Stelian Tănase, cu binecunoscutul stil eseistic din care transpare sinceritatea și autenticitatea emoției vii, notează într-o fișă de roman pentru „Partida de vânatoare”, apărut în 2018, la Editura Vremea, despre amintirile care îl leagă de Ștefan Augustin Doinaș.
„L-am cunoscut pe Ștefan Augustin Doinaș (n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad – d. 25 mai 2002, București) după decembrie 89. Îl întâlnisem și mai înainte, la revista Secolul XX, unde era redactor șef adjunct, cred, și o dată l-am întâlnit la Petre Stoica acasă, cu care eram vecin, unde venise să corecteze ceva – Ileana Stoica fiind dactilografă la acea revistă. Am și făcut puțină politică împreună, el fiind, din 92, senator din partea PAC alături de Al. Paleologu, iar eu deputat al PAC. Știam ceva despre povestea de dragoste trăită alături de Irinel Liciu, balerină cunoscută. O dată i-am zărit împreună. În anii 90, ea venise să-l ia de la Senat, să meargă într-o vizită. Știam că erau împreună din anii 50, de fapt, de o viață. Impresionant, într-o lume plină de superficialitate în sentimente și în care poveștile de iubire se destramă atât de repede. Asta se întîmplă pentru că fiecare se iubește pe sine, nu pe celălalt. Cuplul lor a rezistat decenii. A durat până la moarte.
Irinel Liciu
Cam la zece ani de cînd îi întâlnisem în Piața Palatului, Ștefan Augustin Doinaș a murit. Abia împlinise 80 de ani, era 25 mai 2002. S-a întîmplat la spitalul Fundeni. Fusese operat de cancer de dr. Irinel Popescu, dar inima lui nu a rezistat. Doctorul a sunat-o pe Irinel Liciu, i-a dat trista veste, a invitat-o la spital să își vadă soțul și pentru îndeplinirea unor formalități. Ceea ce s-a și întîmplat. Apoi Irinel Liciu s-a întors acasă, a scris o scrisoare de adio și a luat somnifere. Nu s-a mai trezit niciodată. Așa se sfârșea o mare și extrem de rară poveste de dragoste…Notase pe o banală foaie de hârtie cuvintele – „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Irinel Liciu îl iubise pe bărbatul ei mai mult decît pe ea însăși, iar dispariția lui o privase de sensul vieții.
Ștefan Augustin Doinaș s-a născut lângă Arad, a făcut studii de medicină și literatură la Sibiu în anii 40, unde s-a afiliat ”Cercului de la Sibiu”- Ion Negoițescu, ID Sârbu, Radu Stanca, Radu Enescu. După război, a fost profesor în satele din jurul Aradului. În 1955 vine la București, face traduceri, stilizează manuscrise ale unor celebritați ale momentului. Din 1956 este angajat redactor la revista Teatru. O cunoaște pe Irinel Liciu de care se îndrăgostește. Irinel Liciu (nume la naștere Silvia Lia Voicu, n. 1928, Cluj – d. 26 mai 2002, București) , după studii la Moscova și Leningrad, era primbalerina Operei Române. Era o mare frumusețe, foarte curtată, o tânără femeie în plină glorie. În februarie 1957, Doinaș este arestat și condamnat pentru „omitere de denunț”. Nu turnase Securității un coleg care comentase favorabil în redacție revoluția de la Budapesta. Era o perioadă de întețire a represiunii, când Gheorghiu Dej a luat măsuri dure, speriat de ce se întâmplase la Budapesta. În timpul anchetei, Doinaș a acceptat să semneze un angajament de informator cu Securitatea.
Împreună la Paris
După un an de detenție a fost eliberat și s-a căsătorit cu Irinel Liciu, în aprilie 1958. Irinel Liciustrălucea pe scena Operei, alături de alte stele. Partenerul ei de scenă a fost Gabriel Popescu, considerat cel mai mare balerin român al epocii. Împreună au jucat toate rolurile mari și făceau săli arhipline. Regimul acorda mare atenție – după model sovietic – artei baletului. La eliberarea lui Doinaș din închisoare a contribuit nu numai pactul cu Securitatea, dar și relațiile din protipendada comunistă pe care le avea Irinel Liciu. Nici Gabriel Popescu nu a scăpat ieftin de tutela comunistă. A fost închis ca homosexual, în cadrul unor procese intentate comunitații, despre care am mai scris o dată.
Doinaș, deși eliberat, este șomer și nu are dreptul să publice. Și-a reluat vechile lui activități pentru a supraviețui. Face traduceri, corectează și perie manuscrisele altora. Odată cu liberalizarea din anii 60, începe să publice în diverse gazete literare, îi apar primele cărți. I se recunoaște valoarea, este premiat, omagiat, călătorește în străinătate. Îmbătrînește alături de iubita lui, de care este nedespărțit, Irinel Liciu, retrasă (la începutul anilor 70, la 42 de ani ) de pe scenă și unde a refuzat să revină.
Azi odihnesc împreună la cimitirul Bellu. Patriarhia Română a fost de acord să aibă slujbă religioasă, cu toate că Irinel Liciu – fiind sinucigașă, păcat extrem – nu ar fi avut drept. Cu formulă tocită, consacrată, banală, dar exactă, aș spune: Nici moartea nu i-a despărțit.
(Fișă de roman pentru „Partida de vânatoare”, roman apărut în 2018, la Editura Vremea.)
STELIAN TĂNASE
Pe Stelian Tănase îl găsiți aici.
Irinel Liciu, (nume la naștere Silvia Lia Voicu, n. 1928, Cluj – d. 26 mai 2002, București) a fost o balerină prim-solistă a baletului Operei Române din București. În ziua de 26 mai 2002 s-a sinucis la câteva ore după moartea lui Ștefan Augustin Doinaș, cu care a trăit 44 de ani. Cauza morții a fost o supradoză de somnifere.
