O seară cu Chet Baker

Chesney Henry „Chet” Baker Jr. (23 decembrie 1929 – 13 mai 1988) a fost un trompetist și vocalist american de jazz.  Ambii săi părinți au fost muzicieni: tatăl – chitarist, mama – pianistă, dar aceștia nu au putut performa în condițiile marii crize economice din anii ’30, fiind nevoiți să lucreze în alte domenii. Din fericire pentru Chet Baker și pentru lumea muzicală, au reușit în schimb să susțină chemarea pentru muzică și talentul incomensurabil al fiului lor.

Chet Baker s-a remarcat pe scena americană în anii ’50, când a primit recunoaștere critică. În acea perioadă, a cântat alături de nume mari ale jazz-ului cum ar fi Stan Getz, Charlie Parker Dizzy Gillespie, Gerry Mulligan și mulți alții, realizând totodată primele înregistrări și albume. A performat ulterior pe scene și cluburi din SUA și Europa și a adus o contribuție esențială în dezvoltarea “west coast” jazz-ului și „cool” jazz-ului, primind supranumele de „prince of cool”. A avut o carieră tumultoasă și adesea controversată, la fel ca și viața sa personală, fiind mereu în centrul atenției tabloidelor din cauza dependențelor sale. Cariera lui Chet Baker a intrat în declin în a doua jumătate a anilor ’60  iar între anii 1968-1973 nu a cântat în public. Și-a relansat ulterior cariera lansând noi albume și începând noi colaborări.

Aspecte ale vieții sale au fost surprinse în filmul documentar „Let’s Get Lost”, numit după piesa omonimă compusă de  Jimmy McHugh și Frank Loesser, pe care Baker a înregistrat-o la Pacific Records. Chet Baker a fost portretizat și în filmul „Born to Be Blue”, o coproducție internațională în genul dramă, scrisă, regizată și produsă de Robert Budreau în 2015. Rolul lui Chet Baker este portretizat excepțional de Ethan Hawke.

Fără îndoială că viața și creația sa nu pot fi surprinse doar în câteva cuvinte și cel mai bine ne putem raporta la inegalabilul Chet prin muzică: interpretarea spectaculoasă a unor melodii  compuse de alți muzicieni de prestigiu precum și propriile compoziții în care și-a dezvăluit tragismul existenței.

Dincolo de viața agitată, Chet Baker a călătorit timp de patru decenii pe scena mondială a jazz-ului și a lăsat patrimoniului audio universal un repertoriu consistent, o interpretare în care artistul se confundă cu muzica și devin, pe scenă, o singură ființă. Fie că  vorbim despre pasajele muzicale la trompetă de o abilitate melodică excepțională, cu un lirism sfâșietor, care pătrunde  în toate cotloanele sufletului,  fie că ne raportăm la performatele vocale, cu timbru emoționant și sensibil, Chet Baker este o sursă de emoție și melancolie, izvorâte din iubire, durere, existență sau, mai simplu spus, din elementele care determină combustia sa internă.

Îl așez pe Chat Baker în galeria geniilor muzicale, iar poezia „O seară cu Chet Baker” îi este dedicată, fiind inspirată de trăirile pe care le experimentez ascultând muzica sa.

„O seară cu Chet Baker”

Ascult Chet Baker
și sunt la fel ca el, aproape albastru,
Improvizație pe portativul vieții
Sunt cromatic
nu sunt niciodată un întreg
în aceeași gamă,
măcar un gând se insinuează
în curiozități obraznice
peste sâni tomnatici
cu mușcături arămii roșcate
și semne de întrebare.

Ascult Chet Baker
– cine dracu’ mai e și ăsta,
ar zice puștanii android sau Ios
care ascultă gingle-uri
și spun că e muzică.

Nu-i nimeni, un nomad suferind
alături de alți suferinzi,
în lumea asta de jokeri și lachei.

Ascult Chet Baker
octombrie alunecă
în picături de coniac pe paharul rotund și cald
ca un poem de sticlă.

Uite,
am prins umbre de roșcovă
pe lumina cuvintelor.
Și mi-am întors zâmbetul pe dos într-o lacrimă.

Un articol și un poem semnate Decebal N. Todăriță