Poeta Mirela Duma vine în literatura noastră modernă cu un gust sălbatic al preumblării printre elementele naturii vizibile și invizibile, ascunse în suflet. Poezia astrelor ei interioare scoate sonuri cunoscute care ne amintesc de Cântarea cântărilor, prin intensitatea evocării sentimentului erotic, apt „să miște sori și stele”. O putere necunoscută străbate fiecare cuvânt-întemeietor-de-lumi, pentru că, în lirismul ei esențializat prin fior, poeta nu transmite idei, ci strări diafane, neîntrerupte precum dâra de lumină lăsată de meteoriți, în seri cu lună plină. O conștiință a apartenenței la un anotimp astral al iubirii, o întemeiere de porți în calea uitării, aceasta este lirica Mirelei Duma, ca o ploaie de vară peste trupul înfierbântat al pământului din care ies aburi calzi, amintirile, lacrimile amestecate cu ploaia, soarele care e așteptat să răscolească poemele ca printr-o minune a firii, rătăcind prin univers, așteptând să se prelingă pe liră, binefăcător.
poem existențial
am salvat într-un folder amintirile
apoi am murit mai departe
lacrimi amestecate cu ploaia
peste-ntâmplări
nu ştiu dacă era
o zi de Paști
sau o zi din Decembrie,
nu-mi amintesc că meritam
să fiu fericită
Exerciții de speranță
ca o barcă în derivă se apropie
vremea
stelele mistuiesc ultimele
silabe
în palme arginții
urme străine și reci
peste o parte din viață
lasă
ca o istorie
cealaltă
în poemele mele
așteptând soarele.
Veșniciei
Brumă
peste-un vechi
descântec
ce-l șoptea
sub stele
mama
blând
în nopți
ce n-aveau
lună
alungând
din ele
teama.
Brumă-n suflet
până-n lacrimi
brumă-n ceasurile
sfinte
până-n veșnicia
care
o mai țin
cu tine-n minte.
Amintiri planetare
Alergau norii
cu ploaia în spate
călătorie luminată
de stele
dragostea
catalizator între
cer și pământ
până sufletul
își amintește
liniștea facerii
ADN-ul
cu douăsprezece catene –
trăiri planetare
oferite de cer,
au lăsat răspunsul
în palmele noastre
ca un sentiment
în calea luminii.
Alergau norii
purtând în spate
ploi… multe ploi
spre alte
realitãți.
O altă virtute
lăcrimându-mă-n aripa
unui înger
la mișcarea apelor
îți atingeam sufletul
eu,
femeia umilă
în urma nopților
amintindu-mi
că toate cuvintele
nu îți sunt de folos
inocența unei iluzii
înroându-mă înaintea
dimineților,
pașilor tăi.
MIRELA DUMA – este scriitoarea selectată de editura Verbaniana pentru DIPLOMĂ DE ONOARE – recunoașterea valorii literare – în cadrul inițiativei literare „SCRIITORI ROMÂNI ÎN PRIM PLAN”. O poetă cu un stil artistic plin de sensibilitate, MIRELA DUMA abordează tehnici ale versului diverse – de la vers foarte scurt(stil japonez), la poeme de mare întindere – excelând în ambele. Pentru că, în fiecare poem, are ceva de spus. O poezie cu metaforă profundă, elaborată și care transmite ceva. Poezia, în fond, este o stare si trebuie să inducă cititorului o stare de suflet; altfel, va fi doar un joc de cuvinte, mai mult sau mai puțin inteligent.
Citiți și articolul despre poezia lui Emil Almășan…
