Lucy şi broscoiul fermecat
ovidiu@stanomir
Lucy se bălăcea în apa călduţă de lângă malul iazului. Nu departe, în stânga ei, erau câteva trestii firave. Ar fi vrut să rupă câteva din ele ca să i le dea lui mami să-i împletească o cununiţă. Făcu doi-trei paşi într-acolo, dar se opri derutată, simţind ceva moale şi cleios care-i trecea printre degetele picioruşelor. Era noroi, însă unul mai altcumva decât cel din băltoacele în care se juca după câte o ploaie de vară. Iar atunci intra încălţată în băltoace, fără să ţină seama de mustrările mamei. Ba chiar plăcerea de a ţopăi în băltoace era sporită de ţipetele acesteia. Nici chiar când mami îi trăgea câteva palme peste funduleţ nu se învăţa minte. Atunci o detesta şi-şi dorea să aibă o putere de magician. Ar fi făcut o vrajă, ceva, şi mami ar fi dispărut – măcar câteva minute…
Acum era altceva. Noroiul, cald şi lipicios, mirosea neplăcut. Unde mai pui că acolo era o mică pantă şi, încercând să-şi tragă picioruşul înapoi, Lucy alunecă şi căzu în apă. Aceasta era destul de rece şi acoperită de un strat de verdeaţă zdrenţuită. Abia atunci a ţipat, căci se udase din cap până în picioare. Încercă să se ridice, agăţându-se de o trestioară. Şi rămase cu ea în mână. O aruncă, înfuriată, şi, cu chiu, cu vai, reuşi să se târască pe mal. Se simțea oribil, de mânjită ce era de noroiul urât mirositor. O chemă pe mami, spăşită, cu glas pierit. Dar mami nu era în preajmă, aşa cum era de aşteptat. Lucy începu să urle. Degeaba. Nimeni nu veni să o aline. Tăcu, înspăimântată. Ce-o să se facă ea, singură, murdară şi udă leoarcă, acolo, pe malul lacului?
Imagine: Tippi Degré – extraordinary life of a French girl in Africa sursa
Dintre cele câteva fire de trestie începu să orăcăie un broscoi, fixând-o cu ochii lui bulbucaţi. Era, bineînţeles, un broscoi fermecat care o întrebă:
– De ce plângi, mică prinţesă?
Lucy încremeni. Numai în poveşti broscoii vorbesc. Înseamnă că acesta e un prinţ căruia zâna cea rea i-a făcut vrăji. De aceea şi era atât de voinic…
– Prinţule, tare sunt singură şi nefericită. Mami m-a părăsit aici, era să mă înec, iar acum sunt murdară ca un pui de ţigan. Fără să-şi dea seama, o imita pe mami. Aşa îi spunea ori de câte ori venea murdară de la joacă: Să-ţi fie ruşine, pui de ţigan ce eşti!
Prinţul-broscoi clătină din cap.
– Aşa păţesc copiii neascultători. Să încercăm, totuşi, să găsim împreună o soluţie… Eşti prea mică, deci nu poţi rupe vraja, ca după ce mă iei în braţe și mă săruţi, eu să mă devin din nou prinţ şi să te cer de soţie. Însă o să fim cei mai buni prieteni. Şi, pentru că prietenii se ajută între ei, o să-mi chem gaşca.
Orăcăind de zor, îşi adună prietenii în ajutor. Aceştia veniră, unul câte unul, ţinură sfat şi începură un concert nemaiauzit. Ca prin farmec, atrase de recital, apărură fel de fel de animăluţe, de gâze şi de păsăruici. Sfioase, stăteau la oarecare distanţă de fetiţă şi asistau la reprezentaţie.
Aşa cum era şi planul broscoilor, la puţină vreme sosi mami, dar nu singură, ci însoţită de prietena ei cea mai bună din copilărie – pe care o întâlnise pe când culegea, nu departe, mure pentru fetiţă. Cele două prietene nu se mai văzuseră de multă vreme şi aveau destule să-şi spună.
Mami, pe când culegea murele, din nişte tufe aflate la doi paşi de iaz, se uita din când în când spre Lucy care, cuminte, se bălăcea în apa mică de la mal, ce nu-i trecea de glezne. Lângă rugul de mure se oprise o maşinuţă, din care coborâse, surpriză!, chiar Vanda, prietena ei din copilărie. Cele două femei s-au îmbrăţişat, bucuroase de întâlnirea neaşteptată, şi au început să sporovăiască, întrerupându-se tot timpul una pe cealaltă. Din maşinuţă se auzi scâncetul unui bebeluş.
Vanda a deschis repede uşa şi a luat pruncul în braţe. Acesta urla acum din răsputeri. A rugat-o pe Sanda să-i dea un pampers din pachetul de pe bancheta din spate. L-a primenit pe piticot după care, luându-l din nou în braţe, s-au îndreptat grăbite spre malul iazului ca să se cunoască şi copilaşii lor.
Când colo, avură parte de o scenă inedită: concertul acvatic la care asistau o mulţime de animăluţe, gâze, păsăruici şi o mică prinţesă, ce-i drept, plină de nămol până în albul ochilor. Părea o secvenţă desprinsă dintr-un film de Walt Disney…
Citește și Infernul scolastic
