În urmă cu două luni de zile, când a apărut un nou virus în China și a început să fie viral, sincer nici eu nu am băgat în seamă. Nici chiar în februarie nu am acordat atenție, eram preocupat cu problemele legat de transport, așteptam să pornească producția și să fie mărfuri de transportat. Însă, luna martie, de la care am așteptat salvarea, asemenea multor transportatori, ne-a adus o surpriză neașteptată.
Trecerea coronavirusului în Europa era așteptată, deși europenii sperau să nu se întâmple. Poate și din acest motiv, un timp, ne raportam cu tăcere la acest subiect sau ne linișteam că situația nu e chiar așa gravă. Normal, cât timp probleme sunt departe de noi, doar cei cu o minte deschisă percep pericolul. Într-adevăr, doar cei care nu trăiesc în trecut nu să lasă înspăimântați de umbrele trecutului, ci privesc în viitor, pot percepe pericolele ce ne pândesc, nu se izolează într-o bulă închisă.
Însă lăsând la o parte teoriile de conspirație, numărul suferinzilor și jurnalismul, să privim puțin în noi și în schimbările pe care le trăim. Chiar dacă, sper, nu sunt infectat, chiar și eu observ în mine numeroase schimbări provocate de acest virus. Nu mă mai simt ceea ce eram, percep schimbări pe care nu le-am perceput până acuma. Schimbări ce nu apar doar în mine, ci chiar și în jurul meu, la persoanele cu care intru în contact.
Bineînțeles că lumea, după ce revine din izolare, va fi altfel, vor fi schimbări economice, chiar grave… Vor fi însă, ceea ce este mai important, schimbări sociale, nu vom mai fi cei ce eram și nu îl vom mai privi pe celălalt cum îl priveam în urmă cu două săptămâni.
Epocile nu se schimbă de la o zi la alta. În istorie, cele mai importante schimbări au fost treceri ce au ținut câteodată chiar secole, altădată ani de zile. În schimb, cu cât este mai accelerat timpul, cu atâta și schimbările se pot produce într-un timp mai restrâns.
De asemenea, schimbările majore nu au fost produse de războaie, de evenimente majore, ci de modificări ce au survenit în viața de zi cu zi, care într-adevăr au modelat cotidianul. Spre exemplu, trecerea de la Evul Mediu la modernitate nu s-a produs prin niciun eveniment considerabil, ci prin schimbarea moravurilor. Însă acele schimbări ale moravurilor, despre care scrie Norbert Elias în Procesul civilizării, au pătruns în viața cotidiană și au modelat cele ce au urmat.
Nici intrarea străbunicilor noștri într-o nouă epocă numită de istorici, epoca contemporană, nu s-a produs de Primul Război Mondial, ci de șocul produs de acesta. Umanitatea, a fost șocată de ceea ce este în stare, de distrugerea de care a dat dovadă și a decis să reconstruiască lumea. Totuși, ei erau deja conștienți că nu pot reconstrui lumea așa cum a fost înainte de război, deoarece erau conștienți de incapacitățile acelei existențe…
Dar cum vine aici COVID-19? Ce a schimbat acest virus, în afară de blocarea economiei, ceea începem să resimțim deja. În afara agitației la care am asistat zilele trecute și stării de anxietate colectivă, ce mai aduce acest virus?
În primul rând, virusul asemenea oricărei epidemii, aduce o stare crescută de insecuritate. Această insecuritate resimțim pe de o parte față de contaminare și de urmării acesteia, pe de altă parte față de purtători și de tot ce ne poate contamina. Această stare de insecuritate ne modelează personalitatea noastră și modul de a ne raporta la lumea ca o realitate paradoxală. Deoarece nu doar că trăim în această lume, dar el ne trăiește la rândul lui.
În al doilea rând, statele care se confruntă cu acest virus au luat numeroase măsuri de securitate. Aceste măsuri, dacă le privim de sine-stătător nu prea au importanță majoră. Însă în contextul stării de anxietate, duc la o izolare socială, duc la privire sinelui într-un mod diferit și la perceperea celuilalt cu o suspiciune.
Într-un mod categoric, nu în ultimul rând, autoizolarea nu este un eveniment nou, ea a apărut deja în mileniul nostru. În schimb izolarea socială și privirea celuilalt cu asemenea grad de suspiciune devine tot mai semnificativ. Mă întreba cineva zilele trecute: când vom ajunge din nou să ne bucurăm de un străin sau să îmbrățișăm liniștiți și bucurie în suflet pe cineva? Ceea ce m-a pus pe gânduri… Oare va mai fi așa ceva?
Prietena mea m-a întrebat și ea cum voi povesti nepoților despre perioada de dinainte de coronavirus și mi-am dat seamacă s-ar putea, într-adevăr, să fie o perioadă de dinainte de coronavirus. Așa cum a fost perioada fără telefoane inteligente, fără telefoane mobile, fără internet și calculator… cum a fost perioada de dinainte de 89, etc. poate în zilele acestea intrăm într-o nouă epocă…
Posibil să fiu considerat, sau chiar să fiu într-adevăr, mult prea drastic. Însă, așa cum știm, epoca modernă a însemnat printre altele nașterea intimității. Deoarece în Evul Mediu nu prea exista sfera intimă. Cum epoca contemporană a însemnat printre altele și nașterea toleranței. Într-adevăr al unei toleranțe, prezentă mai mult într-un mod ideal decât concret, dar totuși prezent. Astfel, zilele acestea prezintă înlocuirea intimității cu închiderea în sine și toleranței cu suspiciunea și frica de celălalt. Căutăm vinovați, chiar dacă nu există… dar noi căutăm un celălalt responsabil de ce se întâmplă, pentru că nu putem accepta că totul se va schimba.
Cred că totul se va schimba chiar și dacă nimic din angoasa, din izolarea socială și suspiciunea pe care trăim acum nu va persista. Asemenea perioadei de după gripa spaniolă, și noi vom privi altfel posibilitatea de a ieși într-o mulțime, de a discuta cu un străin și de a atinge obiecte banale, fără a ne teme de urmări. Chiar dacă nepoților nu vom povesti cum a fost lumea de dinainte de 2020, vom povesti cu siguranță această perioadă cu luare aminte. Poate acum vom înțelege că nu celălalt ascunde cu adevărat pericolul și că adevăratele pericole se datorează naturii și nu umanului, caracterului și nu etnicului.
Poate ar fi exagerat deci să cred că COVID-19 aduce o nouă epocă, caracterizată de distanțare socială din care să se nască alte valori. Însă sper și chiar cred că prin ceea ce trecem va fi învățătură de minte, ne va modela și ne va face să privim altfel lumea și chiar pe noi.
Citiți și Cum decade Homo Simbolicus?
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.