Adio, Kenny Rogers!
A plecat în eternitate celebrul cântăreț născut la 21 august 1938, legendă a muzicii country. Avea 81 de ani, petrecuți cu sufletul care i-a rămas întipărit în vibrațiile sonore ale unor melodii de neuitat pentru generații întregi.
Am aflat cu tristețe din mesajul familiei sale pe Twitter: ”Familia Rogers anunţă cu tristeţe că Kenny Rogers a murit aseară la 10:25 p.m., la 81 de ani. Rogers a murit liniştit acasă, din cauze naturale, sub îngrijire medicală şi înconjurat de familia sa”.
„Nu e supărător să îmbătrâneşti; să fii perceput ca bătrân, da.”, spunea la un moment dat artistul care a lansat peste 65 de albume, vândute în milioane de exemplare în întreaga lume, cantautor, actor și fotograf prin vocație. Adevărate cuvinte! Dar muzica lui are acest mare dar de a-l face mereu tânăr, mereu actual pentru sentimentalii romantici.
Drum lin, Kenny Rogers!
Foto reprezentativă: Kimberly Sinclair Carlson