Stephen Frears, realizatorul filmelor Dangerous Liaisons şi The Queen, a revenit pe ecrane cu un film surprinzător, Philomena, o poveste bulversantă.
O bătrânică, ce şi-a pierdut fiul în ipocriţii ani ’50, este ajutată de jurnalistul Martin Sixsmith să găsească o soluţie pentru incredibila sa poveste de viaţă. În Irlanda catolică, din anii războiului rece, o adolescentă rămâne însărcinată, iar familia scandalizată o expediază într-o mănăstire de maici. Pornind de la o realitate istorică apropiată de cea care l-a inspirat pe cineastul Peter Mullan în percutantul film The Magdalene Sisters (2002), pelicula realizată de Stephen Frears devine o dramă ce-ar putea fi zguduitoare. Alungată de familie, tânăra Philomena Lee ajunge spălătoreasă, în mănăstire, numai pentru a putea petrece măcar o oră pe zi alături de micuţul Anthony.
Spectatorul este repede cucerit de cele două personaje ce se lansează în căutarea cvasi-imposibilă a fiului Philomenei, irlandeza credincioasă nevoită să-şi abandoneze băieţelul care-a fost adoptat de-o familie înstărită din Statele Unite. Povestea aceasta confirmă butada “viaţa bate filmul” şi oferă un scenariu briliant, dar mai ales, partituri miezoase pentru actorii principali. Astfel, Martin Sixsmith, întors la jurnalism şi Philomena Lee pornesc pe urmele unui trecut traumatic pentru a-l găsi pe fiul “vândut”, în anii ’50, de călugărițele catolice unor americani bogaţi.
Steve Coogan întrupează, cu mult şarm, jurnalistul ce se lasă convins cu greu să participe la aceast reportaj. Fermecat de Philomena, interpretată de remarcabila Judi Dench (o mare Doamnă a teatrului şi cinema-ului britanic) o va însoţi în călătoria către America, în căutarea fiului pierdut. Septuagenara, care încercase ani de zile să-şi regăsească băiatul, îi solicită ajutorul fostului corespondent al BBC, ce tocmai se pregătea să redacteze o carte despre istoria Rusiei. Contrar aparenţelor, diferenţa de vârstă, mediu social, tradiţii culturale şi educaţie îi apropie şi chiar îi uneşte pe cei doi în scopul de a-l găsi pe Anthony. Odată sudat, acest duo – atât de diferit – va oferi momente de încântare spectatorului.
Adevărate cocktailuri de emoţie, scenele dintre Martin şi Philomena creează dinamica filmului. Uimit de credulitatea fără margini a femeii, rămâne perplex în faţa candorii şi a fragilităţii acestei mame, ce ascundea o forţă liniştită. Între fosta infirmieră – ferventă catolică – şi jurnalistul dezabuzat se va naşte o legătură plină de respect reciproc. Reporterul Martin dezaprobă comportamentul maicilor care-au ascuns mai bine de jumătate de secol o adopţie forţată, în vreme ce religioasa Philomena nu cade pradă urii. În toate confruntările exasperante, ea rămâne respectuoasă sau, cel mult, complice.
În pofida caracterului dramatic al poveştii, Stephen Frears, în calitate de co-scenarist, nu cade în pathos melodramatic, ci reuşeşte să emoţioneze graţie dialogurilor (pline de umor englezesc) şi datorită unor quiproquóuri credibile. Mereu pe muchie de cuţit, la graniţa cu sentimentalismul, Philomena rămâne de neclintit. Nobleţea inimii ajunge, aici, o armă redutabilă. Căutarea fiului pierdut devine doar un pretext pentru introspecţie, în căutarea sufletului. În contact cu Martin, Philomena explorează lumea largă, dar mai ales reușește să se elibereze de apăsarea acelei taine. De factură clasică, Philomena face parte dintre sufletele frumoase, aflate în cadre frumoase (regăsim imagini picturale cu peisaje rurale sau parcuri aurite de toamnă). La rândul său, Martin descoperă nu numai cruzimea din mănăstirile irlandeze, dar învață să îi ia în considerare şi pe interlocutorii săi, dincolo de interesul pe care îl pot oferi pentru cariera sa.
Fără să-şi exprime făţiş dezaprobarea faţă de abuzurile făcute de biserica catolică, filmul taxează anumite excese realizate în numele credinţei. Această călătorie în căutarea fiului pierdut este plină de farmec şi relevă, încă o dată, forţa cinema-ului lipsit de artificii, dar bogat în sensuri.
Philomena
Regizor: Stephen Frears
Scriitor: Martin Sixsmith
Scenarist: Steve Coogan, Jeff Pope
Compozitor: Alexandre Desplat
Operator: Robbie Ryan
Producător: Steve Coogan, Tracey Seaward, Gabrielle Tana
Monteur: Valerio Bonelli
Distribuţia:
Judi Dench (Philomena Lee)
Steve Coogan (Martin Sixsmith)
Charlie Murphy (Kathleen)
Simone Lahbib (Kate Sixsmith)
Charles Edwards (David)
Sophie Kennedy Clark (Philomena tânără)
Premii, nominalizări, selecţii
Festivalul de film de la Veneţia (2013) – Cel mai bun scenariu: Jeff Pope, Steve Coogan
Premiul BAFTA (2014) – Cel mai bun scenariu adaptat: Jeff Pope, Steve Coogan
Festivalul de film de la Veneţia (2013) – Leul de Aur, nominalizat: Stephen Frears
Globurile de Aur (2014) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Judi Dench
Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun scenariu, nominalizat: Steve Coogan, Jeff Pope
Oscar (2014) – Cel mai bun film, nominalizat
Oscar (2014) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Steve Coogan, Jeff Pope
Oscar (2014) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Alexandre Desplat
Oscar (2014) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Judi Dench
Premiul BAFTA (2014) – Cel mai bun film, nominalizat
Premiul BAFTA (2014) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Judi Dench
Premiul BAFTA (2014) – Cel Mai Bun Film Britanic, nominalizat
Via WebCultura
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.