Casa de editură Max Blecher a realizat în 2014 o antologie Iustin Panța, sugestiv intitulată „Mult înainte de sosirea trenului ea se gândește”, cu o prefață semnată de Rita Chirian, una din cele mai importante voci ale liricii românești actuale, profesoară de limba și literatura română la colegiul national „Gheorge Lazăr” Sibiu. Cuvintele ei sunt menită să facă lumină în cercul absenței unuia dintre poeții sibieni trecuți prea devreme, poate chemat de însuși Orfeu, pentru a face nemuritor darul său poetic. Iustin Panța (1964-2001) se distinge printr-o intuiție extraordinară a esențelor mascate de aparenta banalitate a lucrurilor comune, iar limbajul i se supune întru totul, ca un câine care  își găsește liniștea la picioarele stăpânului, îmblânzit de emoția apropierii. Poezia lui, așezată pe suportul unei narativități neostentative, de factură lirică mai degrabă, mărturisește o plăcere de a se plimba printre oameni, lucruri, întâmplări, îmbibându-le cu emoția ingenuă a unei re-descoperiri sui generis care le umple de viață.

După cum spune Rita Chirian: „De o carte ca asta nu te poți apropia decât cu tandrețe, așa cum se întâmplă să simțim atunci când descoperim uneori câte o pagină de jurnal din care ies întâmplări pe care le-am uitat. (…) Mult înainte de sosirea trenului ea se gândește este, pentru cei deja îndrăgostiți de poezia lui Iustin, un loc de reîntâlnire. Pentru ceilalți, zborul în fotoliul arzând o să fie blând cum întinzi mâna și ți se spune, simplu, «Iustin».”

Ce frumos arde focul tău

După ce am mai pus câteva lemne pe focul din sobă,

Ce frumos arde focul tău, a spus ea.

Am stat un timp şi-am vorbit despre lucruri simple.

Dar cuvintele, Ce frumos arde focul tău, tonul vocii,

Gestul sapienţial

Şi blând al capului, mai ales pronumele „tău” –

Toate astea au rămas : liniştea şi simplitatea adâncă

a lucrurilor;

iarăşi: numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.

Este scena care a provocat peste alte câteva săptămâni

Întâmplarea face să locuieşti chiar în piaţeta unde se instalează parcul de distracţii al copiilor, s-au montat mecanismele – maşinuţele electrice, cutia cu manetă, caruselul- o femeie frumoasă din metal, cu mâinile ridicate, de fusta căreia sânt prinse băncuţele unde se aşează copii ca să fie rptoţi în cercuri suitoare/coborâtoare. Doar că motorul caruselului nu funcţionează, femeia mecanică stă imobilă şi cu faţa-i enormă priveşte fix spre fereastra ta, într-o noapte, deschizând-o, ai fost copleşit, ca sub starea de hipnoză, de imobilitatea chipului şi privirii ei, de atunci nu mai aeriseşti dimineaţa, nu mai priveşti seara pe geam – ştii că ea continuă să te privească ăst timp

Întâmplarea dintr-o noapte, în cartierul meu de la

Marginea oraşului

când o pană de curent ne-a lăsat în întuneric, singuri

în camera strîmtă.

Nu aveam la îndemână decât jarul ţigării şi brusc

Am simţit nevoia să-i văd faţa

Şi atunci i-am purtat ţigara în jurul chipului –

Figura ei era, cufundată în fumul şi lumina aproape

Inexistente ale ţigării,

doar un halou, faţa ei mai reprezenta doar privirea,

Cred că sântem prieteni acum, i-am spus în camera

Din cartierul de la marginea oraşului,

Era replica mea la, Ce frumos arde focul tău.

 

Vişine şi sandvişuri

Lucrul îngrozitor este că ni se face foame şi sete. Ajuns de departe în gara marelui oraş mă gândesc – ce bine mi-ar prinde acum acele minunate sandvişuri care odată se preparau în colţul de lîngă chioşcul de ziare. Dar altul ar fi trebuit să fie acum gândul meu, ştiut fiind faptul pentru care am ajuns aici; poate ar trebui să-mi evoc iarăşi părerea aceea de rău pentru ziua cînd bunicul mi-a bătut la uşa camerei (eram tânăr pe-atunci) trezindu-mă dintr-un somn adânc. Mi-a întins prima vişină coaptă din pomul sădit de el în grădină anul trecut. Îmi aduc aminte perfect că atunci l-am înjurat în gând pe bătrînul care a îndrăznit să-mi tulbure somnul, să mă ridice din pat doar pentru atâta lucru… chiar dacă ora era înaintată, nefirească pentru somnul – burghez de amiază.

Ce straniu este să respiri, să mănânci, să bei, să te mişti – ce lucru straniu să ridic mâna dreaptă şi să mişc degetele: aceasta este ora, în zori cînd îţi dai seama de toate astea.

Ce uriaşă invenţie – aerul.

/când un obiect nu-şi schimbă înfăţişarea sau locul/

Când un obiect nu-şi schimbă înfăţişarea sau locul simţi şi tu o recunoştinţă adâncă faţă de el, te simţi îmbărbătat, chiar eşti tentat să aşezi obiectul cu pricina deasupra fiinţei umane atât de schimbătoare în esenţă şi aparenţă. Obiect ul îţi oferă o şansă, de-a-l imita, de a-i deveni, cândva, epigon. Iar dacă sentimentele tale faţă de el nu se schimbă în timp, asta chiar înseamnă că ai o chemare… Treptele casei lui poate au fost tăiate din materia provenită de la un meteorit căzut pe pământ acum câteva mii de ani şi oamenii, în prostia lor, l-au luat drept o piatră. De aceea te aşezi pe o treaptă şi te simţi liniştit, te gândeşti la lucruri simple spunându-ţi că, fireşte, numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată. Apoi te ridici şi pleci, s-a făcut târziu… Nici măcar nu te-ai îndepărtat câţiva metri şi deja te gândeşti cum ai bătut atunci la o uşă, aşteptai să-ţi deschidă, să-i zăreşti chipul prin fanta din ce în ce mai largă a deschiderii (asta te duce cu gândul la degradeul culorilor din pictura modernă). Îţi spuneai că odată cu deschiderea uşii chipul ei va căpăta nuanţe tot mai senine, lumina bate din spatele tău, şi va fi ca şi cum, la un moment dat, ea (fiinţa) te va privi cu bucurie. Ai mai bătut odată. Atunci ai observat două inele înşurubate barbar în lemnul uşii, de ele atârnă un lacăt: asta înseamnă că apariţia chiplui ei, apariţia aceea cu inconsecvenţa culorii, este utopică, uşa nu se va putea deschide decât din poziţia în care te afli tu – o, şi asta spulberă întreg farmecul apariţiei. Ce concluzie deprimantă : cel care deschide nu-şi poate arăta chipul ce i s-ar fi compus cu întredeschiderea uşii. Oricum, aici nu eşti decât tu, un tânăr cam hirsut şi neîndemânatic. Dincolo de uşă nu este nimeni, ca dovadă lacătul acela greu, ruginit pe alocuri, rusesc. Un alt obiect care nu-şi schimbă înfăţişarea sau locul.

Selecţie din antologia „Mult înainte de sosirea trenului ea se gândeşte”, Casa de editură Max Blecher, 2014

Foto și texte (selecție): Revista Euphorion, unde, accesând link-ul puteți citi și alte creații din opera poetului sibian.