mai semnificativă în anii optzeci, în care se angajează în sindicatul de solidaritate al lui Lech Walesa. La acest moment, a  fost numită „Mozart al Poeziei”, devenind din ce în ce mai cunoscută. În Polonia, vânzările cărților autoarei rivalizează cu cele ale celor mai cunoscuți prozatori, chiar dacă ea însăși scria, într-unul din poemele sale – „Unii iubesc poezia” („Niektórzy lubią poezję”), că nu mai mult de două persoane dintr-o mie sunt atinse emoțional de arta sa.

Wisława Szymborska moare la 1 februarie 2012 la Cracovia. În poemele sale a abordat în mod repetat tema morții, afirmând: „Nu există nici o viață care să nu fie nemuritoare pentru cel puțin un moment „. În ziua morții ei, secretara a împărtășit lumii această veste tristă, limitându-se la a spune că poeta s-a săvârșit din viață la reședința ei, în somn, înconjurată de cei dragi. Președintele Poloniei a vorbit în acest context despre importanța pe care o are în cadrul culturii poloneze, numind-o „îngerul păzitor” al națiunii, datorită poeziilor care au constituit „un îndemn strălucitor la înțelegerea lumii”, oferind însemnătate evenimentelor vieții de zi cu zi.

„Dragoste la prima vedere”

Amândoi sunt convinși
că brusc i-a unit o senzație.
Frumoasă-i o astfel de certitudine
dar incertitudinea-i și mai frumoasă.

Neștiindu-se de mai înainte, cred
că n-a fost nimic vreodată-ntre ei.
Dar ce cred străzi, scări, coridoare
unde cândva se puteau întâlni?

Aș vrea să-i întreb
dacă nu-și amintesc –
o întâlnire vreodată
poate într-o ușă rulantă?
un „scuzați-mă” în mulțime?
un „ați greșit” la telefon?
– dar știu răspunsul.
Nu, nu-și amintesc.

Ar fi foarte uimiți de-ar ști
ca deja de mult timp
se juca neprevazutul cu ei.

Încă nu de tot gata
să se preschimbe-în destin,
i-apropia, -i îndepărta,
le tăia drumul
și înăbușindu-și un chicot
se dădea la o parte.

Au fost semne, semnale,
chiar dacă nedescifrabile.
Poate acum trei ani
sau marțea trecută
o frunză a zburat
de pe-un umăr pe altul?
Ceva s-a pierdut, ceva s-a găsit.
Cine știe, poate că mingea
din tufișurile copilăriei?

Au fost mânere și clopote
unde înainte de timp
o atingere s-a suprapus alteia.
Valize-în sala bagajelor.
Într-o noapte, poate, același vis,
și confuzia de după trezire.

Orice început, de fapt,
e doar o continuare,
iar cartea întâmplărilor
se deschide totdeauna la mijloc.

Traducere:  Catalina Franco

Citiți și Octavian Paler….