Apărută în anul 1989, pelicula When Harry Met Sally va deveni cap de serie în linia comediilor romantice ce aveau să fie produse ulterior, dar păstrează câteva elemente din filmele de gen realizate în perioada de glorie a Hollywood-ului. Peliculele din anii ’30 -’40 se ocupau de dragoste. O vedeau ca pe o întrecere între spirite, între bărbaţi şi femei cărora le plăcea să ducă jocul cât mai departe, până la limita “războiului” pentru că aşa scoteau unul din celălalt tot ce era mai deştept şi mai sexy. Poate că ăsta era modul cel mai eficient de a menţine dragostea la intensitate maximă.
Comedia When Harry Met Sally trebuia să răspundă unei întrebări, de natură sentimentală, “pot doi prieteni să petreacă împreună o noapte, iar în dimineaţa următoare să se mai iubească?”. De asemenea, filmul “se angajează” să înfăţişeze, episodic, opinii despre sex, relaţii ale unor cupluri aflate la diferite etape din viaţă.
Harry Burns (Billy Crystal) şi Sally Albright (Meg Ryan) sunt două persoane care se cunosc de mult timp (doisprezece ani) şi se confruntă cu această întrebare, prezentând spectatorilor paşii maturizării relaţiei lor. S-au cunoscut în primăvara anului 1977, dar între ei nu a fost dragoste la prima vedere, ci au ”crescut” alături, dar nu împreună, până la un punct.
Chiar numele lor de familie denotă diferenţele dintre temperamentele lor, diametral opuse. Burns reflectă atitudinea lui pesimistă, rece şi reţinută, câtă vreme Albright este semnul efervescenţei feminine, luminoasă şi plină de viaţă. Harry îi mărturisea că întodeauna citea ultima pagină a cărţii pe care şi-o achiziţiona, în cazul în care el ar fi murit înainte de-a o termina (!) să ştie fianalul. El este irascibil şi destul de sexist, iar ea este o feministă genul soft, uşor excentrică.
Scenariul filmului a fost creat de Nora Ephron, care a mai redactat şi alte comedii romantice, precum Sleepless in Seattle (1993) şi You’ve Got Mail (1998) (ambele cu Meg Ryan şi Tom Hanks în distribuţie). Aceste producţii sentimentale sunt rodul unor adaptări după celebrele comedii An Affair to Remember (1957) şi The Shop Around the Corner (1940), relevând nevoia de “clasic” după o lungă perioadă cu filme de tip blockbuster (Batman, Indiana Jones sau Last Crusade). De asemenea, When Harry Met Sally beneficiază de o coloană sonoră cu reinterpretări ale melodiilor lui Frank Sinatra (Harry Connick Jr.).
Filmul, realizat de Rob Reiner, are unele asemănări cu “romanţa urbană” Annie Hall (r. Woody Allen, 1977), dacă avem în vedere lungile discuţii despre sex sau moarte, interviurile realizate direct în faţa camerei de filmare, frunzele arămii din fundal şi tehnica split-screen. Totuşi, finalul le diferenţiază: When Harry Met Sally ilustrează faptul că eroii, deşi sunt buni prieteni, pot fi mai buni ca iubiţi, pe când Annie Hall arată cum doi iubiţi devin cei mai buni prieteni.
Filmul se deschide cu testimonialele (interviurile tip documentar) unor cupluri ce povestesc, în faţa camerei, cum s-au cunoscut şi cum a evoluat mariajul lor de-a lungul timpului. Apoi, cadrul virează brusc într-un campus universitar. Aici, un cuplu format din Harry Burns (Billy Crystal), în vârstă de 26 de ani, şi Amanda Reese (Michelle Nicastro), de 21 de ani se sărută cu foc în prezenţa lui Sally Albright (Meg Ryan), prietena cea mai bună a Amandei. După absolvirea facultăţii din Chicago, Sally urmează să plece, împreună cu Harry către New York, într-o călătorie cu autoturismul, timp de optsprezece ore.
Tânăra Sally este blondă, zâmbitoare şi foarte organizată. Însă, snobul Harry îi devine antipatic din primele minute ale călătoriei (nu a deschis geamul ca să arunce sâmburii de la strugurii consumaţi). Pe durata călătoriei, cei doi îşi fac confidenţe şi toate discuţiile converg spre întrebarea: “Can a man and a woman ever be ‘just friends?“.
Camera de filmare umăreşte maşina lor pe podul George Washington, din New York, până când ei ajung la destinaţie (Washington Square), apoi se despart cu o strângere de mână. Montajul readuce în prim-plan unul dintre cuplurile de la testimonialele din debut.
După cinci ani, Sally şi Harry se revăd la Guardia Airport din New York, unde ea se despărţea de iubitul ei, Joe (Steven Ford). Amândoi îşi aduc aminte de lunga lor călătorie de la Chiacago şi schimbă informaţii despre viaţa lor personală. Din nou vor avea discuţii în contradictoriu despre relaţiile dintre un bărbat şi o femeie şi iar se vor despărţi, convinşi că nu au ce-şi spune unul altuia.
Urmează o altă pauză de cinci ani, din nou cei doi sunt puşi faţă în faţă, după ce fiecare trecuse printr-o despărţire. Întâlnirea are loc la librăria “Shakespeare & Co”, apoi mută discuţia despre eşecurile lor amoroase într-o cafenea.
Spre final, cei doi încep să se vadă ca amici; la întâlnirea lor din parc, se iveşte paracomentariul sonor “It Had to Be You“. Prietenia lor capătă trăinicie, îşi fac mărturisiri intime, trec prin alte eşecuri sentimentale, mereu susţinându-se unul pe celălalt (split-screen-ul menţine juxtapunerea ”separaţi, dar împreună”). Sentimentele lor platonice capătă, încet-încet, accente romantice.
În ajunul Anului Nou, Harry are o străfulgerare de spirit şi se duce către restaurantul în care ştia că este şi Sally. La clasica numărătoare inversă dintre ani, cei doi se regăsesc unul în braţele celuilat.
Panicată să nu fie doar o “stare” asociată cu finele anului, Sally încearcă să lămurească situaţia. Aşa află, de la morocănosul Harry, cele mai frumoase lucruri care-i uniseră atâta vreme şi pe care ei nu le conştientizaseră. Timpul lucrase pentru relaţia lor (“Auld Lang Syne“). Billy Crystal și Meg Ryan ies victorioşi din această ”bătălie dintre sexe”, dovedind încă o dată că Spencer Tracy şi Katharine Hepburn ştiau de ce contrariile se atrag.
Umorul, ca și iubirea, este un lucru mare. Glumele și ironiile, sub o aparentă seriozitate, sunt semne ale umorului. Şi, totuși, râsul e sobru. La fel, iubirea e sobră și ea. Sentimentele de afecțiune pentru o persoană de sex opus, reflectate în fapte/gesturi, fie și acele tachinări fine, sunt sobre. Cu siguranţă, Sally şi Harry, situaţi între libertatea spiritului şi robia iubirii, au pledat în favoarea binomului prietenie & romantism pentru multe generaţii.
Regizor: Rob Reiner. Scenarist: Nora Ephron. Compozitor: Marc Shaiman. Operator: Barry Sonnenfeld. Costume: Gloria Gresham. Producător: Rob Reiner, Andrew Scheinman. Scenograf: Jane Musky. Monteur: Robert Leighton.
Distribuţia: Meg Ryan (Sally Albright), Bruno Kirby (Jess), Billy Crystal (Harry Burns), Carrie Fisher (Marie), Michelle Nicastro (Amanda Reese), Steven Ford (Joe), Lisa Jane Persky (Alice).
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.