A fost odată ca niciodată…

Pe când cereai prietenia prin bilețele trimise pe furiș în ora de matematică iar oracolul arhiva conștiincios părerea celorlalți despre tine… Pe vremea în care gumele Turbo erau nebunia de pe lume iar sucul de la dozatoarele TEC dădeau startul unor frumoase povești de dragoste… undeva, pierdut printre dealurile de pe lângă Fălticeni, era un sătuc pe nume Bogdănești.

A, nu vă chinuiți, că nu cred că-l găsiți pe hartă. E acolo, pe undeva, pe lângă o pădure de stejar, fag și mesteacăn. Șerpuiește de-a lungul unui drum de țară, pe care mai vezi din când în când câte o căruță sau câte un navetist grăbit să ajungă la șosea pentru autobuzul care duce la oraș.

În școala din Bogdănești, domnul Zacuscă Ionel era învățător. Să fi avut vreo câțiva ani de când primise repartiție acolo în sat. Înalt și slab, cu o claie de păr în cap de ziceai că-i căpiță de fân nu alta și-un costum demodat care nu-i venea de nici un fel, domnul Zacuscă preda la simultan. Avea clasele a doua și a patra.

Tare-l mai iubeau copiii ăia ai lui!

La ore, întotdeauna avea ceva prin buzunare pentru pruncii care-i treceau pragul clasei. Ba niște nuci. Ba vreo două mere. Ba câte un tub de BoniBon, poate vă mai amintiți dumneavoastră, care sunteți mai în etate, bomboane de-alea de toate culorile, de erau înnebuniți ăștia micii dupa ele. După vreo lecție în care era el așa mulțumit, numa ce-l auzeai… Măi, flăcăi! Ia veniți la Zacuscă să vă dea ceva bun!

Bine, că nici n-avea mulți în clasă. Erau o mână de copii necăjiți. Toamna, pe când se mergea la câmp la strâns porumbul, greu mai apăreau doi-trei în clasă. Veneau, tropăind în cizme de cauciuc la școală strigând de la intrare: domnu!! Mai aveti bomboane din acelea colorate?

Avea. Avea domnu’ Zacuscă. Întotdeauna avea ceva prin buzunare pentru copiii lui.

Și cred că se bucura el mai tare de bucuria lor.

Într-un an s-a nimerit să aibă inspecție. Iaca nu știu să vă spun de care, cred că de asta pentru grad didactic, definitivat sau cam asa ceva. Vai de mine, ce s-a mai dat peste cap! Că nu era ca acum, de-ți faci proiectele de lecție pe calculator, ai tot felul de drăcii dintr-astea moderne, videoproiector sau mai știu eu ce.. Nuuu.. Pe-atunci le scriai de mână! Si tot materialul didactic. A stat domnul Zacuscă vreo săptămână de-a desenat planșe, fișe de lucru și-o minunăție de hartă de ziceai că acu a scos-o de la tipografie! Bine, că el, săracul, făcea și până atunci tot felul de materiale, de erau plini pereții de reguli gramaticale, operații matematice… Dar, na, poate că domnului inspector nu i-or plăcea așa că hai la treabă, Zacuscă!

Într-o dimineață friguroasă de noiembrie, în fața școlii a parcat o Dacie galbenă. Un domn încruntat, cu o servieta neagră, a intrat grăbit și a întrebat de domnul învățător. Că se grăbește și vrea să intre la ore. Are si procesul verbal de scris și n-are vreme.

Da nici măcar o cafeluță, a îngăimat secretara, sau, uitați, măcar niște fursecuri, sunt calde, azi dimineață le-am scos din cuptor…

Nici măcar. Nu-i timp.

Shirley Baker

Zacuscă începuse ora. Domnul încruntat a dat scurt bună ziua și s-a așezat într-o bancă din spate. A scos un catastif si s-a apucat de scris în el. Din când în când, se mai uita pe sub ochelari când la copii când la ce le spunea Zacuscă.

Era o lecție de geografie. Cam emoționat el la început, Zacuscă a pornit a le arăta copiilor harta României cu principalele unități de relief. Mai trăgea cu ochiul la domnul inspector să vadă i-o plăcea, nu i-o plăcea… Parcă nu inspira nimic bun felul în care tot scria inspectorul în catastiful acela al lui.. Ei, fie ce-i fi, oftă învățătorul. De la o vreme, s-a luat cu povestea și cu harta de la tablă și-a uitat de inspector..

Și vocea lui caldă și bună se plimba domol printre copii… Iar prin fața ochilor lor se perindau aievea vârfurile semețe și sălbatice ale Carpaților, pădurile de brad care le îmbrăcau maiestuos până pe la poale… Dealurile acoperite cu fânețe și livezi de prin Podișul Moldovei și nemărginirea misterioasă a Bărăganului. ..

În fața copiilor au prins viață toate poveștile și legendele care sfințeau fiecare palmă de pământ iar harta de pe tablă se transformase într-o fereastră spre locuri nemaivăzute și pline de farmec.

Și povestea curgea lin… Iar vocea lui Zacuscă îi ducea peste tot ca o sanie care lunecă iarna pe omăt trasă de un armăsar nazdravan.

Nu știu să vă spun cum și când s-a terminat ora. Domnul cel încruntat scria în continuare în catastif fara să schițeze nici un macar un gest. Un zâmbet. Nimic. Of.. Și-a spus învățătorul.

Fie ce-o fi…

Mai pe la sfârșit așa, i-a scos și pe copii la hartă. Sa vadă dacă au înțeles și le-a rămas ceva în cap. Cei mai mulți au arătat bucuroși toate unitățile de relief învățate la oră. Cum să n-o facă! Aproape că au pășit pe acolo, prin poveștile lui Zacuscă! În afară de pramatia de Costan. Vai de capul meu! N-a nimerit Câmpia Română nici să-l picuri cu lumânarea! Scria mare în fața lui acolo și tot n-o vedea. Domnul încruntat se oprise din scris si-l țintuia pe Zacuscă cu privirea. Bietul învățător, cu un ochi la inspector, se nevoia în toate felurile să-l facă pe Costan să nimereasca pîrdalnica de câmpie dar n-a fost chip. Intr-un sfârșit, Zacuscă s-a lăsat păgubaș, a oftat din toți rărunchii și i-a spus lui Costan:

-Nu-i bai, copile! Las că e și mâine o zi! Mâine ai să o nimerești, ai sa vezi!

Ia să-ți dea Zacuscă ceva bun… Și a scos un tub de Bonibon dintr-un buzunar. Și l-a mângâiat părintește pe creștet.

Domnul cel încruntat a închis zgomotos catastiful. Le-a dat bună ziua copiilor și i-a poftit să iasă în pauză. Domnule învățător, mai rămâneți oleacă, să vă spun două vorbe.

Cu un nod în gât, Zacuscă i-a îndemnat pe copii sa iasă la joacă. Dupa ce s-a facut liniste in clasă, inspectorul i–a întins mâna și i-a spus:

– Felicitări, profesore! Ți-am pus nota zece. N-am mai văzut de mult așa o oră. Și, ca să știi, din tot ce am văzut, ce m-a impresionat cel mai tare a fost când i-ai spus copilului de la urmă că. .. e și mâine o zi. Că nu-i nimic că a greșit. Că l-ai pus pe el mai presus decat succesul inspecției tale.

Asta te face pe dumneata Profesor, domnule Zacuscă.

I-a strâns mâna. Și a plecat.

Iubite cetitoriule, să mă ierți, rogu-te. Ai zăbovit destul cu povestea asta a mea. Te las să mergi la ale tale. Eu mai rămân oleacă aici. În clasa lui Zacuscă.

Am rămas dator să arăt unde-i Câmpia Română. ..

 

Citiți și Epistola lui Bartic către elevi