- Universul e un copil tăcut
29.5 la vârf de vis
se făcea că
plutești în derivă îți stau stările de-a curmezișul
te crezi fericit dar
te crezi
ești între cuvânt și păcat
un deux-piece pe care nu știi să-l porți
altfel
nu poți bagateliza importanța
unei alegeri
poemul acesta doare
poemul acesta are consecințe
poemul acesta este foarte
aproape
ți-ai uitat o atingere pe marginea
obrazului meu
când te ascunzi în maxilarul
întunericului
noaptea e mai întunecată
mușcă mai adânc din lipsa ta
te încolțește mai puternic chiar și în mulțime
ai putea încerca să fugi
dar ar însemna să fugi de tine.
visele pierdute sunt orașele în care
ne-am rătăcit
și e ironic
nici nu vezi nu auzi nu mai cunoști
ești pe o pânză pictată gri și
plutești în derivă.
ai uitat ancora legată de nodul de la cravată
cine ești când te strânge prea tare
întunericul
cuvântul
păcatul?
dar când nu le cunoști pe niciuna?
****
Speranță și responsabilitate
responsabilitatea pâlpâie constant
o vinzi ca pe o speranță deșartă
nu reprezintă un singur minut ci mai multe
timp cusut din cețuri profunde
e o lumină singură
singura într-o noapte tăcută
printre blocurile zidite de ideologii comuniste
nu dai atenție formelor istoria se
repetă oricum și
nici nu poți lupta cu rădăcinile adânci
înghețate de o Gorgonă jinduind după putere
în mințile oamenilor…
soldatul se luptă
promisiunile tac
e un nebun cu lupta câștigată și steagul arborat finit coronat opus
razele de soare
înțelegerile și bunătatea.
ne măsurăm emoțiile în negocieri
în transformări
în făgăduințe.
trebuie să ai, îți zici, la final de zi
conștiința acelei
responsabilități față de sufletul
pe care l-ai îmblânzit
acum atunci cândva.
‘dacă nu ții cuvântul dat
unei femei
atunci ce altceva poți respecta?’
Cu o notă a autoarei
Primul poem transmis face parte capitolul 29 din povestea în poezie pe care am pornit-o. Prin această încadrare în capitole, precum în romane, spun povestea nevăzută a ceea ce înseamnă creștere emoțională, cu puțin – uneori sau poate cu mai mult – alteori din punct de vedere sufletesc, cu oameni, suferințe, bucurii, dor, plecări, sosiri. Cel de-al doilea este recent scris, după finalul poveștii în poezie, cu ale sale învățăminte.
Numele meu este Andreea Zaleschi și activez în domeniul publicității (Marketing și PR). Dacă m-a învățat ceva această meserie, este că fiecare poveste contează, spusă în stilul unic al fiecăruia. E vorba despre curaj, despre curajul de a fi noi în ceea ce facem.
Am absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași – grafică publicitară (licență și master), iar acum m-am înscris la al doilea master, la SNSPA București – Putere executivă și administrație publică.
Viața e atât de profundă încât scrisul m-a făcut să-i găsesc o formă, între a crea, a oferi, a transmite și a trăi… Așa s-a format drumul către publicare. Am debutat în 2022 cu primele poeme publicate în antologia de proză și poezie contemporană România-Australia – ”STREET MUSICIANS”, volumul 7, editori Mihaela Cristescu & Sue Crawford. În 2024, curajul m-a condus din nou către publicare, de data aceasta în antologia clubului de lectură Noise Poetry, alcătuită de dl. Mihai Marian: „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare”, Editura Cartex, iar câteva luni mai târziu în „Solstițiul Cuvântului”, antologie alcătuită de dl. Ioan Romeo Rosiianu, editura eCreator. De asemenea, am fost prezentă în cadrul rubricii „Citește-mă!” – Kooperativa poetică, eCreator.ro, PARNAS XXI, Planeta Babel, revista de poezie/ziar „Helis” Slobozia, revista de poezie Literadura, Critic Arad și Book Coffee Shop Brașov.
Text caligrafiat de Andreea Zabulic (grafician). (Foto 1 – Poem 29.5 la vârf de vis)
